De Federico Lombardi
La un an de la plecarea Papei Benedict al XVI-lea, tema asupra căreia este corect şi natural să raţionăm este moştenirea sa. Este vorba de o figură de încredinţat îndeosebi maeştrilor lecturii trecutului sau de o figură care continuă să ne interpeleze pe toţi, astăzi, exact în acest timp dramatic pe care îl trăim?
Nu este nicio îndoială că el este un maestru al credinţei. Nu vom obosi curând să recitim Introducere la creştinism şi trilogia sa despre Isus din Nazaret; teologii vor putea săpa îndelung în Opera Omnia a sa continuând să ia sugestii şi orientări pentru reflecţia lor şi pentru cercetarea lor.
De asemenea, faptul că este şi un martor eminent al vieţii în credinţă - şi al credinţei creştine în viaţa veşnică - este complet clar pentru cel care l-a ascultat în omiliile sale şi în magisteriul său spiritual, precum şi pentru cel care l-a putut cunoaşte de aproape, urmărindu-i itinerarul său interior lung până la întâlnirea cu Dumnezeu.
Însă ceea ce aş vrea să afirm acum este că Joseph Ratzinger continuă să fie un însoţitor preţios şi pentru cel care trăieşte cu participare şi cu pasiune aventura vieţii şi a istoriei umane pe acest pământ, cu toate întrebările dramatice pe care le poartă cu sine astăzi.
Nu ne putem ascunde că drumul lumii noastre în multe aspecte ne apare - şi este - "scăpat de sub control". Criza ecologică, manifestarea continuă de riscuri şi dezvoltări dramatice în domeniul folosirii tehnicii, al comunicaţiei, al aplicaţiilor aşa-numitei inteligenţe artificiale, în sfârşit, revendicările de drepturi între contradictorii lor şi tulburarea convieţuirii internaţionale, cu proliferarea tot mai ameninţătoare a războaielor... Aşa cum a evidenţiat bine profesorul Francesc Torralba, primind Premiul Ratzinger la 30 noiembrie, Benedict al XVI-lea a înfruntat în profunzime motivele crizei epocii noastre şi a propus culturii contemporane nu să refuze raţiunea modernă, ci să-i lărgească din nou orizonturile, redând spaţiu raţiunii etice şi raţionalităţii credinţei.
Perspectiva lui Joseph Ratzinger în faţa eşecurilor raţiunii umane nu a fost deci de a o nega sau a o limita, ci de a o lărgi, de a o invita să caute cu mult curaj să înţeleagă nu numai cum funcţionează lumea, ci şi pentru ce există şi care este locul omului în cosmos şi sensul aventurii sale.
Nu se poate nega că această perspectivă, care este într-un anumit sens o propunere de dialog cu cultura contemporană, a fost adesea primită cu răceală sau uneori refuzată. Matematicianul Odifreddi, care se declară ateu şi asumă adesea poziţii provocatoare, dar care a încercat efectiv să dialogheze cu Ratzinger, primind o atenţie extraordinară şi respectuoasă a sa după renunţare, a definit "tragic" pontificatul lui Benedict al XVI-lea tocmai pentru acest aspect: propunerea şi deschiderea sa culturală, pe de o parte, şi lipsa de răspuns a "oamenilor de cultură", pe de altă parte. Personal, nu sunt de acord, pentru că eu cred că Benedict al XVI-lea nu era aşa de naiv încât să se aştepte la un răspuns favorabil rapid. Dimpotrivă, consider că propunerea lui Benedict este clarvăzătoare, păstrează toată validitatea sa şi reprezintă şi pentru viitor o cale măiastră pentru angajarea creştină în lumea contemporană, care nu poate scăpa de truda unei reflecţii asupra cauzelor problemelor şi asupra căutării unui consens bazat pe adevăr, şi nu pe convergenţa precară contingentă de interese şi utilităţi.
În viziunea creştină a lui Benedict al XVI-lea, lărgirea raţiunii ajunge la înţelegerea logicii iubirii, care se exprimă în logica gratuităţii şi se traduce în fraternitate, solidaritate şi reconciliere. Adevărul şi iubirea se manifestă în modul cel mai complet în Întruparea Logosului, Cuvântul lui Dumnezeu.
Deus caritas est, Caritas in veritate, Laudato si', Fratelli tutti... Cuvintele principale ale ultimelor două pontificate se succed cu continuitate şi coerenţă. Angajarea Bisericii şi a creştinilor şi responsabilitatea lor faţă de destinele istoriei umane în lume cer în acelaşi timp raţiune şi iubire, unite în lumina oferită de credinţă. Gesturile concrete ale carităţii, la care Francisc ne cheamă încontinuu, cer să fim inseraţi în cadrul luminos şi coerent al viziunii Bisericii drept comuniune, pe cale în timpul nostru spre întâlnirea cu Dumnezeu.
Vorbind despre Conciliul Vatican II într-o scrisoare a sa - importantă şi pentru mine surprinzătoare - scrisă cu trei luni înainte de a muri, cu ocazia unui simpozion organizat de Fundaţia Ratzinger cu Franciscan University din Steubenville, Joseph Ratzinger afirma cu hotărâre că acest Conciliul s-a dovedit "nu numai potrivit, ci necesar" şi continua: "Pentru prima dată problema unei teologii a religiilor a reieşit în radicalitatea sa. Astfel şi problema raportului credinţei cu lumea raţiunii pure. Ambele teme nu fuseseră prevăzute". De aceea a părut iniţial că acest Conciliul ar ameninţa Biserica, dar "între timp se arată treptat necesitatea de a reformula problema naturii şi a misiunii Bisericii. În acest mod forţa pozitivă a Conciliului se evidenţiază lent... În Conciliul Vatican II problema Bisericii în lume a devenit în sfârşit problema centrală".
Ultimul papă care a participat la tot Conciliul şi l-a trăit din interior ne lasă astfel o mărturie a actualităţii sale durabile şi ne încurajează să continuăm să-i dezvoltăm seminţele şi consecinţele fără teamă, reformulând aceeaşi misiune a Bisericii în lume, angajând raţiunea şi credinţa să colaboreze pentru binele şi mântuirea omenirii şi a lumii. Privirea se îndreaptă spre viitor în speranţă. Slujirea lui Benedict al XVI-lea continuă în mişcarea cea mai profundă a Bisericii Domnului, condusă de Papa Francisc şi de succesorii săi.
* * *
Două zile pentru a aminti viaţa şi învăţătura
Două zile - 30 şi 31 decembrie 2023 - pentru a reparcurge viaţa, învăţătura şi moştenirea lui Benedict al XVI-lea şi a reflecta asupra influenţei sale asupra Bisericii şi asupra societăţii, la un an după moartea sa. Întâlnirea se desfăşoară în Aula "Benedict al XVI-lea" din Campo Santo Teutonico din Vatican. Participă studioşi, experţi şi prieteni ai lui Joseph Ratzinger. Iniţiativa este promovată de EWTN, care transmite în direct diferitele întâlniri, în colaborare cu Fundatio Christiana Virtus şi Fundaţia Vaticană "Joseph Ratzinger - Benedict al XVI-lea".
Programul prevede dialogul despre "memorie şi moştenire" între Vincent Twomey şi părintele Federico Lombardi. "Centrul teologiei lui Benedict al XVI-lea: Isus Cristos", tema confruntării între cardinalul Gerhard Ludwig Müller şi Matthew Bunson. Prima zi se încheie cu întâlnirea despre tema "Moartea lui Benedict al XVI-lea în lumina vieţii veşnice" îngrijită de cardinalul Kurt Koch şi de Ralph Weimann.
A doua zi, 31 decembrie 2023, la ora 8.00, la altarul catedrei din Bazilica "Sfântul Petru", arhiepiscopul Georg Gänswein va prezida Sfânta Liturghie în prima aniversare a morţii lui Benedict al XVI-lea. Şi după aceea, în incinta din Campo Santo Teutonico, arhiepiscopul va relata ultimii ani ai vieţii şi moştenirea lui Joseph Ratzinger.
(După L'Osservatore Romano, 30 decembrie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
