Preasfințiile Voastre,
Distinși reprezentanți ai autorităților civile,
Preacucernici Părinți,
Onorați invitați,
La 26 noiembrie se vor împlini 170 de ani de existență a Mitropoliei de Alba Iulia și Făgăraș. Vă mulțumesc tuturor pentru faptul că ați acceptat invitația de a fi alături de noi la acest eveniment jubiliar, care este dedicat unui moment istoric ce a marcat viața și dezvoltarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Evocarea înaintașilor care au trudit la propășirea spirituală a neamului și a Bisericii reprezintă o datorie sufletească, la a cărei îndeplinire ne îndeamnă conștiința și cuvintele Sfintei Scripturi: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința. Isus Cristos, ieri și azi și în veci, este același” (Evr. 13,7-8).
Privind retrospectiv la împrejurările istorice ale epocii, descoperim modul în care Providența lui Dumnezeu a lucrat prin clerici și laici, prin autorități bisericești și de stat, în vederea înfăptuirii unui proiect care le oferea greco-catolicilor români o conducere unitară și o deplină autonomie în raport cu ierarhia romano-catolică din Ungaria. Se împlinea, astfel, vechea dorință a românilor uniți de a avea propria organizare bisericească, în consonanță cu Mitropolia de odinioară de la Alba Iulia, ai cărei mitropoliți, Teofil și Atanasie, împreună cu Sinoadele pe care le-au prezidat, și-au declarat, în anii 1697-1700, comuniunea cu Sfânta Biserică a Romei. Dezideratul reînființării Mitropoliei se regăsește, de asemenea, în activitatea episcopilor Inochentie Micu Klein, Petru Pavel Aron și Grigore Maior. Corifeii Școlii Ardelene au susținut proiectul, oferindu-i bazele și argumentele istorice, iar generația zbuciumatului an 1848 l-a reafirmat pe Câmpia Libertății.
În 26 noiembrie 1853, Papa Pius al IX-lea a promulgat Bula Ecclesiam Christi, prin care Biserica Greco-Catolică primea demnitatea mitropolitană. Episcopia de Făgăraș devenea arhiepiscopie și primea, ca episcopii sufragane, atât Eparhia de Oradea Mare, cât și nou înființatele Eparhii de Lugoj și de Gherla. Din punct de vedere ecleziastic, Mitropolia de Alba Iulia și Făgăraș era subordonată direct Sfântului Scaun Apostolic al Romei, fiind exclusă orice altă dependență jurisdicțională. În felul acesta, decizia împăratului Francisc Iosif I din 12 decembrie 1850 privind reactivarea instituției mitropolitane, era urmată de instituirea canonică din partea Papei Pius al IX-lea, care a înțeles că dezvoltarea Bisericii românilor uniți din Transilvania și lunga sa tradiție pretindeau o demnitate și o structură superioare.
Primul mitropolit, Alexandru Șterca Șuluțiu, s-a adresat preoților și credincioșilor pentru a sublinia marea însemnătate a evenimentului: „Memoria acestui dar mare și a acestor mari binefăcători numai atunci se vor stinge din inima poporului român, când și acesta se va șterge de pe fața pământului […]. Primește deci iubite Cler și iubită Națiune, binele acesta și dulcile vestiri de bucurie ale restauratei Mitropoliei noastre din Alba-Iulia”.
Papa Pius al IX-lea preciza, în textul Bulei Ecclesiam Christi, că fondarea Mitropoliei avea următoarea finalitate: „ad majorem Omnipotentis Dei gloriam, Catholicae Religionis incrementum, nec non spiritualem Romanorum consolationem”. Dacă facem un bilanț al activității Mitropoliei de Alba Iulia și Făgăraș, din 1853 până anul 2005, când Biserica Română Unită cu Roma a fost ridicată la statutul de Arhiepiscopie Majoră, putem constata că și-a atins menirea indicată de Suveranul Pontif.
În primul rând, tot ceea ce Biserica noastră a făcut în Transilvania și, după 1918, în România Mare, a fost motivat de credință și de spiritualitate, urmărind preamărirea lui Dumnezeu cel atotputernic. Acest adevăr și-a găsit deplina confirmare în anii prigoanei comuniste, când Biserica Greco-Catolică a primit cununa martiriului tocmai pentru mărirea lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor, așa cum mărturisea Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, în Testamentul său spiritual: „În ceasul mare al încercării Bisericii noastre scumpe în țara robită, în mijlocul poporului înlănțuit, într-o lume biciuită de puterile dezlănțuite ale întunericului, episcopatul Bisericii române unite a străbătut pe această cale luminată de Domnul, cu pași statorniciți de darul Lui, pe calea Crucii Sale, preamărindu-L până la sfârșit”.
În al doilea rând, a lucrat cu smerenie și fidelitate pentru răspândirea și consolidarea Sfintei Uniri cu Biserica Romei, înțelegând să contribuie la tezaurul catolicității cu bogăția și cu frumusețea propriului patrimoniu liturgic, spiritual și disciplinar. Statutul canonic de mitropolie a creat cadrul potrivit pentru păstrarea și afirmarea identității catolice, răsăritene și românești. Biserica Greco-Catolică a demonstrat cu prisosință că poți fi un bun catolic și, în același timp, un bun român.
În al treilea rând, a urmărit mângâierea și încurajarea spirituală a românilor uniți și neuniți prin rugăciune, dar și prin angajarea permanentă în susținerea drepturilor românilor prin educație și cultură, prin implicare în modernizarea societății. Întemeierea Mitropoliei a impulsionat activitatea pastorală a Bisericii Greco-Catolice, a condus la o adevărată înflorire a instituțiilor sale de învățământ și a așezămintelor culturale. Spiritul Școlii Ardelene a cunoscut o nouă afirmare, formând conștiințele și o elită care a contribuit substanțial la atingerea idealului unității naționale. Dacă dorim să evidențiem această realitate, este suficient să îl amintim pe Iuliu Maniu.
Pentru toate aceste realizări, care ajung la noi, astăzi, sub forma unei moșteniri ce trebuie să fie îngrijită, sporită și transmisă generațiilor viitoare, se cuvine să îi mulțumim lui Dumnezeu cu cuvintele Sfântului Pavel: „Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Cel ce, întru Cristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească” (Ef. 1,3).
Să-L binecuvântăm pe Dumnezeu pentru că a dăruit Bisericii noastre mitropoliți vrednici, care și-au îndeplinit misiunea arhierească cu dăruire totală și cu sfințenie. Alături de Alexandru Șterca Șuluțiu, strălucesc figurile arhiereilor Ioan Vancea, Victor Mihali de Apșa, Vasile Suciu, Alexandru Nicolescu și Alexandru Todea, care, prin pilda vieții lor, continuă să ne inspire și să ne călăuzească pașii pe drumul slujirii.
Să profităm de acest moment aniversar pentru a invoca binecuvântarea Domnului nostru Isus Cristos și asupra noastră, rugându-L să ne întărească în credință, să ne aprindă inimile de dragoste și de speranță, pentru a ne îndeplini misiunea în societatea de astăzi!
Să reînnoim, cu toate puterile sufletești, fidelitatea noastră față de Sfântul Părinte Papa Francisc, Succesorul lui Petru pe Scaunul Apostolic al Romei!
Vă mulțumesc!
✠ Cardinal LUCIAN
Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
