Atentatul împotriva Papei Ioan Paul al II-lea a avut loc pe data de 13 mai 1981, în a 64-a aniversare a primei apariții a Maicii Domnului la Fatima. Istorici experți în aparițiile de la Fatima afirmă că până şi ora şi minutele au fost aceleaşi.
Pe 13 mai 2000, la Fatima, în timpul beatificării Iacintei şi a lui Francisco de către Ioan Paul al II-lea a, a fost făcută publică taina Fatimei, în special conținutul părții a treia.
„Conform interpretării micilor păstori – a explicat cardinalul Sodano, confirmat nu de mult de măicuţa Lucia – episcopul în alb, care se roagă pentru toţi credincioşii, este Papa. Chiar şi el mergând cu greutate printre corpurile martirilor morţi (episcopi, capelani, călugări şi numeroşi mireni) cade, vătămat de gloanţe, ca mort”.
În timpul şederii la Clinica Gemelli, Ioan Paul al II-lea l-a rugat pe episcopul Hnilice să îi aducă toate documentele legate de apariţiile Maicii Domnului la Fatima. Papa a studiat cu exactitate toate documentele. Când a părăsit spitalul, i-a spus episcopului Hnilice: „am înţeles că singurul mod de a salva lumea de război, de ateism, este reconcilierea conform cererii de la Fatima”.
Abia la cinci luni după atentat, mai exact pe 15 august 1981, Papa a venit în Piaţa Sf. Petru. A spus atunci: „Am devenit din nou dator Preasfintei Fecioare şi tuturor sfinţilor Patroni. Cum aş putea să uit că evenimentul din Piaţa Sf. Petru a avut loc în aceeaşi zi şi oră, de când de şaizeci şi ceva de ani se celebrează în Portugalia prima apariţie a Maicii Domnului copiilor săraci din satul Fatima? Printre tot ce mi s-a întâmplat în acea zi, am simţit acea grijă şi ocrotire maternă, care s-a arătat mai puternică decât glonţul ucigaş”.
O interpretare deosebit de interesantă despre atentatul nereuşit la viaţa Sfântului Părinte o auzim chiar din gura lui Ali Agca. Ioan Paul al II-lea l-a vizitat în arestul Rebibbia din Roma. În timpul convorbirii cu Papa, atentatorul s-a mirat cum a fost posibil că Sfântului Părinte a scăpat cu viaţă. Era sigur că a ţintit bine, ştia că împuşcătura a fost ucigaşă... şi cu toate acestea, nu l-a omorât. Cum se face? Întreba mereu pe Pontif: „Ce înseamnă, de ce toţi aici repetă: Fatima?” Sfântului Părinte aminteşte: „De Crăciunul lui 1983 l-am vizitat pe atentator la închisoare. Am vorbit mult împreună. Ali Agca este, după cum se spune, ucigaş de meserie. Ceea ce înseamnă că atentatul nu a avut loc din iniţiativa lui, că altcineva l-a gândit şi l-a comandat. În tot timpul dialogului a fost clar că lui Ali Agca nu-i dădea pace întrebarea: cum se face că atentatul nu a reuşit? Doar făcuse tot ce trebuia, a avut grijă de cel mai mic detaliu al planului. Şi cu toate acestea, victima a scăpat morţii. Cum a fost posibilă aceasta? Şi interesant lucru... acea nelinişte l-a condus la problema religioasă. A întrebat ce este, de fapt, taina de la Fatima? În ce constă? Acesta a fost principalul punct de interes pentru el, voia neapărat să ştie. Poate că întrebarea lui repetată era semnul că devenise conştient despre ceea ce este, într-adevăr, important. După cum mi se pare, Ali Agca a înţeles că, pe lângă puterea lui, puterea de a împuşca şi a omorî, este o putere mai înaltă. A început deci să o caute. Atentatul la viaţa Sfântului Părinte a avut loc exact la aniversarea primei apariţii a Maicii Domnului la Fatima, pe 13 mai 1917. Maica Domnului a apelat atunci la toţi oamenii: „Am venit să amintesc omenirii să se îndrepte şi să se pocăiască pentru păcatele sale”.
Apelul de la Fatima este clar şi univoc: pentru a proteja lumea de autodistrugere, este necesară reconcilierea, reîntoarcerea ei la Dumnezeu. La prima aniversare a atentatului, în 13 mai 1982, Papa a mers în pelerinaj la Fatima, spre a aduce mulţumiri pentru miraculoasa salvare a vieţii sale.
A spus atunci: „Aceste date (13.05.1917 şi 13.05.1981) s-au întâlnit între ele în aşa fel că a trebuit să simt că sunt chemat aici în mod miraculos. Şi iată am venit. Am venit pentru ca în acest loc mulţumesc Providenţei Divine ... O mână a ţinut arma, cealaltă a condus glonţul”.
Sfântul Părinte a amintit atunci că a venit la Fatima în acest scop, „pentru că, în numele întregii Biserici, ascult Apelul pe care în urmă cu 65 de ani ni l-a comunicat Maica noastră comună, plină de grijă pentru viitorul copiilor săi. Astăzi, acest Apel este mai actual şi mai presant ca oricând. Cum să nu privim cu teamă la valul de secularism şi permisivitate, care ameninţă atât de serios valorile morale creştine de bază?” În cuvinte dramatice, Papa şi-a exprimat durerea „chemarea la pocăinţă, reconcilierea, rugăciunea nu s-au întâlnit şi nu se întâlnesc cu primirea care ar trebui! O, Inimă Imaculată – a invocat Sfântul Părinte – ajută-ne să învingem groaza răului care pluteşte deasupra omenirii şi închide drumul spre viitor”. La Częstochowa, pe 19 iunie 1983, în timpul Apelului de la Jasna Góra, Ioan Paul al II-lea s-a rugat: „În ziua de 13 mai au trecut doi ani de la acea după-amiază când mi-ai salvat viaţa. Era la Piaţa Sf. Petru, în timpul audienţei generale, s-a tras asupra mea pentru a mă ucide. Anul trecut pe 13 mai am fost la Fatima pentru a-ţi mulţumi şi a mă încrede în Tine. Astăzi doresc aici, la Jasna Góra, să las ca votum de ştiut semnul acestui eveniment, eşarfa împuşcată a sutanei. Marele tău închinător, cardinalul Hlond, primatul Poloniei, pe patul morţii a cuvântat astfel: „Victoria, când va veni, va veni prin Maica Domnului: Totus Tuus. Şi mai mult nu mai adaug”. În cartea sa Să treci pragul speranţei, Ioan Paul al II-lea scria: „Ce se poate spune despre cei trei copii din Portugalia, de la Fatima, care dintr-o dată, în ziua premergătoare revoluţiei din octombrie, au auzit că „Rusia se reîntoarce”, că „la sfârşit Inima mea o să triumfe”?... Aceasta nu puteau să o inventeze. Nu cunoşteau atâta istorie şi geografie, şi cu atât mai puţin, se orientau în mişcările sociale şi în dezvoltarea ideologiei. Şi iată, s-a întâmplat ce au vestit. Poate pentru aceasta a fost chemat „dintr-o ţară îndepărtată” acest Papă, poate de aceea a fost necesar atentatul din Piaţa Sfântul Petru, exact pe data de 13 mai 1981, pentru ca totul să devină mai transparent şi înţeles, pentru ca glasul lui Dumnezeu trecând prin opera omului în „semnele timpului” să fie mai uşor de auzit şi de înţeles? Acesta este Tatăl care continuă să acţioneze şi acel Fiu care de asemenea acţionează, şi acel Duh Sfânt, care este Iubire, iar ca Iubire este acţiunea neîntreruptă a creării, salvării, sfinţirii şi dăruirii de viaţă” (p. 108).
La Fatima, Maica Domnului a rugat ca Sfântul Părinte să-i dedice toată lumea şi Rusia. Această rugăminte a repetat-o pe 13 iunie 1929, apărând Luciei la Tuy: „a sosit momentul în care Dumnezeu îl cheamă pe Sfântul Părinte, ca împreună cu episcopii din toată lumea să dedice Rusia Inimii mele Neprihănite, promiţând să o salvez prin acest mijloc”. Ioan Paul al II-lea a dorit din toată inima să îndeplinească dorinţa Maicii Domnului. În acest scop, împreună cu toţi episcopii, a început pregătirea pentru a realiza celebrarea actului de dedicare a întregii lumii şi a Rusiei Inimii Neprihănite a Sfintei Maria, în ziua de 25 martie 1984. În acea memorabilă zi, în Piaţa Sf. Petru de la Roma, în prezenţa figurii Maicii Domnului de la Fatima, adusă special pentru această ocazie, Sfântul Părinte a celebrat actul încredinţării, întocmai cum a rugat Preacurata. În aceeaşi zi, episcopii din toate diecezele din lume aveau să facă la fel, unindu-se cu gândul cu capelanii şi credincioşii. Cu toţii au simţit intuitiv că acest eveniment schimbă cursul istoriei lumii. Ioan Paul al II-lea a îndeplinit acest act de dăruire Preacuratei, pentru a învinge puterea răului, care ameninţă toată lumea: „Puterea acestui act de dăruire – a spus Sfântul Părinte – va dura veşnic, va învălui toţi oamenii, popoarele, naţiunile, va devansa orice rău pe care duhul întunericului este capabil să-l plăsmuiască în inima omului şi în creaţia acestuia: cum a stârnit de asemenea, în timpurile noastre ... Încredinţându-ţi-o, Mario, lumea, oamenii şi toate popoarele (...) îi aliez la inima Ta de mamă. O, Inimă Neprihănită! Ajută-ne să învingem groaza răului, care atât de uşor se înrădăcinează în inima oamenilor de astăzi – răul, care în efectele sale incomensurabile, împovărează realitatea noastră şi pare să închidă drumurile către viitor”.
După acest act de dăruire a lumii şi a Rusiei, Maicii Bisericii, Sfântul Părinte a oferit episcopului de la Fatima un dar unic, spunând: „Acesta este glonţul scos din corpul meu pe data de 13 mai 1981. Al doilea s-a pierdut undeva în Piaţa Sf. Petru. Nu îmi aparţine mie, ci Aceleia care m-a ocrotit şi m-a salvat. Fie ca Părintele Episcop să-l ia la Fatima şi să-l depună la sanctuar, ca semn al recunoştinţei mele pentru Preasfânta Fecioară Maria, ca mărturie a marilor opere ale Domnului”. Acel proiectil a fost fixat în coroana Maicii Domnului de la Fatima. Ziua încredinţării întregii lumi şi a Rusiei Maicii Preacurate a devenit punct de referinţă în istoria umanităţii. La scurt timp, a urmat căderea URSS, primul imperiu al răului din istoria ateistă, care cu orice preţ a vrut să distrugă creştinismul. Când în Uniunea Sovietică la putere a ajuns Mihail Gorbaciov, au început schimbările numite perestroika, care după câţiva ani au dus definitiv la căderea întregului sistem comunist. Uniunea Sovietică s-a destrămat. Polonia şi alte ţări au obţinut independenţa, iar credincioşilor le-a fost înapoiat dreptul de a practica religia lor. Suntem martorii marelui miracol al Maicii Domnului, miracol anunţat la Fatima. Evenimentele ce au urmat în 1989 au adus în Uniunea Sovietică şi în numeroase ţări ale Europei de Est căderea şi prăbuşirea ateismului regimului comunist. În acelaşi timp, atacurile asupra Bisericii şi credincioşilor şi suferinţele legate de acestea nu au încetat. Chiar dacă atentatul din 13 mai 1981, despre care vorbeşte a treia parte a tainei de la Fatima, aparţine trecutului, ceea ce a spus Maica Domnului la începutul secolului douăzeci, chemarea la reconciliere şi pocăinţă, în continuare îşi păstrează actualitatea. Maria ne-a făcut cunoscut Apelul Său, ne-a făcut să realizăm marele spirit pătrunzător de care a dat dovadă citind semnele timpului nostru. Grabnica ei chemare la pocăinţă nu este altceva decât manifestarea grijii Sale materne pentru soarta familiei umane care cere, în mod imperios, reconcilierea şi iertarea.
Nota redacţiei:
Pe 13 mai 2000, Francisco și Iacinta Marto, doi dintre copiii cărora li s-a arătat Sfânta Feciară, au fost beatificaţi. Papa Ioan Paul al II-lea îi declarase venerabili în 13 mai 1989 , iar beatificarea a avut loc pe 13 mai 2000, în timpul unei vizite a Papei la Fatima.
Tot pe 13 mai, dar în 2005, a început procesul de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea.
Sursa:www.iubiti-va.org
