Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Sărbătoare triplă la Centrul Spiritual Manresa din Cluj-Napoca

 
Sărbătoare triplă la Centrul Spiritual Manresa din Cluj-Napoca
  • 02 Aug 2022
  • 1469

Duminică, 31 iulie 2022, zi în care calendarul romano-catolic face pomenirea Sfântului Ignațiu de Loyola, un eveniment plin de har și bucurie s-a desfășurat la orele după-amiezii, în aer liber, în cadrul natural al Centrului spiritual Manresa al Societății lui Isus (str. Tudor Arghezi nr. 2, cart. Zorilor, Cluj-Napoca). Sfânta Liturghie solemnă, celebrată în rit latin, cu participarea Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, a zeci de preoți romano-catolici și greco-catolici, a sute de credincioși romano-catolici, greco-catolici și nu numai, a numeroși tineri, între care s-au distins Cercetașii Munților, a marcat o triplă sărbătoare: hramul Centrului spiritual iezuit, Sfântul Ignațiu de Loyola; împlinirea a 20 de ani de existență a Centrului spiritual Manresa; și împlinirea a 500 de ani de la convertirea Sfântului Ignațiu de Loyola și a 400 de ani de la canonizarea acestui important sfânt al Bisericii Catolice, întemeietor al Societății lui Isus.

Semn al strânsei colaborări care a existat de-a lungul timpului cu părinții și frații iezuiți, au fost de față la celebrare și persoane consacrate în număr mare, între care, din Biserica Română Unită, surori din Congregația Maicii Domnului, cu Maica Teodorina, superioara generală; surori din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare; și părinți din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare. Răspunsurile liturgice și cântările care au înălțat la cer sufletele au fost date de Corul „Angeli” al bisericii „Bob” din Cluj-Napoca, dirijat de prof. Angela David, și de tineri din corurile romano-catolic și greco-catolic de la Capela „Sf. Iosif” a Catedralei în construcție din Piața Cipariu.

În primele momente, pr. Henryk Urban, superiorul Comunității Iezuite din Cluj-Napoca, a prezentat pe scurt motivele aniversare, oferind câteva detalii despre încheierea Anului Ignațian ocazionat de împlinirea a 500 de ani de la convertirea Sfântului Ignațiu de Loyola. Părintele a oferit modelul trăirii creștine a marelui Sfântului Ignațiu. Și-a exprimat totodată bucuria pentru prezența Preasfinției Sale Claudiu, care a rostit cuvântul de învățătură în cadrul celebrării, a pr. decan romano-catolic Attila László, celebrantul principal al Sfintei Liturghii – și le-a urat „La mulți ani!”, la apropiata aniversare a 50 de ani de viață, celorlalți participanți la această sărbătoare.

În predică, Preasfinția Sa Claudiu și-a arătat aprecierea și bucuria pentru activitatea bogată și rodnică desfășurată de părinții iezuiți la Cluj-Napoca, activitate spirituală care s-a reflectat cu prisosință și asupra Eparhiei de Cluj-Gherla. A adăugat: „Mă bucur că suntem parte a armoniei din această seară: greco-catolici, romano-catolici și, probabil, mulți alții, dar suntem aici, nu fiindcă ne simțim parte a unei tradiții, ci ne simțim parte a unei familii. Împreună cu frații iezuiți suntem astăzi o parte a familiei lor și, de fapt, o parte a Familiei lui Dumnezeu, a Familiei Bisericii. Sunt lucruri minunate pe care le-au făcut, dar sunt și lucruri care ne provoacă, ne invită la responsabilitate, fiindcă la baza acestei armonii, a acestei frumuseți pe care o vedem stă o muncă zilnică, de ani de zile, stă o muncă în fața Domnului, în genunchi, căutând sensul, perspectiva, încercând în fiecare zi să facă mai mult pentru Biserică, pentru mărirea lui Dumnezeu.”

Ierarhul a vorbit și despre frumusețea și dificultățile vocației, ale căutării sensului vieții, și despre o frumusețe ascunsă, cea a Crucii, a urmării lui Cristos prin renunțarea la „frumusețile lumii” și dăruirea totală de sine după exemplul Sf. Ignațiu de Loyola, al tuturor sfinților și, mai ales, al lui Isus. „Isus dăruiește absolut totul din iubire pentru noi. Dacă vom sta în fața Crucii, dacă vom venera semnul Crucii, ne vom da seama că de fapt este semnul iubirii. Și ori de câte ori ne facem semnul Crucii, noi ne însemnăm cu iubirea lui Dumnezeu pentru noi.” A încheiat, spunând: „Le mulțumesc fraților iezuiți pentru tot ceea ce au făcut pentru Biserica noastră. Sunt convins că avem încă lucruri mari și frumoase de făcut împreună. Această oază de har, de pace și de lumină are încă multă lumină de dăruit, are încă multe haruri de împărtășit. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest mare dar, care, iată, acum îl regăsesc în Familia mea – în Biserica mea, și, sunt convins că împreună vom reuși să facem o lume mai bună.”

„Chiar dacă la mică distanță de noi este un război în curs, chiar dacă pandemii mai bântuie pe la ușile noastre, chiar dacă crize ne mai sperie, toți împreună, ca o singură Familie, cu un singur glas, vom găsi cu siguranță calea înspre Împărăția Cerurilor. Aceasta este menirea noastră: suntem aici pe pământ pentru puțină vreme, Domnul știe câtă vreme avem fiecare dintre noi, dar scopul nostru este să pregătim Împărăția Cerurilor pentru noi și pentru alții. (…) Dacă trăim iubirea lui Dumnezeu, nu există nici război, nici pandemie, nici crize capabile să ne smulgă din mâna lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu învinge absolut orice obstacol!”

Preasfinția Sa Claudiu a invitat ca, la acest moment de sărbătoare, „să cerem Sfântului Ignațiu de Loyola și tuturor sfinților să ne lumineze și să ne ajute să vedem cum să învingem cu o mie de oameni o armată de zeci de mii, cum să construim ceva în lumea aceasta în care totul pare că se năruiește, precum în legenda Meșterului Manole. Maica Sfântă să ne ocrotească și să ni-l arate încontinuu pe Isus, singurul care poate să ne arate cum să facem pentru a învinge armatele și furtunile acestei vieți.” La finalul celebrării, urmând recomandarea Superiorului general actual al Societății lui Isus, pr. Arturo Sosa, pentru această zi a sărbătorii Sfântului Ignațiu de Loyola, în comuniune de rugăciune cu toate bisericile Societății lui Isus, s-a făcut reînnoirea actului consacrării călugărilor iezuiți la Preasfânta Inimă a lui Isus.

***

Centrul Spiritul Manresa: 20 de ani în slujba aproapelui, în lumina Spiritului Sfânt

Pr. Olivo Bosa, directorul Centrului Manresa, a rostit, în încheiere, câteva cuvinte despre bogăția celor 20 de ani de existență și activitate a Centrului deschis la Cluj-Napoca în anul 2002, cu participarea Superiorului general al Iezuiților, pr. Peter Kolvenbach, cu aprobarea și binecuvântarea Înaltpreasfințitului György Jakubinyi, Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, și a Ierarhilor greco-catolici aflați atunci la cârma Eparhiei de Cluj-Gherla: Înaltpreasfințitul George Guțiu, Arhiepiscop ad personam, și Preasfințitul Florentin Crihălmeanu. A descris specificul activităților Centrului: „De la început Centrul Manresa s-a dorit să fie un centru spiritual catolic deschis și altor confesiuni creștine, fie de limbă română, fie de limbă maghiară sau de alte limbi. A fost înființat cu scopul de a veni în întâmpinarea credincioșilor care sunt în căutarea unei relații profunde cu Dumnezeu și a sensului vieții. Se dorește a fi locul în care să ne putem dispune să îi slujim cu mai multă bucurie aproapelui, să îi ajutăm pe oameni să își împlinească misiunea sau profesia în spiritul Evangheliei și să devină oameni pentru alții, potrivit planului lui Dumnezeu.”

„Activitatea cea mai importantă pe care o propunem la Centrul Manresa sunt exercițiile spirituale sub diverse forme. Acestea sunt un drum care favorizează puternica trăire personală a relației cu Dumnezeu declanșată prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, înțelegerea, cercetarea lui în viața personală, sub acțiunea Spiritului Sfânt. Cu ajutorul unui îndrumător spiritual și într-o atmosferă de liniște și de rugăciune care permite purificarea inimii și a intențiilor personale, cei care fac exercițiile pot dobândit capacitatea de a discerne voința Domnului și sunt ajutați să își împlinească propria misiune, în Biserică și în societate, după planul lui Cristos. Pe lângă exerciții spirituale propunem și zile de reculegere, în weekenduri, pentru diferite categorii de persoane: cupluri căsătorite, logodnici, profesori, medici, asistenți sociali, ș.a.”

„O atenție deosebită se acordă formării umane, intelectuale și spirituale a tinerilor. În acest sens, prin proiectul Magis se propun diferite inițiative, mai ales în timpul verii, dar și în decursul anului: exerciții spirituale de alegere și de orientare în viață, zile de reculegere, întâlniri de reflecție și discernământ spiritual, o săptămână de studii biblice, îndrumare spirituală, drumeții contemplative, momente de prietenie și de împărtășire, experiențe îndelungate printre cei defavorizați și marginalizați pentru a descoperi bucuria de a fi om și, mai ales, om pentru alții. Toate aceste experiențe îi ajută pe tineri să își pună o întrebare serioasă și realistă asupra drumului lor de viață într-un context de credință și de libertate interioară. Centrul Manresa oferă găzduire și pentru alte activități propuse din exterior, dar care corespund spiritului și scopului Centrului: zile de formare pentru preoți și pentru persoane consacrate, cursuri propuse de mișcări religioase sau de asociații ecleziale, întâlniri de formare umană și în domeniul social precum și îndrumare pentru persoanele singure care sunt în căutarea sensului vieții lor. Centrul le oferă tuturor credincioșilor și posibilitatea de a participa la Liturghia duminicală, de la ora 12, și la Liturghia zilnică a comunității, de la ora 7.30.

Acest moment de retrospectivă a fost prilej ca pr. Olivo Bosa, în calitatea de director al Centrului Manresa, să îi mulțumească Preasfințitului Claudiu pentru comuniune și prezență și, de asemenea, a mulțumit tuturor preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor. I-a rugat pe cei care au participat la exerciții spirituale – mulți dintre cei prezenți – ca, dacă consideră că acestea le-au fost de ajutor, să transmită mai departe, ca și alții să vină „pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu și a da un sens vieții lor”. A adăugat: „Mulți nu știu încotro să privească, nu știu ce să facă cu viața lor. Multe persoane sunt cu adevărat goale și, când vin la Centrul Manresa, dacă atunci când viața pare a fi tristă, pleacă cu un surâs și cu o bucurie și pace interioară, înseamnă că experiența pe care o fac atinge inima lor, le ajută sufletul”. A adăugat: „Sfântul Ignațiu, atunci când l-a trimis pe Sfântul Francisc Xaveriu în India, avea inima atât de înflăcărată de iubirea lui Dumnezeu încât i-a spus: «Mergi în misiune și înflăcărează lumea, aprinde lumea!»”

Acesta este spiritul exercițiilor spirituale: de a aprinde sufletele oamenilor, de a ne aprinde sufletele pentru a regăsi scopul vieții noastre, să simțim că viața merită să fie trăită. Spune Sfântul Părinte: «Atunci când vedem credincioșii noștri triști, ce comunică prin tristețe? Nu aceasta este scopul vieții spirituale.» Dar dacă avem încredere în Cristos-Viața, trebuie să fim persoane pozitive. Așa trebuie să fie călugării și preoții: persoane pozitive care iubesc oamenii, care au curajul să înfrunte viața cu seriozitate. Pentru că viața merită să fie trăită!” O frumoasă și încurajatoare încheiere pentru un eveniment luminos, sărbătoresc, încărcat de bogăția spirituală a unei istorii cu Dumnezeu, cea a Societății lui Isus, și a unui timp de 20 de ani de existență a Centrului Spiritul Manresa, ani pe care comunitatea din Cluj a părinților iezuiți și toți cei ce s-au alăturat lor i-au petrecut în iubire și credință, în frumusețea urmării lui Cristos, a viețuirii în focul iubirii Inimii dumnezeiești.

 



Sursa:eparhiaclujgherla.ro