Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

PS Iuliu Hirţea – 100 ani de la naştere

 
PS Iuliu Hirţea – 100 ani de la naştere
  • 13 Apr 2014
  • 4512
Duminică, 13 aprilie 2014, se împlinesc 100 de ani de la naşterea Preasfinţitului Iuliu Hirţea, născut la Vintere la data de 13 aprilie 1914. A fost hirotonit episcop clandestin la 28 iulie 1949; a făcut 11 ani de puşcărie iar din 1964 a revenit la Oradea; a murit la 28 iunie 1978. Osemintele au fost aduse în cripta Catedralei Sfântul Nicolae la 13 mai 2007.

La finalul Sfintelor liturghii de duminică, 13 aprilie, în parohiile de pe teritoriul Eparhiei de Oradea se vor face slujbe de pomenire, evocându-se personalitatea fostului episcop de Oradea.

Biografia PS Iuliu Hirţea

Episcopul Iuliu Hirţea s-a născut la 13 aprilie 1914, din părinţii Teodor şi Vilma, în localitatea Vintere, comuna Holod, judeţul Bihor. Provenea dintr-o familie de ţărani, tatăl său fiind muncitor la staţia CFR din Holod. Copilăria şi clasele primare le petrece în jurul vetrei familiale, la Vintere, parohie greco-catolică veche, a cărei şcoală confesională avea, la 1900, 150 de şcolari.

Studiile secundare le urmează la liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş, fiind unul dintre cei mai eminenţi elevi ai şcolii. Este perioada în care aprofundează valorile promovate de învăţământul românesc de la Beiuş, prin profesorii Ioan Buşiţia, Victor Borlan, Ioan Teiuşan etc., şi prin pregătirea spirituală a părinţilor asumţionişti.

Din toamna anului 1931 s-a înscris la Academia de Teologie Greco-Catolică din Oradea, iar în anul 1935 a fost trimis la Roma, unde a urmat cursurile Institutului „De Propaganda Fide”, specializându-se în teologie biblică. La data de 7 iunie 1940, a susţinut teza de doctorat cu titlul „Doctrina scripturistica et textus biblicus S. Eucherii Lungdunensis”, la care obţine calificativul „Suma cum laude”. Ca „alumn” al Colegiului „Pio Romeno”, la 17 mai 1936 a fost hirotesit diacon de către Episcopul Valeriu Traian Frenţiu, Iar peste un an, la 9 mai 1937, în capela Colegiului „Pio Romeno” din Roma, acelaşi episcop îl hirotoneşte preot.

Se întoarce acasă în perioada premergătoare începerii celui de-al Doilea Război Mondial, şi din 31 martie 1940 până în 28 februarie 1941 funcţionează ca preot la Delani, în protopopiatul Beiuşului. Datorită calităţilor sale, la 1 martie 1941, episcopul Frenţiu îl numeşte prim-secretar episcopal, funcţie pe care şi-o îndeplineşte cu conştiinciozitate până la revenirea episcopiei de la Beiuş, în oraşul de reşedinţă, Oradea, la 15 februarie 1946. Perioada petrecută la Beiuş o valorifică sub aspect pastoral şi cultural, mai ales în mijlocul tinerilor, şi, prin erudiţia şi talentul său oratoric, se remarcă în mediile intelectuale din Beiuş, fiind invitat să ţină conferinţe şi exerciţii spirituale. Activitatea sa intelectuală a valorificat-o prin predicile, conferinţele şi articolele de publicistică apărute în diverse reviste.

Revenind la Oradea, este numit îndrumător spiritual al Academiei de Teologie (15 februarie 1946 până în 31 martie 1946), pentru ca după aceea să funcţioneze ca asistent la catedra de Drept şi Administraţie Bisericească. În paralel cu activitatea universitară, îşi va desfăşura activitatea ca profesor de religie la Liceul „Oltea Doamna”, unde s-a preocupat de formarea şi educarea tinerilor în spirit creştin. Mare orator, concurându-l în această privinţă pe Episcopul dr. Ioan Suciu, a fost invitat de nenumărate ori la adunările ASTRU-lui de la Timişoara, unde lua cuvântul, îndrumându-i pe tinerii intelectuali în spiritul creştin catolic românesc. Se implică în activitatea ASTRU-lui din eparhia sa, astfel că, la ultimele exerciţii spirituale desfăşurate la Beiuş în perioada 7-10 august 1946, a rostit mai multe conferinţe pentru fete, alături de episcopul Suciu şi de Pr. Tit Liviu Chinezu, care au ţinut conferinţe pentru băieţi.

În conjunctura instalării guvernului comunist şi a fraudării alegerilor din 1946, preotul Iuliu Hirţea şi-a continuat activitatea didactică şi pastorală. Prin predicile sale, asemenea episcopului Suciu, a criticat faptele regimului comunist-ateu, chemând pe credincioşi la marturisirea credinţei. De aceea, în urma unei conferinţe ţinute la Şcoala Normală din Oradea, în Dumineca Misionară a anului 1947, a fost arestat. A stat închis 15 luni în beciurile Securităţii din Oradea, fără a fi judecat şi condamnat. Este eliberat din închisoare în luna februarie a anului 1949. Reia legătura cu elita ecleziastică greco-catolică din clandestinitate, continuându-şi activitatea pastorală.

Întrucât canonicul Coriolan Tămâian renunţase la preluarea funcţiei de episcop auxiliar, preotul profesor Hirţea a acceptat această înaltă responsabilitate. În fapt, aceasta a fost dorinţa şi dispoziţia episcopului Valeriu Traian Frenţiu, care, înainte de a fi arestat, hotărâse ca în lipsa lui, episcopia să fie administrată de Iuliu Hirţea. În 28 iulie 1949, cu ocazia unei vizite la Nunţiatura din Bucureşti, tânărul preot Hirţea este hirotonit în secret, ca episcop auxiliar de Oradea, titular de Nebi, de către Nunţiul O’Hara.

În calitate de conducător al Eparhiei Unite orădene, organizează colectivul de conducere al eparhiei, membrii căruia în cazul dispariţiei prin arestare sau deces, beneficiau în mod automat de dreptul de jurisdicţie ordinară asupra eparhiei. Îşi asigură astfel continuitatea prin: preotul Vasile Andercău – vicar general, Vasile Hossu şi Augustin Egreanu. Ocupându-se de administrarea Eparhiei şi desfăşurând un apostolat curajos printre credincioşi, pentru ajutorarea preoţilor cu familii numeroase, ameninţaţi cu apostazia, la 8 decembrie 1952, a fost din nou arestat.

La 6 iulie 1953, după 7 luni de anchetă este adus în faţa instanţei, alături de alţi şapte preoţi greco-catolici şi o studentă, învinuiţi cu toţii că au acţionat în mod clandestin ca exponenţi ai Bisericii, pe care regimul o declarase autodizolvată, prin decretul nr. 358/1 decembrie 1948. Pentru activitatea sa din clandestinitate şi pentru alte capete de acuză false, prin sentinţa nr. 1306 din 6 iulie 1953, este condamnat la 12 ani de temniţă. Verdictul sentinţei dat de către Tribunalul Militar Oradea a fost „crimă de înaltă trădare în favoarea Vaticanului”. În această perioadă, conducerea eparhiei este preluată de preotul Augustin Egreanu. Cei 11 ani de temniţă i-a petrecut în închisorile din Oradea, Târgu Ocna, Jilava, Piteşti, Dej şi Gherla.

Decretul de graţiere din 1964 i-a redat libertatea, dar nu şi sănătatea pe care anii grei de detenţie i-au măcinat-o. Datorită faptului că după eliberare a căutat să reia legătura cu clericii şi credincioşii uniţi, cât şi cu Sfântul Scaun, în primăvara anului 1966, Securitatea a redeschis acţiunea informativă împotriva sa şi a apropiaţilor săi, măsură ce indica plasarea lui în rândul elementelor „periculoase”.

Pentru a-şi câştiga existenţa, s-a angajat ca funcţionar-contabil la Fabrica „Vinalcool”, după ce în prealabil se refăcuse, după boala gravă de plămâni. Calităţile sale sufleteşti l-au impus şi în acest mediu laic, unde şi-a câştigat dragostea şi respectul tuturor angajaţilor.

Anii 1964–1978 reprezintă în fapt a treia perioadă de pastoraţie după cea din închisoare a Episcopului Hirţea, şi în ciuda faptului că persecuţiile şi anchetele nu au încetat, el a reuşit să ducă şi să transmită mai departe mesajul credinţei credincioşilor din eparhia sa. Activitatea din această perioadă are patru mai direcţii: prima, era slujirea pastorală în beneficiul preoţilor şi al credincioşilor; a doua era cea petiţionară, prin care, alături de ceilalţi ierarhi greco-catolici din ţară, s-au adresat conducerii statului comunist mai multe memorii şi scrisori pentru repunerea în libertate a Bisericii Române Unite cu Roma; a treia, viza legătura cu prelaţii din străinătate, cu Biserica Catolică din Occident; a patra, era consacrată vechii sale pasiuni, studiul şi exegeza textelor biblice, la care s-a adăugat şi scrierea de poezii.

În calitate de episcop, acceptat dar nerecunoscut de către autorităţile comuniste, a întreprins împreună cu ceilalţi ierarhi greco-catolici, o activitate petiţionară ce avea drept scop recunoaşterea de către Statul comunist a Bisericii Greco-Catolice. Pentru acest lucru a colaborat strâns cu episcopii Alexandru Todea, Ioan Ploscaru, pe care i-a întâlnit deseori la Oradea, Reghin, Lugoj. A fost semnatarul a patru memorii adresate lui Nicolae Ceauşescu şi Congresului P.C.R. care cereau libertatea de cult a Bisericii Române Unite şi înscrierea ei în rândul confesiunilor recunoscute. În sprijinul acestei activităţi petiţionare, le-a cerut preoţilor să se abţină de la organizarea oricărei activităţi religioase publice tocmai pentru a-i păzi şi proteja de prigoana autorităţilor comuniste. Tot în această direcţie petiţionară, se înscrie şi întrevederea de la Oradea, din luna martie a anului 1970, cu mitropolitul ortodox Nicolae Mladin din Sibiu. Episcopul unit orădean i-a cerut acestuia să medieze favorabil pentru Biserica Română Unită, în momentul când guvernul va reda libertatea cultului greco-catolic. Însă poziţia mitropolitului ortodox a rămas aceiaşi ca şi înainte.

După eliberarea din închisoare, Sfântul Scaun i-a adresat, asemenea şi celorlalţi Episcopi Ioan Ploscaru şi Ioan Dragomir, o invitaţie de participare la sesiunile Conciliului Vatican II, pe care nu a putut-o onora din cauza opoziţiei manifestate de autorităţile comuniste. În ciuda acestui fapt, a ţinut legătura cu prelaţii catolici din Occident. A scris de multe ori Papei Paul al VI-lea (1963-1978), informându-l că greco-catolicii români continuă să rămână fideli Bisericii Romei, cerându-i să intervină la conducerea statului comunist român să pună în libertate cultul greco-catolic.

Pe lângă activitatea pastorală, Episcopul Hirţea a fost un om al studiului, căci întreaga sa fiinţă era marcată de o dorinţă puternică de a cunoaşte cât mai mult, din toate domeniile, atât din domeniul ştiinţelor profane cât şi din cel religios. Nu s-a mulţumit numai cu slujirea la Altarul Bisericii lui Dumnezeu şi cu catedra şcolară, ci – acasă, ca un poliglot eminent – a început traducerea Sfintei Scripturi, râvnind să scoată o ediţie critică şi în limba română. La fundamentarea temeinică a studiilor sale asupra Vechiului Testament lucrase cu celebrele izvoare Vulgata, Itala, Septuaginta ş.a. Datorită activităţii pastorale, a reuşit să termine doar o „Introducere în Sfânta Scriptură”.

Cu sănătatea grav păgubită şi forţa de muncă epuizată, ultimii doi ani din viaţă şi i-a petrecut mai mult ţintuit la pat. După o suferinţă de 9 zile, în după-amiaza zilei de 28 iunie 1978, arhiereul s-a stins din viaţă, într-un spital din Oradea. Prin purtarea de grijă al celui mai apropiat colaborator al său, regretatul canonic Coriolan Tămâian, a fost înmormântat în cimitirul municipal, în imediata apropiere a capelei zidite de Episcopul Frenţiu. Slujba de înmormântare, la care au participat foarte multă lume, a fost oficiată în ritul latin de canonicii diecezei romano-catolice din Oradea, în frunte cu vicarul general Hossu Laszló. În semn de omagiu, preoţii şi credincioşii ce i-au fost apropiaţi i-au ridicat o piatră de marmură la mormânt, pe care a fost gravată o strofă dintr-un poem de-al său: „Fac parte din istoria creştină,/ Din epoca de adevăr şi har,/ Ce-a îmbrăcat pământul cu lumină/ Şi l-a-nfrăţit sub sceptru de Pescar”.

După revenirea Catedralei Sf. Nicolae în patrimoniul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, la 10 mai 2007, osemintele Episcopului Iuliu Hirţea şi ale bunului său prieten şi colaborator, canonicul Coriolan Tămâian, au fost exhumate din cimitirul municipal, şi după Sfânta Liturghie din 13 mai 2007, au fost depuse în cripta de sub altar, alături de ceilalţi ierarhi şi canonici. Faptele vieţii lui au un ecou şi astăzi în cuvintele testamentului său: „Las ca testament, haitei de lupi atei, Iertarea, iar vouă iubiţilor mei, binecuvântarea şi să-mi urmaţi sfaturile. Să nu uitaţi niciodată, să fiţi buni creştini, să vă iubiţi ţara şi neamul ca pe voi înşivă, să vă educaţi copiii în dragoste şi iubire, să nu uitaţi că faceţi parte din Biserica Greco-Catolică, întemeiată de Petru pe temelia Romei […]”.


Sursa:www.egco.ro