Astăzi Biserica îl comemorează pe sfântul Carol Borromeu, episcop. La începutul sfintei Liturghii am înălţat această rugăciune: „Te rugăm, Doamne, păstrează în poporul tău spiritul care l-a însufleţit pe sfântul episcop Carol Borromeu, pentru ca Biserica să se reînnoiască necontenit şi, urmând tot mai îndeaproape evanghelia, să poată arăta lumii adevăratul chip al lui Cristos”. Cu adevărat Biserica s-a reînnoit prin munca şi viaţa acestui episcop de Milano. Un păstor bun este un dar excelent pentru Biserică, aşa cum a fost Carol pentru Biserica din Milano şi pentru întreaga Biserică. Consacrat episcop la numai 25 de ani, acest tânăr s-a dăruit total slujirii poporului său, oferindu-şi bunurile şi sănătatea, angajându-se în munci obositoare şi penitenţe extreme, care, desigur, i-au scurtat şi viaţa (2 octombrie 1538 – 3 noiembrie 1584). A promovat cu energie şi răbdare aplicarea Conciliului din Trento, cu o constantă preocupare pentru formarea preoţilor sfinţi şi plini de zel.
Iubirea lui Isus răstignit era pentru el modelul şi stimulentul permanent. „Sfântul Carol – s-a spus – a fost omul rugăciunii, al lacrimilor, al penitenţei intense, nu ca lucrare eroică, ci ca participare tainică, plină de pasiune la suferinţele lui Cristos, ca intrare profundă a sa în păcatul lumii, cu toată inima şi cu tot sufletul său”. Iată un fragment din Cuvântarea ţinută la ultimul sinod, de sfântul Carol:
Nu cumva una să spui şi alta să faci
Desigur, toţi suntem slabi, admit acest lucru, însă Domnul Dumnezeu pune la dispoziţia noastră mijloace multe, prin care, dacă vrem, putem să facem mult. Fără ele însă nu va fi posibil să fim fideli faţă de angajarea vocaţiei noastre. Să luăm cazul unui preot care recunoaşte că trebuie să fie unul care temperează, care să dea exemplu de comportament sobru şi sfânt, dar care apoi refuză orice mortificare, nu posteşte, nu se roagă, îi plac conversaţiile şi familiarităţile periculoase; cum va putea acesta să fie la înălţimea misiunii sale?
Măcar va fi cineva care să se plângă că, atunci când intră în cor pentru a cânta psalmii sau când merge să celebreze Liturghia, mintea sa este plină de mii de preocupări care distrag atenţia. Însă înainte de a merge în cor sau de a începe Liturghia, cum s-a comportat în sacristie, cum s-a pregătit, ce mijloace a folosit pentru a păstra reculegerea?
Vrei să te învăţ cum să măreşti mai mult participarea ta interioară la celebrarea comunitară, cum să faci mai plăcută lui Dumnezeu lauda ta şi cum să înaintezi în sfinţenie? Ascultă ceea ce îţi spun. Dacă deja s-a aprins în tine vreo scânteie a iubirii divine, nu o alunga, nu o expune în faţa vântului. Ţine închisă vatra inimii tale, pentru ca să nu se răcească şi să nu piardă căldura. Adică, alungă cât poţi ceea ce-ţi distrage atenţia. Rămâi recules cu Dumnezeu, evită vorbăriile nefolositoare.
Ai mandatul de a predica şi de a învăţa? Studiază şi străduieşte-te să cauţi acele lucruri care sunt necesare pentru a îndeplini bine această misiune. Dă mereu exemplu bun şi caută să fii primul în orice lucru. Predică înainte de toate cu viaţa şi cu sfinţenia, ca să nu se întâmple ca, fiind conduita ta în contradicţie cu predica ta, să pierzi orice credibilitate.
Te îngrijeşti de suflete? Nu neglija din această cauză grija faţă de tine însuţi şi nu te da altora în aşa fel încât ţie să nu-ţi mai rămână nimic din tine. Desigur că trebuie să ţii cont de sufletele pe care le păstoreşti, dar nu uita de tine însuţi.
Fraţilor, înţelegeţi că nimic nu este atât de necesar tuturor persoanelor ecleziastice ca meditaţia care precede, însoţeşte şi urmează toate acţiunile noastre: Voi cânta, spune profetul, şi voi medita (cf. Ps 100,1 Vg). Frate, dacă administrezi sacramentele, meditează ceea ce faci. Dacă celebrezi Liturghia, meditează ceea ce oferi. Dacă reciţi psalmii în cor, meditează despre cine şi despre ce vorbeşti. Dacă conduci suflete, meditează de al cui sânge au fost spălate; şi, între voi, toate să le faceţi în iubire (1Cor 16,14). Aşa vom putea depăşi cu uşurinţă dificultăţile pe care le întâlnim în fiecare zi, şi sunt nenumărate. De altfel, acest lucru este cerut de misiunea care ni s-a încredinţat. Dacă vom face aşa, vom avea puterea de a-l naşte pe Cristos în noi şi în ceilalţi.
Din Cuvântarea ţinută la ultimul sinod, de sfântul Carol, episcop
(Acta Ecclesiæ Mediolanensis, Mediolani 1599, 1177-1178)
