de Octavian Frînc
4. ECONOMUL BISERICII
Orice instituția bisericească, indiferent de mărime, rit sau tradiție, are în componența sa figura economului. Acesta este și cazul Curiei, actualul Cod propunându-o în mod detaliat în canonul 122. Izvoarele acestui canon ne aduc în fața ochilor o tradiție venerabilă a acestei figuri care urcă până la Conciliul din Calcedon (451) ce ne vorbește de economul eparhial, pentru a trece mai apoi prin cel de-al doilea Conciliu de la Niceea (787) care-l impune tuturor structurilor bisericești.
Distinct fiind de economul eparhiei Arhiepiscopului Major, economul Bisericii Arhiepiscopale Majore este responsabil de administrarea bunurilor temporale ale acesteia. Numit de către Arhiepsicopul Major cu consimțământul Sinodului permanent, economul trebuie să îndeplinească următoarele calități: credincios creștin, expert în treburile economice, onest, lipsit de raport de consangvinitate sau afinitate cu Arhiepsicopul Major până la gradul patru inclusiv.
Ca membru al Curiei, economul este obligat să facă promisiunea îndeplinirii tuturor îndatoririlor și să păstreze caracterul confidențial al informațiilor. Economul poate demisiona motivând în scris, în prezența a doi sau trei martori; demisia nu presupune acceptarea imediată din partea autorității superioare. Abandonarea arbitrară a funcției, fără informarea în timp util a autorității superioare și fără un raport asupra activității, duce la responsabilitatea asupra deteriorării bunurilor obligând la despăgubire.
Economul Bisericii Arhiepiscopale Majore trebuie să dea anual în scris socoteală Sinodului permanent despre modul în care a administrat pe parcursul anului încheiat, precum şi despre previziunile intrărilor şi a ieşirilor pentru anul ce a început; va da socoteală despre administraţie ori de câte ori Sinodul permanent i-o va cere. Sinodul Episcopilor poate de asemenea cere socoteală Economului despre administraţie precum şi despre previziunile intrărilor şi ieşirilor, şi să le supună propriei examinări. Dacă în primul caz este o obligație ce trebuie îndeplinită, în cel de al doilea este întrezărită doar posibilitatea de a o face. Tocmai de aceea ar fi de dorit ca dreptul particular să stabilească într-un mod mai clar relațiile dintre Econom și Sinodul permanent precum și cele dintre Econom și Sinodul episcopilor, dintre Econom și economii eparhiali.
O clarificare ulterioară ar fi binevenită plecând de la canonul 122 din CCEO: „pentru administrarea bunurilor Bisericii”. Despre ce bunuri e vorba? Articolele din SCAM se referă doar la o simplă contabilitate de intrări și ieșiri, nefiind clar despre ce administrație trebuie să dea socoteală. Cu alte cuvinte: administrează ceva? Dacă da, ce anume? Considerăm legitimă această întrebarea atâta timp cât formularea canonului 122 începe chiar cu termenul administrare.
Statutul Curiei include un organism ce poartă numele de Consiliului economic al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Având drept scop analiza, expertiza şi supervizarea problemelor economice ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, acesta oferă Sinodului Episcopilor un sprijin în rezolvarea acestor probleme. Fac parte din Consiliul economic: Preşedinte-Arhiepiscopul Major; Secretar-Secretarul Sinodului Episcopilor; Membrii - economul Bisericii; economii eparhiali ai fiecărei Eparhii; juristul eparhiei Arhiepiscopului Major. Consiliu se va întruni tot la trei luni, fiecare eparhie beneficiind de un singur vot indiferent de numărul de reprezentanți.
5. CANCELARUL
Coordonarea și organizarea bunei desfășurări a activității în cancelaria arhiepiscopală și în arhiva arhiepiscopală îi revin cancelarului. Dacă în legislația precedentă cancelarul era în mod obligatoriu un preot, numit de către Arhiepiscopul Major cu consimțământul Sinodului permanent, CCEO permite ca să această slujire să fie îndeplinită şi de către un diacon ce urmează a prelua totodată in corpore îndatoririle ce-i revin în virtutea funcției sale.
Prin dreptul însuși, cancelarul este și notar al Curiei precum şi notar al întregii Biserici Arhiepiscopale Majore. Principalele sale îndatoriri sunt: redactarea, autentificarea, așezarea în ordine și păstrarea actelor în arhivă. Este vorba de trei clase mari de documente: cele primite de către Curie sau de către Arhiepiscopul Major; cópii ale scrisorilor sau ale documentelor ieșite din Curie; documente interne ale Curiei precum referate, procese verbale ale diferitelor întâlniri.
Arhiepiscopul Major poate să-l înlăture în mod liber din funcție, în scris pe cancelar, însă doar pentru un motiv grav deoarece a fost numit pe o perioadă indefinită; altfel trebuie să observe principiile dreptății și al echității. Cancelarul are la dispoziție un regent ce îndeplinește activităţile compatibile funcţiei sale încredinţate de cancelar, numit în mod liber de către Arhiepiscopul Major dintre toţi clericii Bisericii Arhiepiscopale Majore, după ce a ascultat părerea cancelarului.
Alături de cancelar și de regent, care sunt notari ipso iure, fac parte din structura Curiei și alți notari care redactează actele şi documentele cu privire la decrete, dispoziţii, obligaţii sau altele care cer intervenţia lor; întocmesc cu fidelitate procesele verbale cu privire la cele petrecute şi semnează actele referitoare la aceste lucruri cu indicarea locului, zilei, lunii şi anului; prezintă actele şi documentele, respectând cele prescrise, celor care cer acest lucru în mod legitim, şi declară copiile lor conforme cu originalul. Există o strânsă legătură între funcțiile Cancelarului și cele ale notarului și ale arhivarului. Unul dintre motive ar fi acela că cel care se ocupă de documente trebuie să fie în stare să elibereze o copie autentică fără a mai nevoie de prezența unei alte persoane în persoana notarului.
6. COMISIILE
Actuala normativă canonică, în special canoanele 114 și 124, oferă doar linii generale privitoare la obligativitatea instituirii canonice a comisiilor, în special a celei liturgice. Revine Arhiepiscopului Major obligația de a constitui comisiile și de a numi președinții acestora. Cunoscută fiind importanța liturgiei în viața unei Bisericii orientale, Arhiepiscopul Major trebuie să înființeze o comisie liturgică. Acesteia i se pot adăuga și celelalte comisii care se consideră a fi utile întru munca pastorală. Detaliile privitoare la constituirea, funcționarea și numirea persoanelor sunt lăsate la discreția Arhiepiscopului Major sau a dreptului particular.
În Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, au fost constituite următoarele comisii: Comisia sinodală pentru redactarea Dreptului particular, Comisia sinodală pentru Patrimoniu, Comisia Sinodală pentru Educația Catolică cu 2 subcomisii (de învățământ superior și formare a clerului, de învățământ preuniversitar), Comisia Sinodală Liturgică, Comisia Sinodală Teologico-Istorică cu 2 subcomisii (teologică și istorică), Comisia Sinodală Pastorală, Comisia Sinodală misionar-ecumenică, Comisia Sinodală Socială.
Domeniul de activitate al unei comisiei reiese din denumirea fiecăreia. Toate aceste comisii îl ajută pe Arhiepiscopul Major în mai buna funcționare sau administrare a Bisericii, fiecare pe segmentul încredințat, prin cercetările și propunerile lor. Rezultatele muncii lor contribuie la îmbogățirea dreptului particular. Competența unei comisii este cuprinsă în decretul de constituire, în statutul ei precum și în alte documente oficiale. Arhiepiscopul Major poate să delege președinților comisiilor teme sau problematici spre studiu, analiză și reglementare urmând ca la final să fie redactat unui material final.
Fiecare comisie are un președinte, un secretar, membrii ordinari și membrii consultanți. Președintele comisiei este un episcop în timp ce secretarul este o persoană specialistă în domeniul de care se ocupă comisia respectivă. Membrii comisiei, pe cât posibil, sunt reprezentanții fiecărei eparhii și ai vieții consacrate astfel încât să fie reprezentată întreaga Biserică sui iuris. Înainte de numirea unui nou membru, președintele trebuie să-i consulte pe membrii ordinari. Întâlnirile de lucru ale comisiei se desfășoară la perioade de timp stabilite de comun acord de către membrii sau în urma solicitării Arhiepiscopului Major sau al Sinodului Episcopilor atunci când o consideră necesară.
În ceea ce privește alegerea, numirea, schimbarea sau demisia uni membru, toate acestea sunt prevăzute de către statutul fiecărei comisii. Un raport oficial al fiecărei comisii ar trebui înaintat Arhiepiscopului Major, Sinodului Episcopilor și chiar publicat în Acta sinodalia. Orice decizie trebuie luată prin consens, iar dacă acesta nu există, prin majoritate de voturi ale membrilor ordinari.
CONCLUZIE
În evoluția lor istorică, Bisericile orientale catolice au dezvoltat un centru de guvernare, numit în timpurile moderne Curia patriarhală sau arhiepiscopală majoră, după caz, pentru o mai bună funcționare. După promulgarea CCEO în general, toate Bisericile au încercat să constituie o Curie sau au purces la actualizarea celei existente, prin stabilirea de organisme viabile care să contribuie la o mai bună administrare a întregii Biserici. La nivel structural, Curia cuprinde diferite secțiuni: Sinodul permanent, Episcopii Curiei, Tribunalul Ordinar, Econonomul, Cancelarul, diferitele Comisii. La baza funcționării acestei structuri stau principii precum cel al subsidiarității, al sinodalității și al colegialității, la care se adaugă și cel al teritorialității.
Organismele Curiei nu se bucură de autonomie absolută, ba dimpotrivă, natura lor este vicarială, ministerială și instrumentală. Rolul Curiei este de a apăra și de a garanta disciplina Bisericii sui iuris. În administrarea și guvernarea Bisericii, trebuie să existe consistență, regularitate și linii de urmărit, care să ofere însă și spații pentru sugestii și decizii.
Curia nu este o piesă dintr-un mecanism birocratic, ci o realitate eclezială care contribuie la protejarea patrimoniului disciplinar și ritual al Bisericii sui iuris prin funcția sa consultativă, colegială, executivă și judiciară. Analizele, concluziile, răspunsurile oferite de Curie la probleme care privesc în mod direct viața Bisericii ar trebui să fie rezultatul unui studiu temeinic, a unei reflexii îndelungate și a rugăciunii care sfarmă piatra minții și a inimii. Cu alte cuvinte, Curia este în serviciul Bisericii având mereu prezentă drept finalitate supremă mântuirea sufletelor.
