Rocky Marciano, alături de Mohamed Ali, rămâne unul dintre singurii campioni de box la categoria grea care nu au avut nici o înfrângere în istoria boxului. Totuși, în culmea gloriei sale, a decis să caute sfatul unui prieten preot. „Poți câștiga bani din lupte, desigur, dar familia ta este mai importantă. De aceea cred că ar trebui să tegândești la pensionare”, i-a spus părintele Paul McKenzie. În urma discuției s-a retras în 1956, după o carieră de nouă ani.
Dacă l-a inspirat pe celebrul boxer „Rocky Balboa”, interpretat și regizat de Sylvester Stallone, adevăratul Rocky era mult mai profund decât personajul prezentat în film. În realitate, Rocco Marchegiano, italian de origine, provenea dintr-un mediu cu oameni simpli și foarte practici. S-a născut în 1923, și-a făcut serviciul militar și a participat la primul său meci de box amator, reprezentând armata Statelor Unite. Abia în 1947 a intrat pe ring ca profesionist: fiind începutul unei lungi serii de victorii prin knockout, deținând în continuare recordul prin astfel de victorii.
Boxer carismatic și inspirator
Foarte practicant, Rocky participa în mod regulat la Sfânta Liturghie, dar se și antrerna foarte serios înainte de lupte. A avut o devoțiune deosebită față de Sfântul Anton de Padova, care a predicat Cuvântul lui Dumnezeu ereticilor catari, față de Sfântul Iuda și se ruga Fecioarei din Guadalupe. Celebrul boxer atribuie „palmaresul său de campion neînvins fidelității cu care mama sa recita rozariul înainte de fiecare meci al său”. Dar și datorită rugăciunii preotului, căruia i se mărturisea regulat, și îi era alături.
Dincolo de credința sa ferventă și de notorietate, a fost o mare sursă de inspirație pentru mulți tineri care au venit să se antreneze cu el în timpul taberelor sale de antrenament. Îi saluta cu mult respect și-i încuraja „în ciuda handicapului fizic al unora”, arătând o adevărată sportivitate spre deosebire de adversarii săi. Cariera sa a început cu adevărat în 1951, când a început boxul la Madison Square Garden, și a durat până la începutul anului 1956. În această perioadă s-a luptat cu cei mai mari campioni, Jersey Joe Walcott, Ezzard Charles, Roland LaStarza, fiecare dintre ei având titlul de campionul anului.
Ziua în care credința a fost mai presus de box
La începutul anului 1956, Rocky Marciano avea 49 de victorii prin knockout și nici o înfrângere după nouă ani în ring. Doar managerul său de atunci câștiga foarte mulți banii pe spatele lui, relatează biograful Mike Stanton în cartea sa recentă Undefeated Rocky Marciano, Odiseea celui mai mare greu din toate timpurile. ”Era prins în roțile dințate ale mafiei boxului și în curând își dă seama. Tatăl său, mama și soția îl îndeamnă să nu mai boxeze, dar acest lucru nu este suficient.”
Datorită sfaturilor prietenului său, părintele Paul McKenzie, Rocky decide cu adevărat să se lase, la vârsta de 32 de ani, având tinerețea și viața de familie în fața sa, după ce le pusese deoparte prea mult timp. „Tocmai ai avut o luptă mare”, i-a spus preotul după confruntarea cu Walcott, unul dintre cei mai duri boxeri. „Cred că ar trebui să petreci mai mult timp cu familia ta. Poți câștiga bani din lupte, desigur, dar familia ta este mult mai importantă. De fapt, cred că ar trebui să te gândești să renunți”. Câteva săptămâni mai târziu, pe 27 aprilie 1956, Rocky Marciano și-a anunțat retragerea. „Era un om liber”, rezumă Mike Stanton.
Rocky Marciano și morala Bisericii
Natura exemplară a lui Rocky Marciano nu i-a marcat doar admiratorii ci și istoria boxului. Știm că a fost un bun catolic și ascultător față de doctrina Bisericii. L-a întâlnit chiar pe Papa. Astfel, campionul a contribuit la schimbarea opiniei Bisericii cu privire la acest sport de luptă. În 1956, în același an în care a renunțat la box, doi teologi au folosit cariera târzie a lui Rocky Marciano pentru a reflecta asupra caracterului moral al boxului. Pe de o parte, „iezuitul Alfredo Boschi a declarat în ziarul Bisericii Palestra del Clero că încalcă a șasea poruncă: să nu ucizi”. Pe de altă parte, ziarul L'Osservatore Romano, a publicat un răspuns complet diferit, scris de părintele Filippo Robotti: „Boxul nu este ceva ce catolicii ar trebui să exalteze sau să încurajeze ... Dar nu este imoral. Și, prin urmare, poate fi cel puțin tolerat. Dacă meciurile de box ar fi cu adevărat imorale, toți promotorii, boxerii, managerii și spectatorii ar fi într-o stare de păcat de moarte. Dar Rocky Marciano este un catolic devotat și practicant”. În timp ce campionul a împărtășit mai mult părerea părintelui Boschi, trebuie reținut faptul că el a ajutat boxul să devină un sport cu o imagine mai bună. Punându-și credința în slujba talentelor sale, a devenit un model atât ca om cât și ca boxer.
Traducere: ACC
