Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

PERSONALITĂȚI ALE BISERICII NOASTRE: GEORGE COȘBUC

 
PERSONALITĂȚI ALE BISERICII NOASTRE:  GEORGE COȘBUC
  • 21 Sep 2020
  • 434

 

GEORGE COȘBUC

1866-1918

 

            Poet, traducător, ziarist, George Coșbuc este una dintre personalitățile literaturii române care au marcat sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.

            S-a născut în 20 septembrie 1866 în satul Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi judeţul Bistriţa-Năsăud. A fost cel de-al optulea copil dintre cei paisprezece ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, la rândul ei fiică de preot greco-catolic. Copilăria și-a petrecut-o în satul natal, fermecat de poveștile pe care adesea mama sa i le spunea. Și-a început studiile la școala din Hordou, începând cu anul 1871, însă după după un an este nevoit să le întrerupă pe motive de sănătate. Din 1873 învață la școala din Telciu, un sat din apropierea Hordoului, unde unchiul său – care l-a inițiat în limba germană – era director. Încă din clasa a VII-a tânărul George Coșbuc este atras de literatură și publică în revista „Muza someșană” primele poezii. Peste ani, Coșbuc își amintea de începuturile sale literare astfel: „Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai am şi nici nu ştiu ce era, însa îmi amintesc ca a fost o poezie de dragoste”. De asemenea, în ședințele societății literare din care făcea parte, a citit traduceri din Petőfi și Rückert. Tot din această perioadă datează și o poveste scrisă în câteva sute de versuri intitulată „Pepelea din cenușă”. După susținerea examenului de bacalaureat (1884) se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității maghiare din Cluj. Din cauza unor dificltăți materiale dar și a stării precare de sănătate, din toamna anului 1886 nu mai figurează în rândul studenților clujeni. Continuă însă să colaboreze la publicații românești, corespondează cu Ioan Slavici care în cele din urmă îl convinge să mergă la Sibiu și să lucreze la „Tribuna”. Începând cu acest moment, era în vara lui 1887, începe o nouă etapă în viața și activitatea tânărului Coșbuc, „un admirabil băiat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete”, cum avea să consemneze Slavici.

            Anii petrecuţi de George Coșbuc la Sibiu, în redacţia Tribunei”, au însemnat pentru poet și apariția atât de cunoscutului poem „Nunta Zamfirei”, cu un impact extraordinar în rândul cititorilor dar și al criticii. 

            Problemele financiare cu care „Tribuna” a început să se confrunte în 1889, au dus la desființarea, printre altele, și a postului pe care Coșbuc îl ocupa în redacția publicației. Slavici îi vine în ajutor și-l recomandă lui Titu Maioresu, la București. Ajuns în capitala Regatului României, Coșbuc participă la ședințele „Junimii”, unde îl cunoaște pe Ion Luca Cragiale, alături de care și citește din creațiile sale. De acum începe să publice în paginile „Convorbirilor literare” („La oglindă”, „Rea de plată”și alte poezii), în „Tribuna” („Cântec”, „Trei, Doamne, și toți trei”) și în „Lumea ilustrată” („Noapte de vară”, „Vântul”, „Vestitorii primăverii”).

            După o perioadă în care a lucrat ca funcționar public, demisionează și colaborează, făcând parte dintr-un colectiv de profesori asociați, la redactarea manualului „Carte românească de citire”

            În anul 1883 îi apare primul volum de poezii („Balade și idile”) și, după un an, împreună cu Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici editează revista „Vatra”.

            S-a căsătorit în 1885 cu Elena Sfetea și, în același an, i s-a născut un fiu, Alexandru.

            A ocupat mai multe funcții publice și a colaborat de-a lungul anilor la cela mai prestigioase publicații românești ale epocii („ Albina”, „Familia”, „Românul”, „Flacăra”, „Foaia ilustrată”, „Sămănătorul” – pe care l-a scos împreună cu Alexandru Vlahuță - ,„Epoca literară” etc).

            A publicat numeroase volume dintre care amintim: „Draga mamei” (1886), „Fulger” (1887), „Balade și idile” (1893), „Fire de tort”(1896), „Povestea unei coroane de oțel” (1899), „Ziarul unui pierde vară” (1902), „Cântece de vitejie” (1904), „Balade” (1913). A publicat, de asemenea, și o serie întreagă de studii referitoare la importanța estetică a creației populare („Elementele literaturii poporale”, „Legendele mănăstirilor noastre”, Nașterea proverbilor”, „Medicina poporală”, „Superstițiile păgubitoare ale poporului nostru” etc) dar și traduceri din marile epopei ale literaturii universale (Vergiliu –Aeneis și Georgice; Byron – Mazepa; Terențiu – Parmeno; Schiller – Don Carlos; Dante – Divina Comedie)

            La 1 aprilie 1900, a fost primit membru corespondent al Academiei, iar în 20 mai 1916, membru titular.

            După moartea tragică fiului său într-un accident de utomobil, George Coșbuc, zdruncinat sufletește adânc de această nenorocire, se retrage și încetează să mai publice. 

            A trecut la cele veșnice în ziua de 9 mai 1918. Într-un articol intitulat „ George Coșbuc”, apărut în ziarul „Lumina” în ziua de 14 mai același an, Liviu Rebreanu, o altă personalitate importantă a Bisericii noastre, scria printre altele:  „Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. Până şi în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi şedea bine. Aici în ţară, dragostea lui a fost pentru cele şase milioane de ţărani. Simţea o fraternitate profundă cu dânşii ... A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. (…) A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc."

 

Ion Moldovan