Sfânta Scriptură rămâne cartea de căpătâi a oricărui creştin. Ea a fost păstrată, transmisă, citită şi meditată în decursul secolelor, în sânul Bisericii care este creatoarea şi garanta ei.
Biblia reprezintă sursa ce vitalizează orice viaţă, este mesajul lui Dumnezeu pentru om, comunicat ,,în multe rânduri şi multe feluri” (Evr. 1,1) şi în fine întrupat în persoana Mântuitorului nostru Isus Cristos. Din punct de vedere canonic Biserica este la originea ei, dar autoritatea Sfintei Scripturi, motivul pentru care trebuie crezută ascultată şi împlinită, nu este dată numai de mărturia unui om sau a unei instituţii, ci de însuşi Dumnezeu care este la originea ei şi care ne transmite prin intermediul său Cuvântul Lui. Profetul Ieremia mărturiseşte în acest sens: ,, Fost-a cuvântul Domnului către mine şi a zis…” ( Ier. 2,1), iar Isaia scrie în capitolul opt al cărţii sale: ,,Şi a zis Domnul către mine…”. Prin toate cuvintele Sfintei Scripturi – afirmă Catehismul Bisericii Catolice – Dumnezeu nu spune decât un singur Cuvânt, Cuvântul Său unic, în care se exprimă pe Sine în întregime.
Creştinii trebuie să mediteze zilnic Sfânta Scriptură deoarece este hrana ce dă putere vieţii spirituale, prin ea se împărtăşesc nu numai din cuvântul omenesc ci din ceea ce ea este în realitate: ,,Cuvântul lui Dumnezeu” (1 Tes. 2, 13). Cercetând Sfânta Scriptură, conform invitaţiei lui Cristos făcută evreilor şi nouă în Evanghelia de la Ioan, capitolul 5, avem bucuria de a-l cunoaşte şi iubi mai mult pe Dumnezeu. Prin cuvântul ei, Domnul însuşi ne modelează în vederea unei comuniuni cât mai depline cu El. Astfel Sfânta Scriptură nu rămâne doar un obiect de formare ci de transformare. Ea nu ne atestă numai ceea ce Dumnezeu a facut prin Cuvantul Său în decursul secolelor, ci ceea ce El face şi va face pentru fiecare dintre noi.
Sfânta Scriptură trebuie să fie inima oricarei teologii, a oricarei vieţi, deoarece prin ea noi intrăm în dialog cu însuşi Cuvântul şi ne facilitează întâlnirea cu Cel ce vrea să locuiască în noi. Citind Sfânta Scriptură gustăm din viaţa lui Dumnezeu şi trăim experienţa progresivă a poporului Israel de la origini până la plenitudinea revelaţiei în persoana lui Isus Cristos. Istoria transmisă nu rămâne numai o istorie a poporului ales ci devine propria noastră istorie, iar Dumnezeul lui Israel devine Dumnezeul nostru, Tatăl lui Isus Cristos devine Tatăl Nostru.
Prin citirea frecventă a Sfintei Scripturi, creştinul poate să-şi
însuşească ,,înalta cunoaştere a lui Isus Cristos” ( Fil. 3, 8). Dacă despre
legea lui Moise, Apostolul Pavel spune că este: ,,pedagog spre Cristos” ( Gal. 3, 24), despre Sfânta Scriptură în ansamblul
ei, putem zice fără teama de a greşi, că este pedagogul desăvârşit ce ne
introduce în trupul mistic al lui Cristos.
ACC
