Personalitate de prim rang a literaturii române, George Coșbuc a fost și un fiu fidel al Bisericii noastre. S-a născut în satul Hordou, în ziua de 2o septembrie 1866, fiind al optulea copil din cei paisprezece ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, la rândul ei fiică de preot greco-catolic. A urmat școala primară în satul natal, la școala greco-catolică, apoi la Telciu, (un sat vecin) și la Năsăud, iar liceul, la Năsăud. Această perioadă este și cea în care viitorul poet ia pentru prima oară legătura cu opere din literatura română și cea universală, manifestând un interes aparte față literatura clasică, latină în special, dar și de valorile folclorului românesc.
Încă din timpul liceului, publică poezii și traduceri în revista „Muza someșană”, citind adesea în cadrul Societății de lectură creații proprii, printre care „Pepelea din cenușă”, o poveste populară scrisă în versuri.
Înscris în 1884 la Facultatea de Filosofie și Literatură a Universității din Cluj - care avea în acea vreme și o secție de limba română condusă de preotul și cărturarul român unit Grigore Silași - George Coșbuc frecventează cu interes cursurile de istoria literaturii latine, teoria și istoria retoricii la greci și la romani, sintaxa greacă, istoria vechilor greci. Perioada studenției coincide și cu colaborarea lui Coșbuc la revista „Tribuna”.
Datorită unor dificultăți materiale, se pare, dar și din cauza unor probleme de sănătate, George Coșbuc se retrage de la universitate. Continuă însă colaborarea la „Tribuna”, în care publică mai multe poezii. Creațiile literare ale tânărului Coșbuc îi atrag atenția directorului publicației, Ion Slavici, care îl convinge să lucreze în redacția revistei. Timpul petrecut de Coșbuc în redacția „Tribunei” alături de Slavici, Septimiu Albini sau Ioan Bechnitz, printre alții, a fost, se poate spune, o adevărată școală de literatură pentru tânărul năsăudean. Acesta este începutul unei frumoase și rodnice activități publicistice a lui George Coșbuc, din care se cuvin amintite câteva momente importante: editarea revistei „Vatra” (1901) împreună cu Ion Slavici și I. L. Caragiale, a revistei „Sămănătorul” (1906), împreună cu Alexandru Vlahuță și a revistei „Viața literară” (1906). În același timp, George Coșbuc a colaborat la cele mai importante publicații ale timpului: „Albina”, „Convorbiri literare”, „Familia”, „Flacăra”, „Românul”, „Foaia ilustrată” și altele.
Anii petrecuți la Sibiu și munca redacțională de la „Tribuna” au culminat cu publicarea în paginile revistei a poemului „Nunta Zamfirei”, care l-au impus definitiv pe poet în atenția criticii și a cititorilor. Poemul a fost publicat în 1890 și în paginile „Convorbirilor literare”, prin intermdiul cărora Coșbuc devine cunoscut și românilor de dincolo de munți
În anul 1889 se stabilește definitiv la București unde, de-a lungul anilor, lucrează ca funcționar la Ministerul Cultelor, șef al biroului administrativ și corespondență al Casei Școalelor, șef referendar al biroului de activități extrașcolare din Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. De menționat că în calitățile administrative deținute, George Coșbuc a militat pentru ridicarea culturală a satelor, a contribuit efectiv la îndrumarea învățătorilor din mediul rural și, nu în ultimul rând, a recomandat cărți pe care le considera indispensabile bibliotecilor de la sate.
Consolidatrea locului pe care George Coșbuc începea să-l aibă în literatura română s-a făcut treptat, prin apariția unor volume care l-au înscris definitiv în rândul personalităților de prim rang ale culturii naționale: „Balade și idile” (1893), „Fire de tort” (1896), „Povestea unei coroane de oțel” (1899), „Ziarul unui pierde-vară” (1902), „Cântece de vitejie”, „Crestomație pentru toți românii”(1904), „Balade” (1913).
Dintr-o trecere în revistă, chiar și sumară, a activității literare a lui George Coșbuc, nu trebuie omise traducerile sale din Virgilius, Homer, Schiller și, mai ales, Dante.
Academia Română l-a ales printre membrii săi în 1900 -Membru corespondent - iar în 1916 Membru titular.
În urma unei drame personale (moartea într-un accident al unicului său fiu) George Coșbuc a încetat să mai scrie. S-a stins în ziua de 9 mai 1918, la București, și este înmormântat la Cimitirul Bellu.
Ion M.
