Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Liturghie arhierească la Făgăraș

 
FOTO: Liturghie arhierească la Făgăraș
  • 04 Noi 2019
  • 2531

Duminică, 3 noiembrie 2019, Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Greco-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Făgăraș.

Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu toți preoții din cadrul Vicariatului Făgăraș, iar în cuvântul de învățătură i-a îndemnat pe cei prezenți la iubire, “singurul semn valid prin care în fața lumii și în fața lui Dumnezeu suntem recunoscuți ca și creștini și fii ai Împărăției. Iubirea fiind viza noastră pentru Împărăția Cerurilor!”.

La finalul slujbei, Episcopul Curiei a transmis salutul și binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan cu ocazia celor 25 de ani de la Sfințirea pietrei de temelie a bisericii, 15 ani de la Sfințirea bisericii cu hramul  “Adormirea Maicii Domnului” și a celor 25 de ani de preoție ai părintelui paroh Liviu Negrea. 

Amintind de vizita Sfântului Părinte Papa Francisc în România, la Blaj, Preasfinția Sa i-a oferit preotului paroh un potir cu care s-a celebrat Liturghia Pontificală de pe Câmpia Libertății, cu ocazia beatificării celor șapte episcopi martiri. Tot cu această ocazie și părintele Sorin Neagu din Porumbacu de Jos, la împlinirea a 25 de ani de slujire preoțească, a primit un potir asemănător.

În cadrul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a binecuvântat și opt familii care și-au reînnoit consimțământul de la căsătorie.