Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Arma puternică a Sfântului Rozariu împotriva diavolului

 
Arma puternică a Sfântului Rozariu împotriva diavolului
  • 06 Oct 2019
  • 3724

Sfântul Rozariu este o armă puternică împotriva diavolului. Este atât de puternică încât atunci când se recită cu devotament diavolul urlă, suferă, este învins.

Părintele Paolo Carlin, exorcist și purtător de cuvânt al Asociației Internaționale a Exorciștilor, afirmă: „De ce suferă diavolul atunci când se recită Rozariul? Foarte simplu: nu suportă să fie invocată o creatură inferioară lui (diavolul este un înger decăzut datorită mândriei cu care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu) dar mai puternică decât el. Această putere a Mariei derivă din fidelitatea ei în umilință față de Domnul”. Sfântul Padre Pio spunea: „Sfântul Rozariu este cheia care deschide porțile paradisului”.

Diavolul urăște Sfântul Rozariu deoarece acesta transformă inimile

Făcând referire în special la Exortația Apostolică a Papei Paul al VI-lea Marialis cultus și la învățătura Sfântului Ioan Paul al II-lea, Pr. Carlin reamintește elementele miraculoase ale rugăciunii Rozariului împotriva diavolului: „Există două elemente. Primul: este o rugăciune care arată un respect profund și iubire față de Maica Domnului, care ne duce la Isus. Mărire adusă Sfintei Treimi, invocată de cinci ori în cadrul Rozariului. Mărire adusă Tatălui, deoarece se recită rugăciunea Tatăl Nostru. Mai presus de toate, există un element de reflecție legat de Evanghelia inserată în fiecare mister al Rozariului. Cel de-al doilea element este uman. Rozariul este o rugăciune repetitivă și constantă, fapt care provoacă adevărate transformări. Cine începe Rozariul furios, îl termină senin”.

Atacurile de astăzi ale diavolului sunt îndreptate către Biserică și familie

La sfârșitul Rozariului recitat în fiecare zi în această lună de octombrie, Papa Francisc cere să se adauge alte două rugăciuni: o invocație către Fecioara Maria „Sub tuum praesidium” și tradiționala rugăciune către Arhanghelul Mihail, scrisă de Papa Leon al XIII-lea. „Rugăciunea către Sfântul Arhanghel Mihail se aplică și pentru apărarea familiilor noastre”, explică Pr. Carlin. „Diavolul și-a mutat astăzi frontul luptei tocmai asupra Bisericii și a familiei. Prin distrugerea familiei, diavolul distruge omul și, în consecință, Biserica”.

Activitatea celui rău pare să crească tot mai mult

S-a intensificat acțiunea diavolului în ultima vreme? Răspunsul Pr. Carlin este sec: „Astăzi trăim într-o realitate dezordonată care deschide și mai multe porți diavolului, deoarece noi înșine cădem în păcat. Păcatul este forța care îi permite inamicului să-și înalțe capul și să răspândească răul în lume”.

 

Traducere: Liviu Ursu

 



Sursa:vaticannews.va