Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Despre virtutea umorului

 
Despre virtutea umorului
  • 19 Sep 2019
  • 2230

Fără îndoială, consumăm cu mare plăcere bucatele care sunt pregătite şi gătite foarte bine. Când însă este vorba de o mâncare fără sare, fără condimente, nu mai putem spune la fel, căci ea nu are niciun gust. Cam acelaşi lucru se poate spune şi despre această virtute a umorului. Dacă ea este prezentă în viaţa noastră, atunci ea dă gust vieţii, pentru că o condimentează pentru a fi frumoasă, plăcută. Dacă, în schimb, ea lipseşte din existenţa noastră, atunci viaţa este cu adevărat săracă.

Trebuie să specificăm că există un umor sănătos şi un umor nesănătos, neconstructiv, chiar vulgar, în anumite situaţii. Cel sănătos se situează între două extreme. La una întâlnim persoanele severe, aspre, rigide, care iau totul în serios şi se iau prea în serios. La cealaltă întâlnim persoanele pline de sine care, prin glume nesărate, băşcălie şi ironie distructivă, rănesc, ofensează, marginalizează şi fac rău persoanelor, depăşind astfel limitele bunului simţ. Aceste atitudini caracterizează,  de altfel, umorul nesănătos, distructiv.

Umorul sănătos se naşte în inima persoanei care nu se consideră importantă, de neînlocuit. El face parte din viaţa acelora care nu sunt orgolioşi, nu sunt negativişti, care nu se supără pentru orice, care nu se descurajează, pentru că au încredere în Dumnezeu şi trăiesc cu speranţa că totul are un sens şi că din toate se poate învăţa ceva. La baza acestui umor stă un sentiment de detaşare, care oferă evenimentelor şi situaţiilor o lumină diferită. Aşa se naşte zâmbetul, râsul, darul de a glumi.

În relaţia cu ceilalţi, umorul este cald, respectuos, atent, nu ofensează, cimentează relaţiile cu ceilalţi, îi apropie. Persoana care ştie să-i facă pe ceilalţi să râdă nu se supără, nu se agită, ştie să glumească pe seama sa, ştie să privească viaţa într-un mod detaşat, fără a dramatiza lucrurile.

Aşadar, dacă râsul, buna dispoziţie, glumele bune sunt molipsitoare, descreţesc frunţile, eliberează de preocupări şi contribuie la rezolvarea problemelor şi dificultăţilor într-un mod diferit, să-l rugăm pe Domnul să ne ajute să putem trăi şi privi viaţa, în diferitele ei anotimpuri, cu optimism şi umor, conştienţi că istoria este în mâinile sale şi că toate le îndreaptă spre binele nostru.

 



Sursa:mesagerulsfantulanton.com

Știri din aceeași categorie