„Mâine vom trăi un eveniment istoric care ne va umple sufletul de bucurie. Sfântul Părinte va veni la Blaj pentru a ne întări în credință, iar beatificarea Episcopilor noștri martiri ne va arăta că toate suferințele de până acum nu au fost în zadar”.
Acestea sunt cuvintele pe care Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore le-a adresat tinerilor prezenți în Catedrala Blajului în seara zilei de 1 iunie 2019.
Preasfinția Sa a celebrat Sfânta Liturghie premergătoare venirii Sfântului Părinte în Mica Romă și a ținut să mulțumească în mod special celor aproximativ 600 de voluntari care se vor implica în buna desfășurare a evenimentului de pe Câmpia Libertății.
Biroul Arhieparhial de Presă
Foto: Unirea