Duminica „Samarineanului milostiv” în Catedrala clujeană
– comemorarea a 400 de ani de la martiriul Sf. Iosafat
– încheierea anului omagial al OSBM
Momente de înălțare spirituală în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, duminică, 12 noiembrie 2023, la Sfânta Liturghie arhierească solemnă celebrată de Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla. Comuniunea în această zi a fost deosebită, prin prezența unui reprezentant al Vaticanului, Excelența Sa, Mons. Tuomo T. Vimpari, Însărcinat cu afaceri la Nunțiatura Apostolică din București. De asemenea, călugării bazilieni ai Ordinului „Sfântului Vasile cel Mare”, cu Ierom. Ermil A. Jurja, protoegumenul provinciei române a OSBM, au celebrat în această duminică, în Catedrala greco-catolică clujeană, încheierea Anului omagial jubiliar la 400 de ani de la martiriul Sfântului Iosafat (1580-1623).
Au concelebrat la masa altarului, pr. Vasile Tofană, vicarul general și preoți ai Catedralei: pr. Anton Crișan, rector, pr. Daniel Avram și pr. Radu Tălpălariu din Curia Episcopală. A diaconat dc. Ovidiu Lucian Marișca, cancelar episcopal și au ajutat la celebrare studenți ai Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”. S-au unit în rugăciune, împreună cu părinții și frații bazilieni, surori din Congregația Maicii Domnului, cu Maica Teodorina, superioara generală CMD, surori din Ordinul „Sfântului Vasile cel Mare” cu Maica Veridiana, superioara provincială OSBM. Răspunsurile liturgice le-a oferit, ca în fiecare duminică și sărbătoare, Corul „Angeli” al Catedralei, dirijat de prof. Angela David.
S-a manifestat la această celebrare comuniunea Bisericii în sărbătoare, imagine a Împărăției Cerurilor pe pământ. Cei prezenți au luat parte la legătura de unire cu Roma, prin mesagerul Sfântului Părinte în România, la comuniunea cu Sfinții și Martirii Bisericii prin sărbătorirea celui dintâi sfânt și martir greco-catolic, Sf. Iosafat – pomenit la 12 noiembrie în calendarul liturgic -, la comuniunea unii cu alții în bogăția Familiei lui Dumnezeu, formată din Episcop, preoți, persoane consacrate, credincioși, și, mai ales, la comuniunea cu Domnul prin participarea la Sfânta Jertfă Liturgică.
* * *
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfinția Sa Claudiu. Mai întâi, l-a salutat pe Mons. Tuomo T. Vimpari, „care prin Nunțiatura Apostolică ne mărturisește comuniunea cu Sfântul Părinte și prezența lui este pentru noi un suport, o susținere, în aceste momente în care ne aducem aminte, pe de o parte, de 170 de ani de existență a Episcopiei noastre, și apoi, comemorăm și un eveniment trist după nume – 75 de ani de la începutul persecuției -, și de fapt persecuția începe tocmai pentru comuniunea cu Roma, cu Sfântul Părinte, Papa, urmașul lui Petru”. De asemenea, un salut a adresat călugărilor bazilieni și tuturor persoanelor consacrate reunite pentru a-l comemora pe cel dintâi martir greco-catolic, Sfântul Arhiepiscop Iosafat, „un martir pentru unitate”, prin care, a spus, „și noi suntem chemați să ne aducem aminte de identitatea Bisericii noastre și de vocația ei, care este o vocație la unitate”.
Mesajul Episcopului în această Duminică „a Samarineanului milostiv”, a fost despre caritate, a adresat tuturor îndemnul de a pune în practică această caritate, care nu se limitează doar la lucruri exterioare – donații, susținere materială – pe care o practică multe organizații din societatea contemporană, ci „pentru noi, esența carității, a iubirii, este că ajutându-l pe celălalt îl vedem pe Cristos prezent în el”. Adică, privind la pericopa evanghelică a duminicii – a Samarineanului milostiv -, putem înțelege că doar primind iubirea lui Cristos, jertfa Sa mântuitoare, „învățăm și noi ce este adevărata iubire și îndurare” pentru a o putea dărui aproapelui și celui în nevoie. Ierarhul a explicat cum Evanghelia acestei duminici (Lc 10,25-37) este despre a primi și a dărui iubire, cum, chemarea lui Isus la a iubi aproapele, ridică o întrebare: „Pentru cine sunt eu aproapele?” – al cărei răspuns se află în parabola istorisită de Isus, cea a Samarineanului milostiv.
Preasfinția Sa Claudiu a invitat credincioșii să pătrundă înțelesul și bogăția acestei pilde, care vorbește despre iubirea lui Dumnezeu, necondiționată, fără măsură, și, mai ales, primordială: „Prin parabolă, Isus îi spune învățătorului legii și nouă: nu trebuie să te întrebi pe cine să iubești, fiindcă Eu, Dumnezeu, te-am iubit întâi”. A fost amintită sinuozitatea drumului vieții omenești prin această lume, oscilând între Ierusalim – cetatea lui Dumnezeu și Ierihon – cetatea neascultării, de care apropiindu-se omul cade victimă tâlharilor – a celui rău, și este tâlhărit de har. Și, pentru eliberare și vindecare, legea singură nu folosește – în pildă, atât preotul, cât și levitul care trec pe lângă cel căzut pe cale, respectă legea neajutându-l. Doar samarineanul este capabil să treacă dincolo de litera legii, pentru a pune în practică iubirea lui Dumnezeu. El „se apleacă asupra lui și îl ajută, îi unge rănile, îl duce la casa de oaspeți”, iar acel samarinean, arată Preasfinția Sa Claudiu, „este de fapt Isus”. Pentru că, „Fiul lui Dumnezeu se coboară din înălțime pentru a fi împreună cu noi, pentru a nu ne lăsa pe mâna tâlharilor”. Iar „casa de oaspeți” în care ne cazează „este de fapt Biserica”. A subliniat că, dacă privim la traducerea exactă, termenul „biserică” semnifică „o casă care pe toți ne primește”. Și, fiind primiți și îngrijiți în Biserică, suntem chemați să dăm mai departe darul primit, cel al iubirii lui Dumnezeu, adevărata caritate. „Totul se reduce la iubire, vom fi judecați după iubire. Așadar, am primit iubire, să știm să o și dăruim”, a conchis Preasfinția Sa Claudiu.
* * *
Viața Sfântului Iosafat, numit de Papa Ioan Paul al II-lea „Apostolul Unității” și importanța specială pe care o are acest Sfânt pentru călugării bazilieni din România, a prezentat-o, după Sfânta Liturghie, pr. Laurean Daboc OSBM. A început amintind virtuțile Sfântului Iosafat, „stăruința în rugăciune, caritatea, zelul pentru unitatea Bisericilor”, care l-au condus la martiriu: „în timp ce se afla în vizită pastorală la Vitebsk, atacat de o gloata furioasă a fost martirizat, lovit în cap cu o secure și aruncat în fluviul Dvina”. Sfântul Iosafat, a cărui rugăciune era: «Doamne, ajută-mă să-mi pot vărsa sângele pentru unitate și ascultare față de Scaunul Apostolic», în momentul morții, și-a binecuvântat asasinii, spunând: «Voi mă urâți de moarte, dar eu vă port pe toți în inimă și sunt bucuros să mor pentru voi». „Și, cu mâna întinsă în binecuvântare, trece la Domnul”, a descris pr. Laurean scena martiriului care a străbătut secole până azi.
Sfântul Arhiepiscop martir Iosafat, s-a mai arătat, „a fost înscris în rândul fericiților de Papa Urban al VIII-lea, în 16 mai 1643, fiind canonizat de Papa Pius al IX-lea la 29 iunie 1867, în prezența a peste 500 de Episcopi și Patriarhi și a Colegiului Cardinalilor din Roma. În 1982, Papa Leon al XIII-lea extinde cultul său pentru Biserica Universală. Primul Sfânt al Bisericii Greco-Catolice este cinstit în mod deosebit în Lituania, Belarus, Polonia, Ucraina și Biserica noastră Greco-Catolică”.
A mai evidențiat faptul că după moarte, Sfântul Iosafat a impresionat mai ales prin două miracole: „Trupul său nu s-a descompus pentru multă vreme, și, adversarii și asasinii lui s-au convertit”. Chiar și „Episcopul ortodox Meletius, autorul moral al asasinatului, a continuat misiunea lui Iosafat, promovând unirea Bisericilor. Iată cum sângele martiriului dă roade în Biserică. (…) Trupul Sf. Iosafat, după lungi peregrinări ajunge la Roma. Țarul Petru cel Mare a dat ordin să fie ars, dar nu au reușit, Domnul îl ocrotea. În 1949, din dispoziția Papei Pius al XII-lea, corpul este adus de la Viena la Roma. La deschiderea Conciliului Vatican al II-lea Papa Ioan al XXIII-lea, numit «Papa buono» – «Papa cel bun», anunță că a hotărât ca trupul Sfântului Iosafat să fie depus în Altarul Sfântului Vasile cel Mare din Bazilica San Pietro. Va fi depus în 22 noiembrie 1963, și, în 25 noiembrie, s-a celebrat, în ritul bizantin, solemnitatea în onoarea Sf. Iosafat, prezidată de Papa Paul al VI-lea.”
Alte aspecte evidențiate: „La 20 de ani, Sf. Iosafat este trimis de către tatăl său la Vilnius, să învețe negustoria, dar el alege negustoria Domnului. Tânărul Ioan, născut și crescut într-o familie ortodoxă, vede dezbinarea dintre creștini și pune la inimă cuvintele Evangheliei de la Ioan, cap. XVII, «Ca toți să fie una… pentru ca lumea să creadă»”. Astfel, el „caută să vadă ceea ce unește, elementele comune ale tradiției creștine, cum sunt Sfânta Scriptură, Sfintele Taine, Sfânta Liturghie, cultul sfinților, cinstirea Preacuratei Fecioare Maria și viața călugărească.”
„Este un reformator al vieții călugărești baziliene. Împreună cu [Mitropolitul] Velyamin-Rutskyi organizează primul Capitlu general și dă o regulă pentru toți Călugării Bazilieni și fondează Ordo Sancti Basilii Magni Ruthenorum, cu conducerea unică centralizată, compus din mai multe mănăstiri din diferite Biserici Orientale, inclusiv mănăstiri din țara noastră. A reorganizat viața călugărească introducând o disciplină monastică fundamentată pe Sfânta Scriptură, învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii, în mod deosebit Sf. Vasile cel Mare și pe cărțile liturgice orientale. În cinstea Sf. Iosafat, prin decretul Congregației Orientale din 12 mai 1932, Ordinul nostru se numește oficial Ordo Basiliani Sancti Josaphat.”
Pr. Laurean Daboc OSBM a mai adăugat: „Avea un dar deosebit de a predica explicând cuvântul Sfintei Scripturi pe care el îl trăia din plin. Cuvintele sale penetrau în inimile credincioșilor și provocau lacrimi. Apostolatul și exemplul său au fost foarte eficiente și au atras un mare număr de persoane la Biserica Greco-Catolică, încât adversarii săi și ai Unirii l-au numit «răpitorul de suflete»”. A urat tuturor să fie asemeni Sfântului Iosafat, „răpitori de suflete” pentru Cristos.
* * *
Un dar special al acestei zile a fost cel al indulgenței plenare: s-au făcut rugăciunile rânduite iar Păstorul Eparhiei de Cluj-Gherla a dat binecuvântarea pentru indulgența plenară, acordată cu ocazia Jubileului Sfântului Josafat. O surpriză la încheierea celebrării liturgice și a programului jubiliar al OSBM, a fost ocazia venerării Moaștelor Sfântului Iosafat, aduse în fața Altarului de pr. Ierom. Ermil Jurja și puse la dispoziția credincioșilor care au primit astfel dar peste dar, prin întâlnire spirituală cu însuși Sfântul Iosafat, călugăr bazilian și cel dintâi martir al Unirii cu Roma.
În această duminică, Preasfinția Sa Claudiu a oferit oaspetelui Eparhiei de Cluj-Gherla, Mons. Tuomo T. Vimpari, un dar simbolic, semn al comuniunii, al aniversarului Eparhiei de Cluj-Gherla (la 170 de ani de existență) și al comemorării Martirilor și Mărturisitorilor Bisericii Greco-Catolice din România (la 75 de ani de la desființarea forțată a BRU), – opera a doi artiști: Malvine Mocenco și Cristian Bădiliță, care au creat o lucrare de artă (în colecția „Manuscrise pictate”) din fragmente din operele Fericitului Episcop Iuliu Hossu.
Oferind acest cadou, Episcopul de Cluj-Gherla a dat citire cuvintelor Fericitului Episcop de Cluj-Gherla Iuliu Hossu, care, a spus, „aș dori să rămână, nu doar pe perete, ci și în sufletul Mons. Tuomo Vimpari”, și anume: „Nu, nu este moartă Biserica Română Unită cu Roma, ea trăiește și, din mila Domnului și puterea Lui nebiruită, va răsări mai frumoasă, mai puternică, renăscută din durerile marii încercări care a căzut asupra noastră nu spre moarte, ci spre mai puternică și rodnică viață. «Eu pe cei ce îi iubesc îi pun la încercare.» Iubirea Domnului să o vedem în încercare, în suferință; să sărutăm dreapta Părintelui Preabun și vom vedea mărirea Lui Dumnezeu; cum va hotărî Domnul, o vom vedea din fericita veșnicie, mărirea Domnului întru înălțarea sfintei noastre Biserici. Ea va învia din mormântul care i s-a pregătit cu grijă și piatra, lespedea grea va fi răsturnată, și învierea va străluci; nelegiuirea nu va rămâne biruitoare, minciuna se va destrăma, iar adevărul va străluci biruitor.” (Episcop Iuliu Hossu)
