Această zi este dedicată îngropării Mântuitorului nostru și coborârii Sale la iad. Imnografia Bisericii îl prezintă pe Cristos învingător asupra morții, prin folosirea imaginilor biblice.
Apare imaginea mormântului „nou” săpat în stâncă (Mt 27, 60). În acest punct, liturgia face o paralelă cu nașterea lui Isus din Fecioara Maria. Un pântece și un mormânt care nu au mai fost niciodată locuite, găzduiesc Viața care vine „de sus”.
Coborându-se la iad, Cristos, Domnul lui Adam și Viața tuturor, a întâlnit moartea strămoșului și a descendenților săi, eliberând astfel și umanitatea noastră de moarte.
Sfânta și Marea Sâmbătă celebrează sfârșitul tuturor etapelor economiei mântuirii cu care planul lui Dumnezeu s-a realizat în istorie până la împlinirea sa. Acesta este reprezentat de trecerea întregii umanități în Împărăție, prin Cristosul Înviat.
Omul, care înainte avea teamă de suferință, primește acum prin puterea crucii harul de a suporta suferințele, încercările și ostenelile, pe care ucenicul nu le mai numește „suferințe”, ci „cruci”. Nu mai vede în ele o pedeapsă, ci o cale privilegiată pentru a intra în comuniune cu suferințele lui Isus, fiind părtași astfel și măririi Lui.
Liviu Ursu
