Duminica a III-a din Post, a Sfintei Cruci
“Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită.” spune Cartea Înțelepciunii lui Isus Sirah la începutul capitolului al doilea. Ispitele, luptele, încercările sunt binecunoscute creștinilor care îl urmează pe Cristos, fiindcă nu poate fi sluga mai mare decât Stăpânul ei. Crucea Mântuitorului este semnul nostru, al ucenicilor Fiului lui Dumnezeu și de aceea încercările din această Vale a Lacrimilor nu trebuie nici să ne uimească, nici să ne sperie. Nu trebuie să ne uimească deoarece sunt prezente în viața lui Cristos, în viața Apostolilor, în viața sfinților dintotdeauna, în viața Bisericii noastre, în viața episcopilor noștri martiri. Dacă facem parte din această minunată familie, Crucea face parte într-un fel sau altul și din viața noastră: nu trebuie să ne uimească și nu trebuie nici să ne sperie. Nu trebuie să ne sperie, fiindcă Mântuitorul a transformat un instrument de tortură și de moarte într-un semn dătător de biruință și de viață. Și purtând Crucea noi nu suntem nimiciți, ci pășim pe calea vieții celei adevărate împreună cu Isus. Purtători de Cruce fiind, devenim purtători de Lumină. Știu acest lucru atât de bine și-l experimentează încontinuu preoții exorciști. Atunci când înalță Sfântă Cruce în fața dușmanului, Iadul se îngrozește și se tânguiește așa cum o facea în fața Mântuitorului însuși în paginile Sfintei Evanghelii. Înțelegem în acest context mai bine și mai profund cuvintele sfântului Padre Pio: Cristos nu este niciodată fără Cruce și Crucea nu este niciodată fără Cristos.
Această a III-a duminică din Postul Mare, numită a Sfintei Cruci, ne aduce astfel aminte la înjumătățirea Postului, că jertfele și sacrificiile noastre nu sunt fără rost și fără rod. Dimpotrivă ele ne introduc și mai adânc pe calea Crucii, pe urmele iubitului nostru Maestru și rodesc în viața noastră roade de lumină și de viață veșnică. Spunea Papa emerit Benedict al XVI-lea cu ocazia unei celebrări la Lourdes: “Este semnificativ faptul că la prima apariție în fața Bernadettei, Maria a început întâlnirea cu semnul Crucii. Mai mult decât un simplu semn, este o inițiere în misterele credinței pe care Bernadetta a primit-o de la Maria. Semnul Crucii este într-un anume fel sinteza credinței noastre, pentru că spune cât de mult ne iubește Dumnezeu; ne spune că există în această lume o iubire mai puternică decât moartea, mai puternică decât slăbiciunile și păcatele noastre. Puterea iubirii este mai tare decât răul care ne amenință.”
Să ne aducem aminte de aceste cuvinte atunci când, făcându-ne semnul Crucii ne însemnăm cu iubirea Cerului.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mc 8,34-9,1
Chemând Isus la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea si să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru mărirea Tatălui său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.