Vasile Suciu s-a născut la 13 ianuarie 1873 în comuna Copăcel, judeţul Făgăraş, într-o familie de ţărani fruntaşi. Prima cunoştinţă cu Blajul a făcut-o ca elev de liceu, fiind unul dintre elementele de excepţie ale liceului blăjean. Îndeosebi s-a evidenţiat la matematici. Rezolva ecuaţii mental. La examenul de maturitate, preşedintele comisiei, delegat al Ministerului maghiar de învăţământ, profesor la un institut politehnic din Budapesta, văzând uşurinţa cu care se descurcă în cele mai grele probleme de matematică, l-a invitat să urmeze o facultate inginerească la Budapesta, asigurându-i-se în acest scop o bursă. Dar chemarea spre preoţie a fost mai puternică şi a urmat teologia. Reîntors de la Roma, după 6 ani de studii, doctor în Teologie, Şematismul arhidiecezan din 1900 îl prezintă ca profesor la Seminarul teologic din Blaj şi prefect de studii, profesor de religie la liceul de băieţi şi bibliotecar al Bibliotecii arhidiecezane. Din tinereţe şi-a îngrijit figura cu frumoasa barbă, crescută în voie, tradiţională îndrumătorilor de suflete româneşti. Intrat în politica militantă, ca membru al Partidului Naţional Român, a obţinut biruinţe în circumscripţia Vinţul de Jos, judeţul Alba. În anul 1912, fiind deja canonic, a fost trimis la Roma de către mitropolitul Victor Mihali de Apşa, unde a petrecut trei săptămâni, înaintând memoriul de protest al Bisericii Române Unite şi stăruind pe lângă dicasteriile papale pentru a împiedica realizarea înfiinţării episcopiei greco-catolice maghiare a Hajdu-Doroghului. Când mitropolitul ortodox Vasile Mangra, „de repudiată amintire” s-a vândut cu totul ungurilor, Vasile Suciu „s-a închis în chilia de anahoret al cărţii lângă voluminoasele sale manuscrise de dogmatică fără păsare dacă numele său este sau nu trecut în cartea neagră a trădătorilor de ţară alcătuită cu multă grijă de organele Ministerului de Interne Ungar”.
În ianuarie 1918, după moartea mitropolitului Victor Mihali de Apşa, canonicul dr. Vasile Suciu a fost ales vicar general capitualar. În calitate de girant al Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş, cu toate riscurile unei slujbe atât de înalte, a primit preşedinţia Consiliului Naţional de la Blaj şi a luat jurământul tuturor subalternilor săi. Aceasta s-a întâmplat în catedrala din Blaj, „când încă, armatele lui Mackensen se aflau la Bucureşti, şi pribegia de la Iaşi nu luase sfârşit”. Primul avion al Marelui Cartier Român a fost trimis de generalul Prezan la Blaj, fiindcă aici s-a găsit cel mai sigur loc de aterizare, sub scutul gărzii naţionale, al cărei comandant spiritual era vicarul Vasile Suciu însuşi. Şi tot aici, în castelul mitropolitan, „s-au conturat pentru întâia dată proporţiile şi hotărîrile Adunării Naţionale de la Alba Iulia… în sfatul de canonici şi ofiţeri ai regelui românesc”.
Sinodul electoral mitropolitan, convocat la data de 9 mai 1918, pentru completarea scaunului mitropolitan vacant, l-a desemnat pe primul loc pe vicarul general Vasile Suciu, pe locul al doilea fiind tânărul episcop al Gherlei, Iuliu Hossu. Guvernul maghiar s-a opus numirii lui Vasile Suciu. De aceea, numirea şi confirmarea lui se vor amâna şi abia la 1 ianuarie 1920 va fi hirotonit arhiereu şi instalat în scaunul de Arhiepiscop de Alba Iulia şi Făgăraş şi Mitropolit al Bisericii Române Unite.
Este primul mitropolit român unit investit de regele României întregite, Ferdinand I, căruia, cu ocazia investirii, mitropolitul i-a raportat că porunca dată de la Bucureşti întâiului Episcop al Bisericii Române Unite, Atanasie Anghel, de către Patriarhul ortodox Dositei al Ierusalimului de a săvârşi slujbe bisericeşti numai în limba „elinească sau slovinească” a fost călcată, nu a fost ţinută şi în Biserica Română Unită s-a slujit numai în limba română.
În viaţa particulară mitropolitul Vasile Suciu a fost de o austeră modestie şi simplitate. Se spune despre el că s-a mulţumit cu un singur slujitor în întregul castel mitropolitan.
Om de vastă cultură teologică, a lăsat cele patru volume de teologie dogmatică, două de Teologie dogmatică fundamentală şi două de Teologie dogmatică specială, a căror actualitate are caracter de permanenţă, doar stilizarea lingvistică va mai necesita revizuire în ediţiile viitoare, pentru a ţine pas cu evoluţia şi perfecţionarea limbii române.
Calitatea de bun gospodar, la fel, i-au eternizat numele în istoria Blajului şi a Bisericii Române Unite. A început cu ocrotirea orfanilor de război, înfiinţând orfelinatul din Obreja şi atelierele de arte şi meserii din Blaj. Urmărea crearea unei clase mijlocii româneşti, dar în acelaşi timp, şi bună creştină.
Mitropolitul urmărea în mod deosebit educaţia fetelor. În acest scop a înfiinţat la Blaj Congregaţia de surori „Sfânta Maria” şi a ridicat Institutul Recunoştinţei, cu liceu de fete, şcoală normală de învăţătoare, şcoală comercială superioară de fete, internat în acelaşi complex şi, mai târziu, şcoală de menaj. Toate aveau scopul refacerii vieţii morale, punând mare nădejde că aceste fete, prin educaţie, vor deveni mâine adevărate soţii şi mame. În acelaşi scop, o parte dintre surorile călugăriţe din Blaj le-a trimis la Cluj şi le-a dat putinţa să înceapă şi aici cu un cămin de studente, operă continuată de un alt titan al Bisericii Române Unite, după 1930, prin înfiinţarea episcopiei de Cluj-Gherla cu reşedinţa în Cluj, episcopul Iuliu Hossu. Aproape de inima mitropolitului au fost şi şcolile de băieţi. A lărgit Seminarul teologic, a făcut să se înalţe noua clădire a Şcolii Normale de băieţi şi frumoasa clădire a Şcolii comerciale superioare de băieţi.
Cu toată sănătatea şubrezită ce i-au adus-o ultimii ani ai vieţii, obligat să se supună unei grele operaţii chirurgicale, pierzând un picior, mitropolitul Vasile Suciu trăia o viaţă sufletească foarte echilibrată, rod al celei mai desăvârşite convingeri religioase. „Rar suflet atât de împăcat cu sine şi cu hotărîrile Providenţei” Rugăciunile şi Sfânta Euharistie i-au fost pâinea zilnică.
Reculegerile anuale pentru preoţime, exerciţiile spirituale, au devenit obligatorii. Se ţineau în catedrală, cu meditaţii la care erau aduşi cei mai buni oratori din Provincia Mitropolitană. După una din serii, ţinută de canonicul Octavian Domide de la Gherla, mitropolitul a dispus ca meditaţiile să fie adunate şi publicate în volum. Aşa a apărut Ştiinţa mântuirii de veci, cu douăzeci de meditaţii în 275 pagini, în tipografia Seminarului din Blaj în anul 1928.
Grija pentru românii secuizaţi i-a creat mitropolitului zile şi nopţi de zbucium, care nu l-au părăsit până la moarte, pentru că românii de acolo au ajuns în prag de dispariţie.
„O figură de sfânt şi de ostaş” i-a spus Nicolae Iorga, iar Ioan Bianu, fost elev al şcolilor Blajului, venerabilul fost preşedinte al Academiei Române, contemplând din vârful unei coline cu privelişte de ansamblu noile palate şcolare din Blaj, a exclamat:
„- Da, da, omul fără picior de colo, din chilia de schimnic al vechiului castel princiar, a făcut adevărate minuni”.
Viaţa lui, realizările spirituale, ca şi zidirile pompoase, toate caracterizează o epocă eroică de 15 ani pe tronul arhipăstoresc al lui Inochentie Micu Clain.
S-a stins din viaţă la 25 ianuarie 1935.
Citește și:
