În apropierea sărbătorii Tuturor Sfinţilor şi a comemorării defuncţilor, reproducem textul integral al scrisorii Arhiepiscopiei de Milano, Decanatul Valceresio. Scrisoarea nu doar explică sensul sărbătorii de la începutul lunii noiembrie, dar atrage atenţia asupra sărbătorii păgâne Halloween, adevărată serbare a dumnezeului morţii. În timpul acestei sărbători sectele satanice încearcă să-şi recruteze adepţi.
Iubiţi prieteni,
Ca în fiecare an, Biserica se pregăteşte să trăiască sărbătoarea Tuturor Sfinţilor şi ziua în care se comemorează toți cei dragi nouă care au murit şi care se bucură deja de vederea lui Dumnezeu. Această mare sărbătoare ne cheamă să medităm asupra destinului care ne aşteaptă: viaţa în Cristos. În realitate, prin moartea şi învierea sa Isus a scos din vocabularul vieţii noastre cuvântul „sfârşit”. Drumul mai lung sau mai scurt pe care-l traversăm pe Pământ este un pelerinaj înspre patria adevărată care este Cerul, locuit de cei pe care Biserica i-a pus ca modele pentru toţi, sfinţii, dar şi de toți cei dragi nouă care şi-au îndeplinit misiunea.
Astfel, până şi momentul cel mai dramatic pentru viaţa unui om, precum moartea, este pătruns de lumina credinţei care ne permite să privim cu speranţă la momentul în care ne vom întoarce la casa Tatălui. Merită să recitim cuvintele pe care Papa Benedict al XVI-lea le-a scris în Enciclica Spe Salvi: «Pe de o parte, nu vrem să murim; mai ales cel care ne iubeşte nu vrea să murim. Totuşi, pe de altă parte, nu dorim nici să continuăm să existăm nelimitat şi nici pământul nu a fost creat cu această perspectivă. Aşadar, ce voim cu adevărat? Acest paradox al atitudinii noastre însăşi trezeşte o întrebare mai profundă: ce este, în realitate, “viaţa”? Şi ce înseamnă cu adevărat “veşnicia”? Există momente în care percepem deodată: da, ar fi chiar asta - “viaţa” adevărată - aşa ar trebui să fie ea. În comparaţie, ceea ce în cotidian numim “viaţă”, de fapt nu este. Augustin, în ampla sa scrisoare despre rugăciune adresată Probei, o văduvă romană înstărită şi mamă a trei consuli, a scris o dată: În fond vrem un singur lucru - “viaţa fericită”, viaţa care este pur şi simplu viaţă, pur şi simplu “fericire”. Până la urmă, nu există altceva ce cerem în rugăciune. Spre nimic altceva nu ne îndreptăm - numai despre aceasta este vorba. Însă apoi Augustin mai spune: privind mai bine, nu ştim deloc ce anume dorim în fond, ce anume am vrea propriu-zis. Nu cunoaştem deloc această realitate; chiar şi în momentele în care credem că o atingem, nu ajungem la ea cu adevărat. “Nu ştim ce anume este potrivit să cerem”, mărturiseşte el cu un cuvânt al sfântului Pavel (Rom 8,26). Ceea ce ştim este numai că nu este aceasta. Totuşi, în faptul de a nu şti, știm că această realitate trebuie să existe. “Aşadar, există în noi, ca să spunem aşa, o ignoranţă doctă” (docta ignorantia), scrie el. Nu ştim ce anume am vrea cu adevărat; nu cunoaştem această “viaţă adevărată”; şi totuşi ştim că trebuie să existe ceva ce noi nu cunoaştem şi spre care ne simţim stimulaţi»
Mişcaţi de această mare speranţă, în zilele următoare vom vizita cimitirele în care se odihnesc persoanele pe care le-am iubit şi care aşteaptă învierea de pe urmă când, la reîntoarcerea lui Cristos, moartea va fi în mod definitiv distrusă şi toţi vor putea trăi prin însăţi viaţa Sa sub „ceruri noi” şi „un Pământ nou”, copleşiţi de uimirea frumuseţii care ne va înconjura. Timpul se va transforma în eternitate, iar omul nu va mai putea alege „pentru” sau „împotriva Domnului. Va avea loc „judecata celor vii şi a celor morţi”, a întregii umanităţi. Astfel va fi făcută cunoscută tentativa oamenilor de a trăi „ca şi cum Dumnezeu nu ar exista”, şi totul (noi, ceilalţi, lumea) va apărea aşa cum este în realitate. Judecata va fi „particulară” în momentul morţii fiecărui om şi „universală” în momentul reîntoarcerii lui Cristos la sfârşitul timpurilor.
Raiul şi infernul, nu sunt două locuri, ci două condiţii umane, sunt posibilităţile care stau în faţa noastră în funcţie de cum ne jucăm libertatea în faţa lui Dumnezeu. Deoarece în moarte decizia definitivă a unei persoane poate fi incertă, Biserica mărturiseşte posibilitatea Purgatorului, o extremă ocazie de purificare şi mântuire datorită rugăciunilor lui Isus şi a Mariei, dar şi a mijlocirii Bisericii prin celebrarea Sfintei Liturghii pentru cei adormiţi, Indulgenţe, oferirea suferinţei şi a operelor de milostenie, rugăciunea zilnică.
Văzând măreţul destin care ne aşteaptă, forţa pe care aceste realităţi ne-o oferă pentru a trăi cu intensitate realul, considerăm cu adevărat absurdă şi periculoasă răspândirea unei modalităţi păgâne de a sărbătorii aceste comemorări în detrimentul marelui tezaur al credinţei pe care dorim să o păstrăm şi să o transmitem cu recunoştinţă.
Una dintre modalităţile confuze şi deviante este sărbătoarea Halloween. Credinţa are realităţi mult mai interesante şi mai raţionale de oferit decât bomboanele „amare” care sunt oferite copiilor, dar şi adulţilor costumaţi în vrăjitoare, fantome, vampiri şi diavoli care merg din casă în casă întrebând: „Păcăleală sau dulciuri?”, o traducere naivă a unei formule antice dintr-o ceremonie păgână, dar şi mai importante decât discutabilele petreceri nocturne ale tinerilor ameţiţi de volumul „muzicii” (dacă se poate chema astfel) şi de ambiguele distracţii.
Îngrijoraţi de multiplicarea unor astfel de petreceri, vă propunem 3 criterii pentru a judeca şi educa modul nostru de a privi realitatea plecând de la credinţă:
1. Sufletul fiecărui om este plin de mari întrebări asupra sensului lucrurilor. Viaţa şi moartea sunt, poate, problemele cele mai importante. Să ne utilizăm timpul pentru a analiza în profunzime aceste probleme importante, verificând dacă în noi credinţa rămâne tare în faţa provocărilor vieţii sau dacă numele lui Cristos a devenit doar un nume.
2. Halloween este o sărbătoare care s-a născut în mediul păgân şi nu are nimic de-a face cu creştinismul şi credinţa creştină. Celebrarea dumnezeului morţii (Samhain) care este pătrunsă de esoterism şi magie se sfârşeşte prin parcurgerea unor drumuri care sunt diabolice. Există o categorică contradicţie prin participarea la această sărbătoare pentru cine este botezat, chiar dacă intenţia cu care se face acest lucru nu este rea, nici împotriva credinţei în Cristos.
3. Conform unui studiu al comunităţii „Ioan al XXIII-lea”, întemeiată de pr. Oreste Benzi, 16% dintre tinerii care fac parte din secte oculte şi esoterice, unde au loc cele mai crude lucruri posibile precum sacrificiile oferite Diavolului şi profanarea Euharistiei, sunt atraşi în ele tocmai cu această ocazie. Trebuie aşadar, să fim foarte atenţi și să ne duce în locuri sau cu persoane care ar putea fi periculoase.
Card. Scola, în scrisoarea sa pastorală „Câmpul este lumea. Căi care trebui parcurse pentru a-l întâmpina pe om”, ne invită să regăsim adevăratul sens al sărbătorii care, din păcate, din ce în ce mai des îl epuizează pe om în loc să-i reîncarce bateriile. Să păstrăm gustul pentru lucrurile frumoase, adevărate, bune şi juste. Sfinţii pe care-i sărbătorim sunt omeni şi femei care au trăit fără măşti, plini de pasiuni pentru Cristos şi pentru aproapele, convinşi că nu poţi găsi credinţa în întuneric şi nici lumina în tenebrele noastre (Papa Francisc, Lumen Fidei, 4).
Cu iubire în Cristos,
Preoţii decanatului
Traducere: Andrei Hrişman
Sursa:www.lanuovabq.it
