Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Să fim creștini din convingere, nu cu vorba

 
Să fim creștini din convingere, nu cu vorba
  • 25 Oct 2018
  • 2178

«Cine este Isus Cristos pentru tine?» La predica Sfintei Liturghii celebrată azi în capela Casei ”Sf. Marta”, papa a pus această întrebare pornind de la lecturile biblice ale zilei (Ef 3,14-21 și Lc 12,49-53). Dacă cineva ne-ar întreba ”Cine este Isus Cristos?”, noi am spune ceea ce am învățat: că este Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu sau alte adevăruri pe care le-am învățat din recitarea Crezului. Este mult mai greu, însă, a remarcat pontiful, să răspundem la întrebarea ”Cine este Isus Cristos pentru tine”. Întrebarea ne-ar pune un pic în încurcătură pentru că un răspuns adevărat cere să intri la inima ta, altfel spus, să pornești de la experiența personală.

Referindu-se la prima lectură, luată din Scrisoarea către Efeseni, papa a subliniat că Sfântul apostol Paul se simte nerăbdător să transmită faptul că el L-a cunoscut pe Isus Cristos grație experienței personale, când a căzut de pe cal pe Calea Damascului, când Domnul i-a vorbit la inimă. Nu l-a cunoscut ”pornind de la studiile de teologie”, chiar dacă mai târziu, ”a mers să vadă cum era vestit Isus în Scripturi”.

Papa Francisc: «Ceea ce a simțit [apostolul] Paul, el vrea să simțim și noi, creștinii. La întrebarea pe care am putea să i-o adresăm lui Paul: ”Cine este Cristos pentru tine?”, el va vorbi de propria experiență: ”M-a iubit și s-a dat pentru mine”. Dar el se simte implicat cu Cristos care a plătit pentru el. Paul vrea ca această experiență să o aibă și creștinii (...), să intre în această experiență până acolo încât să spună: ”M-a iubit și s-a dat pentru mine”, dar să o spună din experiența proprie».

A recita de multe ori Crezul este de mare ajutor pentru a ajunge la experiența pe care apostolul neamurilor a avut-o cu Isus Cristos dar, a spus mai departe pontiful, calea cea mai bună trece prin gestul de smerenie al celui care se recunoaște păcătos. Acesta este primul pas. Când apostolul spune că Isus s-a dat la moarte pentru el, vrea să spună că Domnul a plătit pentru el. În toate scrisorile adresate comunităților de la începuturi el scrie despre acest lucru. Iar prima definiție pe care o dă despre sine este aceea de a fi păcătos: recunoaște că i-a persecutat pe creștini și pornește chiar de la faptul că da, este unul ales din iubire, dar un păcătos.

Primul pas pentru cunoașterea lui Cristos, așadar, este cunoașterea propriului păcat, a propriilor păcate. De obicei, a observat pontiful, la sacramentul mărturisirii păcatelor mergem ”și ne spunem păcatele”. Dar una e să spui păcatele și alta este să te recunoști păcătos din fire, ”în stare de orice”, ”să te recunoști o mizerie”. Sfântul Paul a făcut experiența propriei mizerii, ”care are nevoie de mântuire”, de cineva care ”să plătească pentru dreptul de a se numi fiu al lui Dumnezeu”. Toți suntem fii ai lui Dumnezeu, dar ”pentru a spune și a simți acest lucru era nevoie de jertfa lui Cristos”.

Al doilea pas pentru a-l cunoaște pe Isus este contemplația, rugăciunea prin care să cerem cunoașterea lui Isus. Pontiful a amintit aici rugăciunea unui Sfânt care spunea scurt: ”Doamne, ajută-mă să Te cunosc și să mă cunosc”. Altfel spus, se ruga ca să se cunoască pe sine și ca să-L cunoască pe Isus. Aici stă relația de mântuire. Papa a îndemnat să nu ne mulțumim cu trei, patru cuvinte juste despre Isus, pentru că ”a-L cunoaște pe Isus este o aventură, dar o aventură serioasă, nu o aventură de copil”, pentru că iubirea lui Isus este fără limite.

Papa Francisc: «Același [apostol] Paul o spune: ”El poate să facă mult mai mult decât putem noi să cerem sau să gândim. Are puterea să o facă. Dar trebuie să cerem. ”Doamne, ajută-mă să Te cunosc! Ca atunci când vorbesc despre Tine, să nu spun cuvinte ca papagalul, să spun cuvinte născute din experiența mea. Și, ca [apostolul] Paul, să pot spune: ”M-a iubit și s-a dat pentru mine”, dar să o spun din convingere”. Aceasta este tăria noastră, aceasta este mărturia noastră. Creștini cu vorba avem mulți; și noi suntem astfel de multe ori. Dar nu aceasta este sfințenia. Sfințenia înseamnă să fim creștini care pun în faptă ceea ce Isus a învățat și ceea ce Isus a semănat în inimă».

De aici, îndemnul final de la omilia zilei:

Papa Francisc: «Primul pas, să ne cunoaștem pe noi înșine: păcătoși și iar păcătoși. Fără această cunoaștere, ba chiar fără această mărturisire interioară, că sunt păcătos, nu putem merge înainte. Al doilea pas, rugăciunea către Domnul care, prin puterea sa, să ne facă să cunoaștem misterul lui Isus, focul pe care El l-a adus pe pământ. Va fi un frumos obicei dacă în toate zilele, în anumite momente, am putea spune: ”Doamne, ajută-mă să Te cunosc și să mă cunosc”. Și în acest fel să mergem înainte».

 



Sursa:vaticannews.va/ro