„Să ne gândim la copacul vieții și, în deșerturile aride ale conviețuirii umane, să distribuim apa fraternității: să nu îngăduim evaporarea posibilității de întâlnire între civilizații, religii și culturi, să nu lăsăm să se ofilească rădăcinile umanității!”
As-salamu alaikum! Îi mulțumesc călduros Majestății Sale pentru amabila invitație de a vizita Regatul Bahrain, pentru primirea călduroasă și generoasă și pentru cuvintele de bun venit pe care mi le-a adresat. Vă salut cordial pe fiecare dintre dumneavoastră. Doresc să adresez un gând prietenos și afectuos tuturor celor care trăiesc în această țară: fiecărui credincios, fiecărei persoane și fiecărei familii, pe care Constituția din Bahrain o definește drept ‘piatra de temelie a societății’. Tuturor le exprim bucuria mea de a fi printre voi.”
Cu aceste cuvinte și-a început papa Francisc primul discurs al călătoriei apostolice în Bahrain (3-6 noiembrie a.c.), prilejuită de conferința internațională ”Bahrain Forum for Dialogue: East and West for Human Coexistence”.
Discursul a fost rostit la Awali, în cadrul întâlnirii cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic. Întâlnirea – la care au participat circa 1000 de invitați – a avut loc la Sakhir Royal Palace, cu curtea edificiului.
Referindu-se la caracteristicile Regatului Bahrain, în care conviețuiesc vechiul și noul, tradiționalul și modernitatea, pontiful a spus: „Aici, unde apele mării înconjoară nisipul deșertului și unde zgârie-nori impunători flanchează piețele orientale tradiționale, realități îndepărtate se întâlnesc: antichitatea și modernitatea converg, istoria și progresul se contopesc; mai presus de toate, oameni de origini diferite formează un mozaic original de viață. În timpul pregătirii acestei călătorii, am luat cunoștință de un ‚simbol al vitalității’ care caracterizează țara. Mă refer la așa-numitul ‚copac al vieții’ (Shajarat-al-Hayat), despre care aș dori să vă împărtășesc câteva gânduri. Este un arbore de salcâm maiestuos, care a supraviețuit timp de secole într-o zonă deșertică în care precipitațiile sunt foarte puține. Pare imposibil ca un copac atât de longeviv să reziste și să se dezvolte în astfel de condiții. Potrivit multora, secretul se află în rădăcinile care se întind la zeci de metri sub pământ și care se alimentează din depozitele subterane de apă.
Rădăcinile, așadar: Regatul Bahrainului se angajează să își cerceteze și să își valorizeze trecutul, care vorbește despre un teritoriu extrem de vechi, în care, încă de acum mii de ani, oamenii au venit în masă, atrași de frumusețea sa, dată în special de izvoarele abundente de apă dulce care i-au dat reputația de ținut paradisiac: vechiul regat Dilmun a fost numit ‚țara celor vii’. Urmărind rădăcinile vaste ale timpului – până la 4 500 de ani de prezență umană neîntreruptă – reiese modul în care poziția geografică a Bahrainului, propensiunea și abilitățile comerciale ale poporului său, precum și anumite evenimente istorice, au oferit Bahrainului posibilitatea de a se configura ca o răscruce de îmbogățire reciprocă între popoare. Prin urmare, există un aspect care iese în evidență pe acest pământ: a fost întotdeauna un loc de întâlnire pentru diferite popoare.”
„Aceasta este apa dătătoare de viață din care încă își trage rădăcinile Bahrainul, a cărui cea mai mare bogăție strălucește în diversitatea sa etnică și culturală, în coexistența pașnică și în primirea tradițională a poporului său” – a reliefat Sfântul Părinte, explicând că o astfel de diversitate care nu uniformizează, ci este incluzivă, reprezintă „comoara oricărei țări cu adevărat dezvoltată”. „Și” – a continuat – „pe aceste insule se poate admira o societate compozită, multietnică și multireligioasă, capabilă să depășească pericolul izolării. Acest lucru este atât de important în zilele noastre, când retragerea exclusivă în sine și în propriile interese ne împiedică să înțelegem importanța inalienabilă a întregului. În schimb, numeroasele grupuri naționale, etnice și religioase care conviețuiesc, dau mărturie în acest loc că se poate și este necesară coexistența în lumea noastră, care de zeci de ani a devenit un sat global în care, considerând globalizarea ca fiind de la sine înțeleasă, ‚spiritul satului’ este încă necunoscut în multe privințe: ospitalitatea, căutarea celuilalt, fraternitatea. Dimpotrivă, asistăm cu îngrijorare la creșterea, pe scară largă, a indiferenței și a suspiciunii reciproce, la extinderea rivalităților și a contrastelor care, se speră că vor fi depășite, a populismelor, extremismelor și imperialismelor care pun în pericol securitatea tuturor. În ciuda progresului și a atâtor realizări civile și științifice, distanța culturală dintre diferitele părți ale lumii este tot mai mare, iar oportunitățile benefice de întâlnire sunt înlocuite de atitudini răutăcioase de confruntare.”
„În schimb, să ne gândim la pomul vieții și, în deșerturile aride ale conviețuirii umane, să distribuim apa fraternității: să nu îngăduim evaporarea posibilității de întâlnire între civilizații, religii și culturi, să nu lăsăm să se ofilească rădăcinile umanității!” Astfel a îndemnat Suveranul Pontif în primul discurs adresat în Bahrain, la Awali, punând accentul pe necesitatea de a lucra împreună, de a lucra pentru unitate, pentru speranță! „Mă aflu aici” – a continuat – „pe tărâmul copacului vieții, ca semănător de pace, pentru a trăi zile de întâlnire, pentru a participa la un forum de dialog între Orient și Occident pentru o conviețuire umană pașnică. Încă de acum le mulțumesc colegilor mei de călătorie, în special reprezentanților religioși. Aceste zile marchează o etapă prețioasă în călătoria de prietenie care s-a intensificat în ultimii ani cu diverși lideri religioși islamici: un drum fratern care, sub privirea Cerului, caută să promoveze pacea pe Pământ.”
Exprimându-și aprecierea pentru conferințele internaționale și oportunitățile de întâlnire pe care Regatul Bahrain le organizează și le promovează, „concentrându-se în special pe respect, toleranță și libertate religioasă”, pontiful a subliniat importanța acestor teme „esențiale, recunoscute de Constituția țării, care stipulează că ‚nu există discriminare pe criterii de sex, origine, limbă, religie sau convingeri’ (articolul 18), că ‚libertatea de conștiință este absolută’ și că ‚statul protejează inviolabilitatea religiei’ (articolul 22). „Acestea sunt, mai presus de toate, angajamente care trebuie transpuse în mod constant în practică, astfel încât libertatea religioasă să devină deplină și să nu se limiteze la libertatea de cult; pentru ca demnitatea egală și oportunitățile egale să fie recunoscute în mod concret pentru fiecare grup și fiecare persoană; astfel încât să nu existe discriminare și drepturile fundamentale ale omului să nu fie încălcate, ci promovate. Mă gândesc în primul rând la dreptul la viață, la necesitatea de a-l garanta în orice moment, chiar și în ceea ce privește pe cei care sunt pedepsiți, a căror existență nu poate fi eliminată” – a subliniat Sfântul Părinte.
Revenind la „copacul vieții”, simbolul Bahrainului, pontiful și-a exprimat aprecierea pentru deschiderea țării față de imigranți, care își aduc o contribuție importantă la dezvoltarea țării, amintind în acest context și de criza globală a locurilor de muncă. „Să ne întoarcem la arborele vieții” – a spus pontiful. „Numeroasele ramuri de diferite dimensiuni care îl caracterizează de-a lungul timpului au dat naștere unui frunziș gros, mărindu-i înălțimea și lățimea. În această țară, contribuția multor oameni din diferite popoare a permis o dezvoltare productivă remarcabilă. Acest lucru a fost posibil datorită imigrației, care în Regatul Bahrainului are una dintre cele mai mari rate din lume: aproximativ jumătate din populația rezidentă este străină și lucrează în mod vizibil pentru dezvoltarea unei țări în care, deși și-au părăsit patria, se simt ca acasă. Cu toate acestea, nu putem uita că, în zilele noastre, există încă prea multă lipsă de locuri muncă și prea multă muncă dezumanizantă: acest lucru nu numai că implică riscuri grave de instabilitate socială, dar reprezintă, de asemenea, un atac la adresa demnității umane. Într-adevăr, munca nu este necesară doar pentru a câștiga un trai, ci este un drept indispensabil pentru a se dezvolta pe deplin și pentru a forma o societate la scară umană.
Din această țară, atrăgătoare pentru oportunitățile de muncă pe care le oferă, aș dori să reamintesc urgența crizei globale a forței de muncă: de multe ori, posibilitatea de a munci, la fel de prețioasă ca pâinea, lipsește; de multe ori, este o pâine otrăvită, pentru că înrobește. În ambele cazuri, omul nu se mai află în centru, fiind redus de la scopul sacru și inviolabil al muncii la un mijloc de a produce bani. De aceea, trebuie garantate pretutindeni condiții de muncă sigure și demne de om, care să nu împiedice, ci să favorizeze viața culturală și spirituală; care să promoveze coeziunea socială, în beneficiul vieții comune și al dezvoltării însăși a țărilor (cf. Gaudium et spes, 9.27.60.67).”
„Bahrainul se mândrește cu realizări valoroase în această privință”, a mai spus pontiful, făcând referire, de exemplu, la prima școală de fete înființată în Golf Persic și la abolirea sclaviei. Papa Francisc și-a exprimat speranța ca Bahrainul să fie în acest domeniu „un reper în promovarea unor drepturi și condiții echitabile și din ce în ce mai bune pentru lucrătorii, femeile și tinerii din întreaga zonă, garantând în același timp respectul și atenția pentru cei care se simt cel mai mult la marginea societății, cum ar fi migranții și deținuții”. „Dezvoltarea autentică, umană și integrală se măsoară mai ales prin atenția acordată acestora” – a mai spus pontiful.
În primul discurs din cadrul călătoriei apostolice în Bahrain, pontiful s-a oprit și asupra chestiunii mediului, spunând: „Copacul vieții, care se află singur în peisajul deșertului, îmi amintește din nou de două domenii care sunt decisive pentru toată lumea și care îi interoghează în primul rând pe cei care, prin guvernare, au responsabilitatea de a servi binele comun. În primul rând, problema mediului: câți copaci sunt tăiați, câte ecosisteme sunt devastate, câte mări poluate de lăcomia insațiabilă a omului, care se întoarce împotriva lui! Să nu obosim să lucrăm pentru această urgență dramatică, prin alegeri concrete și vizionare, făcute cu gândul la tinerele generații, înainte de a fi prea târziu și de a le compromite viitorul! Conferința ONU privind schimbările climatice (COP27), care va avea loc în Egipt peste câteva zile, să fie un pas înainte în acest sens!
„În al doilea rând” – a continuat – „copacul vieții, cu rădăcinile sale care, din subteran, comunică apa vitală către trunchi, iar de aici către ramuri și apoi către frunze, care dau oxigen creaturilor, mă face să mă gândesc la vocația omului, a fiecărui om de pe pământ: să facă viața să înflorească. Dar astăzi suntem martori, tot mai mult, în fiecare zi, la acțiuni și amenințări cu moartea. Mă gândesc, în special, la realitatea monstruoasă și lipsită de sens a războiului, care, peste tot, semănă distrugere și dezrădăcinează speranța. În război iese la iveală cea mai rea latură a omului: egoismul, violența și minciuna. Da, pentru că războiul, orice război, reprezintă, de asemenea, moartea adevărului. Să respingem logica armelor și să schimbăm cursul lucrurilor, transformând cheltuielile militare uriașe în investiții pentru a combate foametea, lipsa de asistență medicală și de educație. Am în suflet durerea atâtor situații de conflict. Privind la Peninsula Arabică, ale cărei țări doresc să le salut cu cordialitate și respect, adresez un gând special și sincer Yemenului, chinuit de un război uitat care, ca orice război, nu duce la nicio victorie, ci doar la o înfrângere amară pentru toți. Îi amintesc în rugăciunile mele în primul rând pe civili, pe copii, pe bătrâni, pe bolnavi, și implor: să se oprească armele, să ne angajăm pretutindeni și cu adevărat pentru pace!
Amintind că Declarația Regatului Bahrainului recunoaște, în acest sens, că credința religioasă este ‚o binecuvântare pentru întreaga omenire’, fundamentul ‚pentru pacea mondială’, pontiful a subliniat că se află în Bahrain „în calitate de credincios, de creștin, de om și pelerin al păcii, pentru că în prezent, ca niciodată până acum, suntem chemați, pretutindeni, să ne luăm un angajament serios pentru pace.
„Majestățile Voastre, Altețe Regale, Autorități, Prieteni, îmi însușesc și împărtășesc cu dumneavoastră, ca o urare pentru aceste mult așteptate zile ale vizitei mele în Regatul Bahrain, un pasaj frumos din aceeași Declarație: ‚Ne angajăm să lucrăm pentru o lume în care oamenii cu convingeri sincere se unesc pentru a îndepărta ceea ce ne desparte și pentru a apropia, în schimb, ceea ce ne unește’. Așa să fie, cu binecuvântarea Celui Preaînalt! Shukran! [Mulțumesc!]”
