Pe 15 septembrie 2018, 1500 de persoane au participat la Marșul pentru Viață de la Berna, un eveniment de celebrare a vieții pus sub sloganurile: „Alege viața” și „Mulțumesc pentru viață”.
La eveniment au luat cuvântul persoane post-abortive, care au povestit trauma profundă prin care au trecut după un avort, deoarece nimeni nu le-a prevenit cu privire la aceste efecte. Participanții au redactat o petiție care cere o cercetare mai aplicată a fenomenului avortului și consecințelor sale psihologice și fiziologice.
S-a vorbit și despre regretabilul obicei de a tria copiii nenăscuți cu ajutorul testelor care depistează dizabilități cu scopul de a determina părinții să avorteze copiii „cu defecte”.
Poliția a tolerat o contramanifestație de aproximativ 800 de persoane care scandau lozinci anticreștine și îi acuzau pe participanții la Marșul pentru viață că vor să îi priveze de așa-zisul „drept” la avort.