Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Sfântul Iosif, model de urmat pe calea credinţei

 
Sfântul Iosif, model de urmat pe calea credinţei
  • 29 Mar 2021
  • 1648

Anul Sfântului Iosif ne oferă oportunitatea de a-l cunoaşte mai bine pe sfântul Iosif şi de a-i cere ajutorul pentru a-l urma mai îndeaproape pe Isus. Astfel au evidenţiat membrii episcopatului din ţările nordice, într-o scrisoare pastorală adresată credincioşilor imediat după stabilirea, de către papa Francisc, a Anului Sfântului Iosif.

Publicată în 12 limbi, Scrisoarea evidenţiază virtuţile acestei figuri discrete dar esenţială în istoria mântuirii: soţului Fecioarei Maria şi tatăl purtător de grijă a lui Isus. Credincioşii sunt îndemnaţi să urmeze exemplul sfântului Iosif – om de credinţă şi drept care a ascultat vocea lui Dumnezeu şi i-a împlinit voinţa.

Oprindu-se asupra trăsăturilor spirituale ale sfântului Iosif – om al rugăciunii dar şi al tăcerii, care "a ascultat şi urmat în linişte indicaţiile lui Dumnezeu", episcopii din ţările nordice îi îndeamnă pe credincioşi să se abandoneze lui Dumnezeu şi în momentele dificile, asemenea sfântului Iosif.

Păstorii diecezelor din ţările scandinave evidenţiază totodată că sfântul Iosif este un izvor de inspiraţie şi pentru familiile din zilele noastre, el fiind un model părintesc în privinţa asumării rolului şi a responsabilităţii de tată.

Sfântul Iosif – se spune în continuarea scrisorii – este şi un model şi apărător al muncitorilor împotriva oricărei forme de exploatare, pentru că el a trebuit să muncească din greu pentru a-şi menţine familia. Sfântul Iosif ne ajută să acţionăm, împreună cu Creatorul, pentru o societate mai bună şi mai justă. Sfântul Iosif este, de asemenea, un model de curăţie pentru societatea noastră hiper-suxualizată, un model al iubirii autentice care nu urmăreşte posesiunea şi care-i poate ajuta pe oameni să se elibereze de modelele discriminatoare ale societăţilor patriarhale.

De asemenea, episcopii din ţările scandinave explică de ce sfântul Iosif este patronul Bisericii Universale, amintind că a fost purtătorul de grijă a lui Isus, veghind la creşterea sa, continuând totodată să ajute Trupul mistic al lui Cristos în pelerinajul său pe pământ.

Sfântul Iosif este, de asemenea, protectorul refugiaţilor şi al migranţilor pentru că – asemenea lor – a fost constrâns să fugă, împreună cu familia sa. Azi – evidenţiază episcopii scandinavi – suntem îndemnaţi să oferim o primire demnă, chiar şi temporară., celor care sunt constrânşi să fugă din propria ţară din cauza persecuţiilor, a războaielor sau a condiţiilor economice extrem de dificile.



Sursa:vaticannews.va/ro