În bilanţul trasat, purtătoarea de cuvânt a celei de-a IX-a Întâlniri Mondiale a Familiilor, Brenda Drumm, a evidenţiat bucuria celebrării Sfintei Liturghii împreună cu 116 familii din întreaga lume şi importanţa reflecţiei – timp de cinci zile – asupra unor tematici privind problemele cu care se confruntă familiile din zilele noastre.
Descriind Congresul pastoral din cadrul Întâlnirii Mondiale a Familiilor, Brenda Drumm l-a definit "o minunată şi bogată sursă de reflecţie şi hrană spirituală pentru familii pe calea vieţii, în confruntarea cu numeroase probleme."
Despre participarea Sfântului Părinte la marea sărbătoare a familiilor, în zilele de 25 şi 26 august, purtătoarea de cuvânt a întâlnirii de la Dublin a vorbit despre "incredibila experienţă de a-l vedea trecând pe străzile din Dublin, de a-l avea printre participanţii la Festivalul Familiilor de Croke Park şi de a-i asculta reflecţiile şi îndemnurile."
Adresând urări Romei pentru următoarea Întâlnire Mondială a Familiilor, peste trei ani, Brenda Drumm şi-a exprimat bucuria pentru încheierea întâlnirii într-un spirit de rugăciune şi misiune, oferind totodată sfatul ca – organizatorii viitoarei întâlniri, de la Roma, să înceapă imediat pregătirile pentru că "timpul zboară".
Şi părintele Antonio Spadaro, directorul revistei La Civiltà Cattolica a făcut un bilanţ Întâlnirii Mondiale a Familiilor, spunând că – în ciuda scandalurilor privind abuzurile – în urma marii sărbători a familiilor, la care a participat Sfântul Părinte – Biserica locală nu rămâne umilită, ci întărită şi tot mai convinsă de importanţa pe care o are pentru reconstruirea unui ţesut social global.