Imaginați-vă scena: este noapte, scriu un articol. Fac câteva cumpărături online sau poate gătesc supa pentru a doua zi. Este atât de tărziu, iar eu sunt obosită și nervoasă că nu am avut timp pentru toate lucrurile plănuite în timpul zilei. Sunt supărată și caut pe cineva vinovat. Și cine poate fi mai vinovat decât soțul meu?
Întârzie din nou...
În cele din urmă, dacă el ar fi venit de la serviciu la o oră decentă, aș fi avut toată treaba gata. Dar în locul sunetului cheii în ușă, am auzit un sunetul unui mesaj ”Voi ajunge târziu deseară, nu mă aștepta”. Fiind proprietarul unei companii, soțul meu nu este limitat de orele standard la seviciu sau de cele suplimentare în weekend. În locul programului de 8h/zi, el lucrează cât este nevoie.
Așadar, atunci când am auzit pași în hol și am văzut cât este ceasul, mi-am dorit o ceartă serioasă sau cel puțin să-i arăt o privire ofensată și să-l lovesc cu vorbe nemulțumitoare despre cum își ignoră sănătatea, cum nu are timp pentru familie, să nu mai vorbesc de mine... Și asta era ceea ce obișnuiam să fac, până în ziua în care lucrurile s-au schimbat.
Transformarea
Într-o zi, cuprinsă de o nebunie creativă, lucram la o fantastică (cel puțin așa credeam) surpriză pentru copii. Eram atât de implicată, încât nu am observat trecerea timpului. În jurul orei unu, eram încă într-o stare bună. L-am întâmpinat pe soțul meu cu un zâmbet radiant când mi-am ridicat ochii de la ceea ce făceam.
O sigură licărire a fost de ajuns pentru a-i capta atenția, l-am văzut complet schimbat și asta m-a șocat. Când m-am uitat, mușchii i s-au relaxat, iar expresia sumbră a fost înlocuită cu un semn de ușurare și cuvinte de mulțumire.
O nouă regulă
Wow! Chiar s-a întâmplat asta? Soțul meu este recunoscător pentru că nu l-am întâmpinat cu aceleași comentarii nervoase – un semn clar că ceva trebuie să se schimbe. Începând de azi ne vom saluta de la intrare cu un zâmbet – am decis dorindu-mi deja o schimbare, din moment ce era începutul Adventului.
Am făcut din asta o regulă a casei: când cineva se întoarce acasă, ceilalți îl așteaptă cu îmbrățisări și săruturi.
O bucurie pură
Nu ne mai încărcăm unii pe alții cu lucruri importante, corvoade și dificultăți din primul moment în care ne vedem. Este importat să împărtășești tot, dar avem timp pentru asta mai tărziu, nu în graba în care îți dai jos haina sau speli vasele.
Primul moment în care intri în casă ar trebui să fie pură bucurie: bucuria de a vă vedea și de a fi împreună din nou. Revenirea acasă ar trebui să te facă să te simți iubit, dorit, fericit că te afli acolo. Pentru copii nu este nimic nou. Dacă nu dorm, ei întotdeauna aleargă cu entuziasm strigând: Tatăăăă! și, în funcție de vârstă, sar în gât sau se agață de picioare.
Iar soțul meu și cu mine?... A trecut un an de când am făcut această regulă. Recunosc că uneori zâmbetul de bun venit arată mai mult a rânjet, dar continuăm să facem asta. Suntem prinși în decizia noastră pentru că știm cât de bine face.
Pare o schimbare mică, dar devine mare pe parcurs. Nu am încetat definitiv cearta, dar casa noastră a devenit un loc mai calm, primitor și protector. Pur și simplu, acum ne place să ne întoarcem acasă pentru că știm că suntem bineveniți. Astfel, ne întoarcem mai fericiți, câteodată chiar mai devreme...
Traducere: Orian Gabriela
