”Suntem chemați și noi să învățăm și să imităm cuvintele Domnului care eliberează și privirea sa care restituie, celui lipsit, pofta de viață”: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Angelus”, recitată duminică, 1 iulie 2018, împreună cu aproximativ douăzeci de mii de romani și pelerini în Piața San Pietro. După o amplă meditație despre Evanghelia duminicii, cea de-a treisprezecea din timpul liturgic de peste an, Suveranul Pontif a făcut mai multe apeluri la pace în Nicaragua, Siria, Etiopia și Eritrea și a confirmat pelerinajul ecumenic pe care îl efectuează sâmbătă, 7 iulie, la Bari, unde se va ruga pentru pace în Orientul Mijlociu.
«Dragi frați și surori, bună ziua! Evanghelia acestei duminici (cf. Mc 5, 21-43) prezintă două minuni săvârșite de Isus, descriindu-le aproape ca pe un fel de marș triumfal către viață.
Mai întâi evanghelistul relatează despre un anume Iair, unul din șefii sinagogii, care vine la Isus și îl roagă stăruitor să meargă acasă la el pentru că fiica lui de doisprezece ani este pe moarte. Isus acceptă și merge cu el, dar pe cale vine vestea că fetița a murit. Ne putem închipui reacția acelui tată. Isus, însă, îi spune: ”Nu te teme, crede numai!” (v. 36). Ajunși acasă la Iair, Isus cere să iasă lumea care plângea – erau și femeile bocitoare care strigau tare – și intră în cameră singur cu părinții și cu cei trei discipoli. Adresându-se răposatei, îi spune: ”Fetiță, îți spun scoală-te!” (v. 41). Imediat fetița s-a ridicat, ca și cum s-ar fi trezit dintr-un somn adânc (cf. v. 42).
În interiorul acestei minuni, Marcu plasează încă una: vindecarea unei femei care suferea de hemoragie și este vindecată imediat cum atinge mantia lui Isus (cf. v. 27). Aici impresionează faptul că credința acestei femei atrage – mie îmi vine să spun că ”fură” – puterea mântuitoare dumnezeiască prezentă în Cristos care, simțind că o putere ”a ieșit din el”, caută să înțeleagă cine a fost. Și când femeia, profund rușinată, se prezintă în fața Lui și mărturisește totul, El îi spune: ”Fiică, credința ta te-a mântuit” (v. 34).
Este vorba de două relatări îmbinate, cu un singur centru, credința, și îl arată pe Isus ca izvor de viață, Cel care restituie viața celui care I se încredințează din plin. Cei doi protagoniști, tatăl fetiței și femeia bolnavă, nu sunt discipoli ai lui Isus și cu toate acestea sunt ascultați pentru credința lor. Au credință în acel Om. Din aceasta înțelegem că pe calea Domnului sunt admiși cu toții: nimeni nu trebuie să se simtă un intrus, un abuziv sau unul lipsit de drepturi. Pentru a avea intrare în inima sa, în inima lui Isus, este nevoie de o singură condiție: a se simți nevoiași de vindecare și a se încredința Lui. Eu vă întreb, fiecare dintre voi simte că are nevoie să fie vindecat? De ceva, de vreun păcat, de vreo problemă? Și dacă simte aceasta, are credință în Isus? Sunt cele două cerințe pentru a fi vindecați, pentru a avea intrare în inima sa: a se simți nevoiași de vindecare și a-și pune încrederea în El. Isus merge să caute acești oameni în mijlocul mulțimii și îi smulge din anonimat, îi eliberează de teama de a trăi și de a îndrăzni. O face cu o privire și cu un cuvânt care îi repune pe cale după numeroase suferințe și umiliri. Și noi suntem chemați să învățăm și să imităm aceste cuvinte care eliberează și aceste priviri care restituie, celui lipsit, pofta de viață.
În această pagină a Evangheliei se împletesc temele credinței și ale vieții noi pe care Isus a venit să le ofere tuturor. Intrând în casa în care fetița zăcea fără viață, El îi alungă afară pe cei care se agitau și plângeau (cf. v. 40) și spune: ”Copila n-a murit, ci doarme” (v. 39). Isus este Domnul și în fața Lui moartea trupească este ca un somn: nu există motiv de disperare. Alta este moartea de care trebuie să ne temem: moarta inimii împietrite în rău! De aceasta da, trebuie să ne temem. Când simțim că avem inima împietrită, inima care nu se îndură și, îmi permit cuvântul, o inimă mumificată, trebuie să ne temem de acest lucru. Aceasta este moartea inimii. Dar nici păcatul, nici inima mumificată, pentru Isus nu sunt niciodată ultimul cuvânt, pentru că El ne-a adus milostivirea nemărginită a Tatălui. Și chiar dacă am căzut în jos, glasul său blând și puternic ajunge la noi: ”Îți spun, scoală-te!”. Este frumos să auzim acest cuvânt al lui Isus adresat fiecăruia dintre noi: ”Eu îți spun, scoală-te! Mergi, ridică-te, curaj, scoală-te!” Isus redă viață fetiței și redă viață femeii vindecate, viață și credință, pe amândouă. Să cerem Fecioarei Maria să ne însoțească pe drumul nostru de credință și iubire concretă, mai ales față de cel aflat în nevoie. Și să invocăm mijlocirea ei de mamă pentru frații noștri care suferă cu trupul și cu sufletul.
După rugăciunea ”Angelus”, Sfântul Părinte a salutat romanii și pelerinii prezenți, a făcut un apel la pace în Nicaragua și Siria, a dat asigurarea rugăciunii sale pentru ”tinerii care au dispărut de mai bine de o săptămână într-o grotă subterană din Tailanda” și a elogiat convorbirile de pace dintre Etiopia și Eritreea:
Papa Francisc: «În mijlocul atâtor conflicte, este o datorie să semnalez o inițiativă care poate fi definită istorică – și se poate spune că este o veste bună: în aceste zile, după douăzeci de ani, guvernele din Etiopia și Eritreea au început din nou să vorbească împreună despre pace. Fie ca această întâlnire să aprindă o lumină de speranță pentru aceste două țări din Cornul Africii și pentru întregul continent african!»
În fine, un anunț important privind apropiata Rugăciune pentru pace de la Bari, orașul Sfântului Nicolae:
Papa Francisc: «Sâmbăta viitoare (7 iulie 2018 – n.r.) voi merge la Bari, împreună cu mulți șefi de Biserici și de Comunități creștine din Orientul Mijlociu. Vom avea o zi de rugăciune și reflecție despre situația dramatică din această regiune, unde continuă să sufere numeroși frați și surori în credință, și vom implora cu un singur glas: ”Pace ție!” (Ps 122,8). Vă cer tuturor să însoțiți cu rugăciunea acest pelerinaj de pace și de unitate».
Primiți acum și Binecuvântarea apostolică a papei Francisc, invocată duminică la rugăciunea ”Angelus” în Piața San Pietro, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
