«Lumea noastră, deseori tentată şi condusă de logici individualiste şi egoiste, nu de puţine ori rătăceşte simţul şi frumuseţea legăturilor stabile, a angajării în favoarea persoanelor, a îngrijirii acestora fără condiţii, a asumării responsabilităţii în favoarea celuilalt, a gratuităţii şi a dăruirii de sine», a spus papa Francisc în discursul adresat membrilor delegaţiei Forumului Asociaţiilor Familiilor, pe care i-a întâlnit sâmbătă, 16 iunie, în Sala Clementină din Palatul Apostolic.
«Di acest motiv», a explicat pontiful, «este dificil de înţeles valoarea familiei şi se sfârşeşte prin a o concepe potrivit aceloraşi logici care privilegiază individul şi nu realizările sau binele comun, în ciuda faptului că, în ultimii ani de criză economică, familia a reprezentat cel mai puternic amortizator social, capabil să redistribuie resursele potrivit necesităţilor fiecăruia.»
«Dimpotrivă», a continuat, «deplina recunoaştere şi un adecvat sprijin acordat familiei ar trebui să reprezinte primul interes din partea instituţiilor civile chemate să favorizeze crearea şi dezvoltarea unor familii solide şi senine care să se ocupe de educaţia fiilor şi să se îngrijească de situaţiile caracterizate de fragilitate. De fapt, cine învaţă să trăiască relaţii autentice în mediul familial va fi mai în măsură să le trăiască şi în contexte mai ample, de la şcoală la lumea muncii; şi cine se antrenează în spiritul respectului şi al slujirii în sânul familiei, va putea să le practice mai bine în lume.
Încurajând susţinerea creşterii natalităţii în Italia, pontiful a evidenţiat paradoxul potrivit căruia "naşterea fiilor, care constituie cea mai mare investiţie pentru o ţară şi prima condiţie a prosperităţii sale viitoare, reprezintă deseori pentru familii o cauză de sărăcie, din cauza sprijinului redus pe care-l primesc sau din pricina numeroaselor servicii ineficiente."
Anca Mărtinaș