De Michael Rennier
Pentru toți părinții care cred ca injuriile nu sunt dăunătoare, iată trei argumente care s-ar putea să vă facă să vă revizuiţi părerea.
În trecut, am folosit din când în când ceea ce ar putea fi descris ca limbaj murdar. N-am avut niciodată o gură spurcată, dar fiecăruia dintre noi îi mai scapă câte un porumbel când avem o surpriză neplăcută, nu-i așa ? Ca adolescent, am descoperit că o invectivă aruncată la momentul oportun se poate dovedi a fi o modalitate ușoara de a-mi amuza prietenii, descoperire care probabil explică de ce comedianții înjură mai ceva ca birjarii.
În ceea ce mă privește, mi-am propus să nu mai folosesc expresii injurioase, chiar dacă ocazia o cere. Este vorba nu atât despre faptul că am devenit așa de cuvios încât vulgaritățile îmi ofensează auzul, cât despre faptul că, în perioada în care soția mea și cu mine am avut primul nostru copil, am fost nevoit să reflectez asupra felului în care vorbeam. Voi continua să înjur ocazional în prezența copiilor mei, pentru că nu este mare lucru? Sau ar trebui să trec în extrema opusă și să creez o listă de cuvinte interzise? În cele din urmă, am hotărât să renunț cu totul la limbajul murdar, chiar și atunci când copiii mei nu sunt în jur. Deși nu aș spune că cenzurăm cu strictețe ceea ce aud copii, evit să îi expun la programe de televiziune, muzică sau oameni care folosesc un astfel de limbaj. Dacă unul dintre copiii mei ar folosi o înjurătura, ar fi o problemă pe care am aborda-o imediat.
Alți părinți sunt de o cu totul alta părere. Recent, am văzut o mulțime de articole pe internet care susțin că, faptul că copiii folosesc un limbaj vulgar nu e ceva ieşit din comun. De fapt, unii părinți sunt chiar dispuși să interpeleze cadrul didactic care încearcă să pună capăt acestui fel de limbaj în sala de clasă. Părinții care scriu articole de genul "Of, cred că cresc copiii care înjură", tind să aibă aceleaşi motive pentru care nu au nimic împotriva invectivelor: ei cred că, judecând ceea ce spune copilul lor este o altă încercare de a-l pune la colţ; ei consideră că alte cuvinte; care nu sunt considerate vulgare sunt de fapt mai nocive: cuvinte ca „gras”, „nebun”. Ei pretind că invectiva ocazională nu răneşte automat o altă persoană.
Aceste scuze nu mă conving, iată și de ce:
„Mommy shaming”
"Mommy shaming" este o expresie care descrie un fenomen mult prea răspândit - oamenii care ne judecă pentru modul în care ne creștem copiii (poți fi și „daddy shamed”, mi s-a întâmplat deja). Probabil ca aţi văzut cu toţii articole sau aţi tras cu urechea la conversații despre cât de inadecvat este să alăptezi în public sau din contră, să nu alăptezi în public. Poate că ați auzit despre cum numai mamele rele, care nu sunt bune de nimic au cariere sau, poate că de fapt sunt mamele casnice care distrug lumea. De fapt „shaming” poate fi pe orice subiect. Din păcate, noi oamenii suntem foarte buni în a ne judeca unii pe alții.
Prin urmare ipoteza este că, dacă, de exemplu, o cunoștință pune la îndoiala competenţa mea ca părinte, deoarece copilul meu folosește o expresie vulgară sau crasă, acea persoană mă judecă și acest tip de comportament trebuie să se oprească. Această ipoteza este viabilă. La urma urmelor, eu nu sunt neapărat responsabil pentru fiecare cuvânt care iese din gura copilului meu. Doar pentru că copiii vorbesc într-un anumit fel, nu înseamnă că îi încurajez în mod specific sau sunt fericit că o fac și uneori copiii trebuie să-și dezvolte o anumita autonomie și să învețe să accepte consecințele pentru alegerile lor.
Dar aici este punctul cu care nu sunt de acord: nu fiecare scrisoare din partea profesorului care ne atenționează în privința limbajului necorespunzător al copilului nostru se califică în mod automat ca „shaming”/ocară. Ca părinte, ţin neapărat să știu dacă copilul meu folosește injurii pentru a putea avea o discuție despre acest fapt. Bănuiesc că unii părinți își pot imagina ocări când de fapt acestea nu exista... poate pentru că fiii noștri au învățat sa înjure ascultându-ne pe noi? Este dureros să realizezi că s-ar putea sa fi transmis un obicei rău unui copil, prin urmare acești părinţi reacționează prin a se justifica în mod defensiv.
Alte cuvinte sunt de fapt mai dăunătoare
Da, și alte cuvinte sunt dăunătoare. Ai prefera ca copilul tău să folosească un cuvânt vulgar deoarece crede că e amuzant sau mai bine să atragă atenția amicului său asupra greutății lui? Ce este mai rău? În cazul în care argumentul se referă la faptul că este prea ușor să interzici vulgaritățile acasă pentru ca apoi să evităm problemele mai dificile legate de felul în care vorbim unii cu alții într-un sens mai larg, atunci sunt de acord. Sper ca fiii mei să devină oameni care vorbesc cu ceilalți în mod respectuos și amabil. Nu vreau să creadă că este permis să îi insulte pe ceilalți atâta timp cât evită înjurăturile.
Dacă argumentul este că, până când nu ne oprim din a ne numii unii pe alții în fel și chip ar trebui să fim liberi să înjurăm cât vrem noi, acesta nu are sens din punctul meu de vedere. De ce trebuie să alegem între cele doua variante? Nu am ignora un incendiu în bucătărie pentru că există și un incendiu în mașină. Vom încerca să le stingem pe amândouă. Doar subliniind faptul că alte cuvinte, mai acceptabile din punct de vedere social, sunt la fel de dăunătoare nu înseamnă că invectivele sunt acceptabile.
Invectivele nu sunt dureroase pentru cei din jur?
Limbajul vulgar folosit în glumă sau în mod uzual nu pare a fi direct jignitor pentru cei din jur pentru că acesta nu este menit să insulte sau să ridiculizeze. Dacă reflectăm asupra acestui lucru pentru un moment, ajungem la concluzia că limbajul vulgar este dăunător în alt fel. Aceasta contribuie la o „vulgarizare” a limbajului nostru și, pentru că modul în care vorbim este o reflecție a personalității noastre, acesta afectează în cele din urmă modul în care gândim și în care ne comportăm. Invectivele sunt corelate negativ cu sinceritatea și personalitatea agreabilă, iar unele studii au arătat că aceasta este asociată atât cu agresiunea fizică, cât și cu cea relațională. Brad Bushman, expert media la Universitatea de Stat din Ohio, spune: "Aceste studii arată că invectivele nu sunt inofensivă."
Gândește-te la expresiile vulgare pe care le știi; aproape toate se referă la sex sau la toaletă, nu? Injuriile subliniază natura animală a existenței noastre.
În cele din urmă, o gură spurcată va conduce la un caracter grosolan. Copiii sunt niște ființe frumoase, pe care le avem în grijă doar pentru o perioadă scurtă de timp. Responsabilitatea noastră ca părinți este de a-i ajuta să își atingă întregul potențial și să descopere minunea și bucuria vieții. Pentru a putea descoperi și aprecia frumusețea, avem nevoie atât de suflete sensibile cât și de minți capabile de a recunoaște faptul că grosolănia este urâtă și sub demnitatea noastră umană. Acesta este motivul pentru care vreau să dau un exemplu bun copiilor mei și pentru care mă străduiesc să le ofer un exemplu de limbaj care se concentrează pe ceea ce este nobil, pur, frumos, grijuliu, amabil și plăcut.
Traducere: Iulia Molnar
