În urmă cu 170 de ani, la 18/30 aprilie 1848, în Blaj, a avut loc prima adunare a românilor transilvăneni.
În urma Proclamaţiei preotului greco-catolic Simion Bărnuțiu către români, prin care îi îndemna să militeze pentru drepturile lor ca naţiune, redactată la Sibiu în 12/24 martie 1848 și mai apoi răspândită în toată Transilvania, în Duminica Tomii a lunii aprilie a aceluiași an au răspuns peste două mii de fruntaşii ai poporului român adunându-se la Blaj, centrul spiritual și cultural al românilor. Această primă adunare, condusă de Alexandru Papiu-Ilarian şi de însuși Simion Bărnuţiu, s-a încheiat prin adoptarea unui document mobilizator ce stabilea programul convocării Marii Adunări Naţionale a românilor ardeleni; adunare care va avea loc pe Câmpul Libertăţii din Mica Romă, la 15 mai 1848 și care viza libertatea individuală, ştergerea definitivă a iobăgiei și libertatea naţională.
Nu era însă pentru prima dată când românii din Transilvania își cereau drepturile și nu era pentru prima dată când Biserica Română Unită milita pentru emanciparea poporului român. Începând cu secolul al XVII-lea, Biserica Greco-Catolică devenise promotoarea identității naționale a românilor din Ardeal1, fapt care a condus în timp la Marea Unire din 1918.
ACC
1Începând cu secolul al XVII-lea, Biserica Greco-Catolică devenise promotoarea identității naționale a românilor din Ardeal. Prof. dr. Ioan Horga, decanul Facultații de Istorie din cadrul Universitații din Oradea, afirmă că: „Pe fondul ascensiunii identităților naționale de la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XIX-lea, Biserica Greco-Catolică din Transilvania devine exponentul identității românești”.
Inocențiu Micu-Klein, fusese primul ierarh român unit care a cerut drepturi pentru națiunea română din Transilvania, prin memoriul din 1744. Lui i-au urmat Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, care în 1791 a trimis un memoriu Consiliului de Stat din Viena și Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, care în 30 martie 1972 a trimis împăratului Leopold al II-lea o versiune mult lărgită și argumentată a primului memoriu. Aceste două documente sunt cunoscute sub numele de Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae. Petițiile Valahilor din Transilvania, au fost redactate în numele națiunii române de clericii Bisericii Române Unite cu Roma: Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Meheși, Ioan Budai Deleanu, Ioan Para.
Din ce în ce mai conștienți de progresele făcute, români au început să militeze pentru drepturile lor, considerând că libertatea adevărată a oricărei naţiuni nu poate fi decât naţională. În primăvara anului 1848, Simion Bărnuțiu redactează la Sibiu Proclamația către românii din Transilvania, manifest care a provocat Adunarea Naţională a românilor ardeleni, de pe Câmpul Libertăţii din Blajla, din 15 mai 1848.
(http://e-communio.ro/stire7594-126-de-ani-de-la-adoptarea-memorandumului)
