Sunt pline de semnificaţii, dragi cititori, primele capitole ale Sfintei Scripturi, capitole ce fac referinţă la cele şapte zile ale creaţiei, cifră biblică simbolică ce reprezintă perfecţiunea. La fel de semnificative sunt şi cele şapte zile ale Săptămânii Sfinte, ce debutează cu intrarea triumfală a lui Cristos în Ierusalim şi culminează cu victoria sa asupra morţii şi a păcatului, cu duminica Învierii. „Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Éden, spre răsărit, şi l-a pus acolo pe omul pe care îl plăsmuise” (Gen 2,8). În vederea fericirii omului, a creat Dumnezeu acest spaţiu privilegiat, loc al bucuriei gratuite, al intimităţii şi comuniunii, loc al fericirii depline şi al protecţiei divine, al relaţiei autentice dintre Dumnezeu şi om, al iubirii adevă». rate dintre bărbat şi femeie. În mijlocul grădinii, Dumnezeu a aşezat Pomul Vieţii, stabilind o alianţă: „Din toţi pomii grădinii poţi mânca, însă din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri!” (Gen 2,17), pentru ca omul să recunoască statutul său de creatură în faţa suveranităţii Creatorului. Pentru Mircea Eliade, imaginea pomului semnifică mai ales viaţa, tinereţea, nemurirea, înţelepciunea. Cu alte cuvinte, Pomul Vieţii exprimă tot ceea ce omul religios consideră real şi sacru prin excelenţă. Prima acţiune a omului este rezultatul înşelătoriei şarpelui, care porneşte de la promisiunea falsă: „Vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Gen 3,6). Adam şi Eva se lasă seduşi şi încalcă legământul cu Dumnezeu, ceea ce în tradiţia mesopotamiană însemna moartea partenerului neloial. Astfel, „moare” relaţia dintre Dumnezeu şi om, dar şi dintre om şi semenul său, rupându-se, totodată, legătura cu întreaga creaţie. Logica relaţiei presupune ca Adam şi Eva să fie izgoniţi din Éden, locul fericirii primordiale. Păcatul primilor oameni va atrage după sine pătimirea şi moartea Mielului Pascal. Chiar de la începutul Bisericii, sfinţii Părinţi au evidenţiat paralelismul existent între săptămâna creaţiei şi misterul pascal. Dacă primii oameni au fost aşezaţi în grădina Édenului, agonia şi patima lui Cristos vor începe „dincolo de torentul Cédron, unde era o grădină în care a intrat el şi discipolii lui” (In 18,2), iar mormântul său se va afla aproape de locul răstignirii, unde „era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou” (In 19,41). Aici, în prima zi a săptămânii, Maria Magdalena îl caută pe Cristos, dar îl va confunda cu grădinarul: „Ea, crezând că este grădinarul, i-a spus: Domnule, dacă tu l-ai dus […]” (In 20,15). În ziua a şasea, Dumnezeu l-a creat pe Adam şi tot în ziua a şasea, potrivit săptămânii iudaice, va muri şi Cristos, noul Adam, care îşi oferă propria viaţă, restabilind, prin sângele său, o nouă alianţă între om şi Dumnezeu. Sfântul Irineu afirma (simbolic) că Adam, prin păcatul său, a murit în aceeaşi zi în care a murit Cristos, adică în a şasea zi a săptămânii, pentru ca astfel Cristos să-l răscumpere în totalitate pe omul „mort” din cauza păcatului: „Domnul merge în întâmpinarea patimii sale cu o zi înainte de sâmbătă, în ziua în care omul a fost creat, pentru a-i oferi, prin patima sa, a doua creaţie, care are loc prin moarte”. Dacă prin somnul (şi coasta) lui Adam, Dumnezeu a creat-o pe Eva, din somnul lui Cristos pe Cruce ia naştere Biserica. Adam întinde mâna pentru a mânca din pomul oprit, Cristos îşi întinde braţele pentru a fi răstignit (şi a îmbrăţişa lumea) pe Pomul Crucii, arătând astfel că acesta este cu adevărat Pomul Vieţii, din care noi, dacă vom mânca, vom trăi în veci. Din acest Pom al Vieţii, cu care este identificat însuşi Cristos, iau naştere sacramentele Bisericii, ale Botezului şi Euharistiei, simbolizate prin apa şi sângele ce izvorăsc din coasta sa străpunsă. Dragi cititori, prin oferirea sacrificiului său, Cristos, ca reprezentant al omenirii, a restabilit o nouă alianţă cu Dumnezeu, o alianţă pecetluită prin sângele său. Despre aceasta spunea sfântul Anton: „Pentru a scrie sunt necesare trei lucruri: hârtia, stiloul şi cerneala. Mâinile lui Cristos au fost hârtia, cuiele – stiloul şi sângele – cerneala. Astfel ne-a înscris în mâinile sale, pentru a ne garanta mântuirea veşnică”. Mântuiţi în Cristos, vă dorim sărbători pascale binecuvântate! Pace şi Bine! Cristos a înviat!