Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Nu uitați să botezați copiii

 
Nu uitați să botezați copiii
  • 11 Apr 2018
  • 2992

Botezul, primul dintre sacramente, este poarta care-i permite lui Cristos Domnul să locuiască în persoana noastră, iar nouă, să ne cufundăm în misterul său: a spus papa Francisc la audiența generală de miercuri, cu participarea a zeci de mii de pelerini din lumea întreagă în Piața San Pietro. Pontiful a încheiat miercurea trecută seria catehezelor dedicată Sfintei Liturghii și a început astăzi o nouă serie, care se va întinde pe parcursul timpului pascal, dedicată sacramentului Botezului. La saluturile finale, papa a menționat, printre altele, grupul Universității ”Campus Biomedico” din Roma la 25 de ani de la înființare și delegația campionatului mondial de automobilism de Formula E.

Papa Francisc: «Dragi frați și surori, cele cincizeci de zile ale timpului liturgic pascal sunt prielnice pentru o reflecție despre viața creștină care, prin natura sa, este viața care provine din Cristos însuși. Într-adevăr, suntem creștini în măsura în care îl lăsăm pe Isus Cristos să trăiască în noi. De unde trebuie pornit, așadar, pentru a reînvia această conștiință dacă nu de la început, de la Sacramentul care a aprins în noi viața creștină? Acesta este Botezul. Paștile lui Cristos, cu încărcătura sa de noutate, ajunge la noi prin intermediul Botezului pentru a ne transforma în chipul său: cei botezați sunt ai lui Isus Cristos, El este Domnul existenței lor. Botezul este ”fundamentul întregii vieți creștine” (Catehismul Bisericii Catolice, 1213). Este cel dintâi dintre sacramente întrucât este poarta care-i permite lui Cristos Domnul să locuiască în persoana noastră, iar nouă, să ne cufundăm în misterul său».

Remarcând mai departe că în grecește verbul ”a boteza” înseamnă ”a cufunda”, pontiful a subliniat că ”spălarea cu apă este un rit comun diverselor credințe prin care se exprimă trecerea de la o condiție [de viață] la alta, semn de purificare pentru un nou început. Dar pentru noi, creștinii, nu trebuie să uităm că dacă în apă este cufundat trupul, sufletul este cufundat în Cristos pentru a primi iertarea păcatului și a străluci cu o lumină dumnezeiască (cf. Tertulian, Despre învierea morților, VIII, 3; CCL 2, 931; PL 2, 806). Prin puterea Spiritului Sfânt, Botezul ne cufundă în moartea și învierea Domnului, înecând în apa baptismală omul cel vechi, stăpânit de păcatul care desparte de Dumnezeu, și făcând să se nască omul cel nou, recreat în Isus. În El, toți fiii lui Adam sunt chemați la o viață nouă”. Făcând o paranteză spontană la discursul catehezei, papa a subliniat că ”Botezul este o re-naștere. Sunt sigur, foarte sigur că noi toți ne aducem aminte de data nașterii noastre. Dar mă întreb eu, cu un pic de îndoială, și vă întreb pe voi: fiecare dintre voi își aduce aminte care a fost data botezului său? (...) Dacă noi sărbătorim ziua nașterii, cum să nu sărbătorim – cel puțin să ne amintim – și ziua renașterii? (...) Și în această zi să-i mulțumim Domnului pentru că este chiar ziua în care Isus a intrat în mine, Spiritul Sfânt a intrat în mine”.

Papa Francisc: «Să ne amintim de ultimele cuvinte ale Celui înviat adresate apostolilor, ele sunt un mandat precis: ”Mergeți și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit” (Mt 28,19). Prin spălarea baptismală, cel care crede în Cristos este cufundat în viața însăși a Preasfintei Treimi».

De altfel, a spus mai departe Sfântul Părinte, ”apa Botezului nu este una oarecare, ci apa asupra căreia este invocat Spiritul care «dă viață» (Crezul). Să ne gândim la ceea ce Isus i-a spus lui Nicodim pentru a-i explica nașterea la viața dumnezeiască: «Dacă cineva nu se naște din apă și Spirit, nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este, iar ceea ce este născut din Spirit, spirit este» (In 3,5-6). De aceea, Botezul este numit și ”renaștere”: credem că Dumnezeu ne-a mântuit «după îndurare, prin baia renașterii și reînnoirii Spiritului Sfânt» (Tit 3,5). Botezul este, de aceea, semn eficace de renaștere pentru a umbla în noutatea vieții” (cf. Rom 6,3-4).

Pe de altă parte, ”cufundați în Cristos, Botezul ne face și mădulare ale Trupului său, care este Biserica, și părtași la misiunea sa în lume” (cf. CBC 1213). ”Noi, cei botezați, nu suntem izolați, suntem mădulare ale Trupului lui Cristos. Vitalitatea care provine din izvorul baptismal este ilustrată prin aceste cuvinte de Isus: «Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în mine și eu în el, aduce rod mult» (In 15,5). Aceeași viață, viața Spiritului Sfânt, curge de la Cristos spre cei botezați, unindu-i într-un singur Trup (cf. 1 Cor 12,13), miruit cu sfânta ungere și alimentat la masa euharistică”. În acest fel, ”Botezul îi permite lui Cristos să trăiască în noi, iar nouă, să trăim uniți cu El pentru a colabora în Biserică, fiecare după propria condiție, la transformarea lumii. Primit o singură dată, Botezul luminează întreaga noastră viață, călăuzindu-ne pașii până la Ierusalimul ceresc”.

În fine, Sfântul Părinte a subliniat că ”există un înainte și un după Botez. Sacramentul presupune un drum de credință, pe care îl numim catehumenat, vizibil când cel care cere Botezul este adult. Dar chiar și copiii, încă din antichitate, sunt botezați în credința părinților” (cf. Ritul Botezului copiilor, Introducere, nr. 2). Unii, a remarcat liber Sfântul Părinte, se întreabă ce sens are să botezi un copil care nu are capacitatea de înțelegere și sunt înclinați să-l lase mai întâi să crească, să înțeleagă și să ceară el însuși Botezul.

Papa Francisc: «Aceasta înseamnă că nu ai încredere în Spiritul Sfânt, pentru că atunci când noi botezăm un copil, în acel copil intră Spiritul Sfânt. Spiritul Sfânt face să crească în acel copil, încă de mic, virtuțile creștine, care apoi vor înflori. Trebuie să se acorde întotdeauna tuturor, tuturor copiilor, șansa de a-L avea în ei pe Spiritul Sfânt care să-i călăuzească în timpul vieții. Nu uitați să botezați copiii! Nimeni nu merită Botezul, care este întotdeauna un dar gratuit pentru toți, adulți și nou născuți. Dar așa cum se întâmplă pentru o sămânță plină de viață, acest dar încolțește și aduce roade într-un pământ alimentat de credință. Făgăduințele de la Botez, pe care an de an le reînnoim la Vigilia Pascală, trebuie să fie revigorate în fiecare zi pentru ca Botezul să ne ”cristifice” - nu trebuie să ne fie teamă de acest cuvânt – Botezul ne ”cristifică”. Cel care a primit Botezul este ”cristificat”, se aseamănă cu Cristos, se transformă în Cristos și îl face cu adevărat un alt Cristos».

Primiți la încheiere Binecuvântarea Apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

 

(rv – A. Dancă)

 



Sursa:ro.radiovaticana.va