Două mari instituții de învățământ ale Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, se află sub patronajul Bunei Vestiri: Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma și Seminarul Arhieparhial Major „Buna Vestire” din Blaj.
Scurt istoric al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma
Atenţia specială a Bisericii Catolice nutrită de-a lungul timpului faţă de Biserica Română Unită poate fi văzută sub mai multe aspecte. Un exemplu în acest sens îl constituie şi fondarea Colegiului Pontifical Pio Romeno în 1937 de către Papa Pius al XI-lea la solicitările venite din partea episcopatului român unit, în frunte cu Mitropilitul Vasile Suciu, solicitări venite încă din vremea pontificatului Papei Benedict al XV-lea (1914-1922), din dorinţa acestora de a avea preoţi bine pregătiţi din punct de vedere intelectual şi spiritual, care să poată răspunde solicitărilor poporului român din perioada interbelică.
Prin urmare, prin susţinerea financiară a Sfântului Scaun, în data de 11 mai 1930, pe colina Gianicolo, se sfinţeşte piatra de temelie a noului edificiu destinat formării seminariştilor greco-catolici din România, în conformitate cu normele propriului rit. În anul 1935 ajung la Roma primii studenţi care vor fi cazaţi la Colegiul Pio Romeno, stabilindu-se totodată ca inaugurarea solemă să se facă mai târziu.
După 2 ani, în data de 9 mai 1937, a avut loc inaugurarea solemnă şi sfinţirea Bisericii Colegiului, cu hramul Buneivestiri. La Liturghia Arhierească de inaugurare au participat Preasfinţiile lor episcopii: Valeriu Traian-Frenţiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, alături de Preasfinţia Sa Alexandru Nicolescu, Mitropolit de Alba-Iulia şi Făgăraş. De asemenea, din bucuria acestei sărbători s-au putut împărtăşi pe lângă importante personalităţi politice ale ţării şi un mare număr de cardinali şi episcopi latini, printre care amintim pe Eminenţa Sa Cardinalul Tisserant, Secretarul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale şi Eminenţa Sa Cardinalul Eugenio Pacelli, Secretarul de Stat al Sanctităţii Sale şi viitor papă Pius al XII-lea.
După ce s-a dat citire Constituţiei Apostolice Romani Pontificis, prin care Colegiul Pontifical Pio Romeno primeşte binecuvântarea Sfântului Părinte, au urmat o serie de cuvântări ale celor prezenţi, printre care şi a Mitropolitului Alexandru Nicolescu, care a ţinut să sublinieze importanţa acestui colegiu pentru Biserica Greco-Catolică şi pentru naţiunea română, importanţă care reiese şi din telegrama de mulţumire din partea Maiestăţii Sale Regele Carol.
Odată cu anul 1948, an în care Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a fost scoasă în afara legii prin legea 358/48, studenţilor români nu li s-a mai permis de către regimul politic al vremii să vină la Roma, colegiul fiind destinat formării seminariştilor altor Biserici Orientale.
După o lungă perioadă de timp, începând cu anul 1990, Colegiul Pio Romeno şi-a deschis porţile pentru studenţii teologi greco-catolici români, ca loc de formare umană, spirituală şi intelectuală.
Scurt istoric al seminarului teologic din Blaj
Învăţământul teologic superior, în mod deosebit cel pastoral, are o lungă tradiţie în Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică. Primele instituţii de învăţământ teologic sistematic în limba română au fost întemeiate de ierarhii greco-catolici încă de la jumătatea secolului al XVIII-lea.
La 18 octombrie 1754 episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron a deschis la Blaj trei şcoli sistematice româneşti, între care şi Seminarul din Mănăstirea Sfintei Treimi. Întrucât la această instituţie de învăţământ se puteau înscrie şi persoane care nu doreau să urmeze neapărat o carieră clericală, episcopul Petru Pavel Aron a înfiinţat în 1760 tot la Blaj un nou Seminar în Mănăstirea Bunei Vestiri, destinat formării exclusive a tinerilor călugări şi a tinerilor care doreau să devină preoţi. Aceste două Seminarii vor fi unificate în anul 1773 de episcopul Grigorie Maior. Seminarul eparhial a fost desfiinţat în urma măsurilor reformiste ale împăratulului Iosif al II-lea care prin Decretul din 25 martie 1783 a creat Seminariile centrale din Eger şi Lviv, desfiinţându-le pe cele diecezane; ca urmare, studenţii blăjeni au fost trimişi la Seminarul central din Lviv (Ucraina) începând cu anul 1784. Împăratul Leopold al II-lea a retractat o parte a măsurilor iosefine, inclusiv cele legate de învăţământul teologic greco-catolic prin Decretul din 20 mai 1790. Astfel, în 1791 se redeschide Seminarul diecezan din Blaj care, după 1854, devine arhidiecezan. În perioada interbelică Seminarul din Blaj devine Academie Teologică, primind în 12 august 1932 din partea Ministerului Instrucţiunii dreptul de a acorda licenţa în teologie, adică o diplomă universitară recunoscută de Statul Român.
Timp de două secole, învăţământul teologic greco-catolic din Blaj şi-a câştigat un prestigiu imens prin contribuţia pe care profesorii şi studenţii săi şi-au adus-o la formarea culturii româneşti moderne. Corifeii Şcolii Ardelene - Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior -, generaţia de la 1948 - Simion Bărnuţiu, George Bariţiu şi Timotei Cipariu -, generaţia celor care s-au apropiat de anul 1918 - Augustin Bunea, Alexandru Grama, Ioan Micu Moldovan, Vasile Suciu şi mulţi alţii, au scris pagini esenţiale în devenirea spirituală, naţională şi culturală a neamului nostru.
După instaurarea regimului comunist în România, Biserica Română Unită a fost scoasă în afara legii prin Decretul 358/1948. De aceeaşi soartă a avut parte şi Academia Teologică din Blaj: instituţia a fost desfiinţată iar preoţii profesori au intrat în temniţele comuniste. Cu toate acestea, în perioada 1950-1989, Biserica Română Unită s-a reorganizat în „catacombe”, reuşind chiar să pună bazele unui sistem secret şi eficient pentru formarea unei noi generaţii de preoţi. Candidaţii la preoţie urmau astfel o perioadă serioasă de studii, fiind îndrumaţi de episcopii eliberaţi din închisoare şi de foştii profesori ai Academiei Teologice.
După evenimentele anului 1989, Biserica Română Unită este recunoscută oficial prin Decretele 9/1989 şi 126/1990. Academia Teologică îşi reîncepe activitatea ca Institutul Teologic de Grad Universitar cu durata de studii de 4 ani începând cu anul universitar 1990/1991 în baza Hotărârii Guvernamentale Nr. 1221 din 22 noiembrie 1990. Anul 1999 marchează integrarea Institutului în Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, transformându-se în Departamentul Blaj al acestei Universităţi şi oferind în continuare specializarea teologie pastorală.