«Evanghelia ne prezintă azi, în versiunea lui Ioan, episodul în care Isus îi alungă pe vânzătorii din templul de la Ierusalim (cf In 2, 13-25). El a făcut acest gest cu ajutorul unui bici din funii şi, răsturnând mesele a spus: "Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie" (v.16). Această acţiune decisă, împlinită în apropierea Paştelui, a suscitat mare uimire în rândul mulţimii şi ostilitatea autorităţilor religioase şi a acelora care se simţeau ameninţaţi în propriile interese economice», a spus papa Francisc la cateheza din cadrul rugăciunii "Angelus", de duminică, 4 martie, din Piaţa Sfântul Petru, inspirată din Evanghelia liturgiei zilei (după sfântul Ioan, capitolul 2, versetele 13-25). Oferind interpretarea gestului lui Isus, despre care a spus că "nu era violent, deoarece nu a suscitat intervenţia forţelor de ordine publică", pontiful a explicat că purtarea lui Isus a fost înţeleasă ca o acţiune caracteristică a profeţilor care, în numele lui Dumnezeu, denunţau deseori abuzuri şi excese.
Papa Francisc: «Pentru a interpreta gestul lui Isus de purificare a Casei lui Dumnezeu, discipolii săi au folosit un text biblic inspirat din psalmul 69: "Zelul pentru casa ta mă mistuie" (v.17). Acest psalm este o invocaţie de ajutor într-o situaţie de pericol extrem din cauza urii duşmanilor, situaţie pe care Isus o va trăi în Pătimirea sa. Zelul pentru Tatăl şi pentru casa Tatălui îl va duce până la cruce: zelul său este zelul Iubirii care duce la sacrificiul de sine, nu acea falsă ardoare care presupune slujirea lui Dumnezeu prin violenţă. De fapt, semnul pe care Isus îl va da ca probă a autorităţii sale va fi reprezentat chiar de moartea şi învierea sa. "Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica" (v.19). Şi evanghelistul notează: "Însă el vorbea despre templul trupului său" Odată cu Învierea lui Isus începe un nou cult, cultul iubirii şi un nou templu care este El însuşi.
Comportarea lui Isus relatată în această pagină a Evangheliei liturgiei zilei ne îndeamnă să ne trăim viaţa fără a urmări propriile avantaje şi interese, ci pentru slava lui Dumnezeu care este iubire. Suntem îndemnaţi să ţinem întotdeauna cont de acele pătrunzătoare cuvinte ale lui Isus: Nu faceţi casa tatălui meu casă de negustorie" (v.16). Ne ajută să respingem pericolul de a face din sufletul nostru, ce este locuinţă a lui Dumnezeu, un loc de negustorie trăind într-o continuă căutare de realizare a propriilor interese în loc să trăim în iubirea generoasă şi solidară. Această învăţătură a lui Isus este mereu actuală, nu doar pentru comunităţile ecleziastice, dar şi pentru fiecare în parte, pentru comunităţile civile şi pentru societăţi. De fapt, este comună tentaţia de a profita de activităţile bune, obligatorii, pentru a cultiva interese private, dacă nu chiar ilicite. Este un pericol grav, în special când îl instrumentalizează pe Dumnezeu însuşi şi cultul datorat lui, sau slujirea omului, imaginea Sa. De aceea Isus, atunci când a folosit o modalitate forte, a făcut-o pentru a ne scutura de acest pericol de moarte.
Fecioara Maria să ne susţină în propunerea de a face din Postul Mare o ocazie pentru a-l recunoaşte pe Dumnezeu ca pe unicul Domn al vieţii noastre, înlăturând din inima şi din faptele noastre orice formă de idolatrie.»
RV – A. Mărtinaş