Astăzi se împlinesc 133 de ani de la nașterea mareului Ierarh, primul Cardinal al românilor.
Reportaj de Victor Marin (europafm)
La 100 de ani de la Marea Unire, îi cunoaștem pe câțiva dintre cei care au făcut România modernă. Printre ei, se numără și episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, omul care a citit Declarația Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 în fața celor 100 de mii de oameni adunați la Alba-Iulia.
Iuliu Hossu a trecut prin două războaie mondiale și în timpul ocupației hortyste a Transilvaniei, și-a riscat viața ascunzând evrei în Palatul Episcopal. După instalarea regimului comunist, i s-a oferit șansa de a ocupa scaunul de Mitropolit Ortodox al Moldovei, însă Iuliu Hossu a preferat să meargă la închisoare decât să renunțe la principiile sale.
Mai mult de atât, Papa Paul al VI-lea a vrut să îi ofere titlul de cardinal lui Iuliu Hossu. Pe lângă o mare onoare, prima de acest fel pentru un român, titlul de cardinal ar fi presupus și plecarea din România. Iuliu Hossu a refuzat propunerea Vaticanului, preferând să rămână pentru restul vieții în țara pe care a iubit-o.
Mai multe despre viața sa:
Cardinalul Iuliu Hossu s-a născut la 30 ianuarie 1885 în satul Milaş, judeţul Bistriţa-Năsăud din părinţii Ioan, preot, şi Victoria.
În 1904 îşi începe studiile teologice, fiind trimis la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În 1906 este promovat doctor în Filosofie, iar în 1910 doctor în Teologie. În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, este hirotonit preot de Episcopul Vasile Hossu.
Revine în Lugoj unde activează pe rând ca protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi Vicar şi secretar episcopesc. La 3 martie 1917 este numit Episcop în scaunul Eparhiei Gherla, rămas vacant, numirea găsindu-l preot militar. La 1 decembrie 1918 Episcopul Iuliu Hossu citeşte Declaraţia Unirii.
În 1930 Eparhia de Gherla devine de Cluj-Gherla, mutându-şi centrul în oraşul Cluj, Iuliu Hossu devenind Episcop de Cluj-Gherla. Aici îl prinde perioada de ocupaţie horthystă (1940-1944) şi în ceputul regimului comunist.
La 28 octombrie 1948 este arestat şi dus la Dragoslavele. Este transferat mai apoi la Mănăstirea Căldăruşani, iar în 1950 la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei. În 1955 ajunge la Curtea de Argeş, în 1956 la Mănăstirea din Ciorogârla, apoi din nou la Căldăruşani, unde a stat izolat până la sfârşitul vieţii. La 28 aprilie 1969 este numit Cardinal „in pectore”.
Moare la 28 mai 1970 în Spitalul Colentina din Bucureşti, ultimele lui cuvinte fiind: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”.
