Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Înmormântarea servei lui Dumnezeu Sora Maria Olga

 
Înmormântarea servei lui Dumnezeu Sora Maria Olga
  • 24 Dec 2017
  • 6757

Sâmbătă, 23 decembrie 2017, la Capela Arhiereilor Blaj, a avut loc înmormântarea servei lui Dumnezeu Sora Maria Olga a Sfintei Treimi, din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, care a trecut la cele veşnice în data de 21 decembrie 2017, la aproape 95 ani.

(GALERIE FOTO)

Slujba înmormântării a fost celebrată de Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, împreună cu un sobor de preoţi. La slujba de înmormântare a Sorei Olga a fost prezent şi Înalt Preasfinţia Sa György Jakubinyi, arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia.

În predica pe care a ţinut-o cu această ocazie, Preasfinţia Sa Claudiu a vorbit despre mormântul care, pentru creştini, înseamnă viaţă veşnică, întâlnirea faţă în faţă cu Cristos Mântuitorul, în slava Tatălui Ceresc. De aceea, tristeţea pe care o lasă orice despărţire de viaţa pământească trebuie transformată într-o bucurie, iar în cazul Sorei Maria Olga acest fapt trebuie privit cu atât mai mult, cu cât vorbim de o persoană consacrată, care şi-a încredinţat întreaga viaţă în slujba lui Cristos.

Născută la 18 februarie 1923, în satul Corpadea, comuna Apahida, Sora Maria Olga a Sfintei Treimi a fost una dintre figurile reprezentative ale Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului. Pe 15 august 1944, la Blaj, a fost înveşmântată, Pop Maria primind numele de Sora Maria Olga, după ce a fost primită direct în postulatură, la data de 12 februarie 1944. La 15 august 1946 a depus primele voturi la Jucu.

Sora Maria Olga a Sfintei Treimi a fost martoră a persecuţiilor la care Biserica Greco - Catolică a fost supusă în timpul regimului comunist, când atât Biserica Română Unită, cât şi ordinele călugăreşti ale acesteia au fost scoase în afara legii. Cu toate acestea, în ciuda supravegherii atente a securităţii, Sora Maria Olga şi-a continuat, neobosit, misiunea în cadrul Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului, aflată acum în ilegalitate, fiind un sprijin moral de nădejde pentru membrele comunităţii, exilate de regimul vremii în sânul familiilor în care s-au născut, de  dinaintea vieţii monahale.

A continuat să susţină comunitatea greco-catolică din zona Sighetului Marmaţiei, fiind mângâiere pentru cei care îşi trăiau credinţa în ilegalitate, făcând lecţii de cateheză cu cei care formau comunitatea. După 1990, odată cu revenirea în legalitate a Bisericii noastre, cu toate ordinele sale călugăreşti, Sora Maria Olga s-a ocupat de primirea de novice în cadrul Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului. În 1992, Sora Olga a plecat la Blaj, cu novicele de anul întâi. Aici, pe lângă munca de maestră a novicelor, a organizat munca de renovare a casei, fost Sanatoriu TBC pe timpulcomunismului. De asemenea, s-a constituit comunitatea surorilor din Blaj care își desfășurau misiunea la Seminarul Teologic. Casa comunității din Blaj a fost numită „Casa Providenței” la sugestia Sorei Olga, care a avut ferma convingere că toată viața dânsei a fost condusă, pas cu pas, de Providența divină în a cărei purtare de grijă s-a abandonat mereu. Pe lângă misiunea de maestră de novice, Sora Olga a lucrat și la Seminar împreună cu surorile, a lucrat împreună cu Pr. Bernard Ștef pentru catehizarea copiilor de la Casa de Copii din Blaj și Obreja.

S-a transferat în Comunitatea de la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj în anul 2006. Aici s-a ocupat de revizuirea unor documente „moștenite” de la surori din timpul de existență al Congregației dinainte de 1948, a scris anumite declarații despre unele din evenimentele mai semnificative la care a fost martoră în acea perioadă, care să fie de folos în redactarea monografiei istorice a CMD. Începând cu luna aprilie a anului 2007 și până în luna septembrie 2017, a locuit în Comunitatea „Maica Domnului” din Cluj, comunitate care reunește surorile care lucrează la Casa de Copii. Aici a avut un rol important atât în animarea programului de rugăciune comunitară, cât și în a le susține pe surori în misiunile lor apostolice, prin rugăciunea sa personală, constantă și neobosită. În 28 septembrie 2017, cu starea de sănătate şubredă, s-a transferat în comunitatea de la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj, unde a fost îngrijită, fiind însoțită cu dragoste și rugăciune de toate surorile tinere și în vârstă din comunitate, până la sfârşitul vieţii sale pământeşti.

Trupul servei lui Dumnezeu Sora Maria Olga a Sfintei Treimi s-a reîntors în pământul Blajului, fiind depus în cripta Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului de la Capela Arhiereilor Blaj.

Fie ca Pruncul Isus să o primească lângă ieslea cerească, bucurându-i sufletul cu plinătatea prezenței Sale dumnezeiești față către față pentru veșnicie!

 

Nicu Goga