Binecuvântat este Domnul, stânca mea,
Care antrenează mâinile mele pentru război,
Degetele mele pentru luptă.
Aliatul meu și puterea mea,
Scăparea mea și eliberatorul meu,
Apărătorul meu în care mă încred,
Cel care supune popoarele sub jugul meu.
Doamne, ce este omul ca Tu să-l ai la inimă?
Fiul omului, ca să te gândești la el?
Omul e ca o suflare,
Zilele lui ca umbra care trece.
Doamne, apleacă cerurile şi coboară,
Atinge munţii şi ei vor fumega.
Trimite fulgere și împrăștie-i,
Lansează săgețile Tale și înfrânge-i.
Întinde din înălțime mâna Ta,
Scapă-mă și mă izbăvește de marile ape,
Din mâna străinilor.
Gura lor spune lucruri false
Și dreapta lor este una a minciunii.
Dumnezeule, cântare nouă Îţi voi cânta Ție,
Îți voi cânta imnuri pe harfa cu zece coarde.
Ție, celui ce dai biruință împăraţilor,
Care izbăveşti pe David, robul Tău, de sabia rea.
Scapă-mă și mă izbăveşte din mâna străinilor:
Gura lor spune lucruri false
Și dreapta lor este una a minciunii.
Fii noștri să fie ca vlăstarele,
Crescute bine încă din tinerețe;
Fiicele noastre precum coloanele
Sculptate pentru a înfrumuseța palatele.
Hambarele să ne fie pline,
Să dea afară de roade de toate felurile.
Turmele noastre să fie cu miile,
Nenumărate în pământurile noastre;
Să fie plini boii noștri.
Nici o spărtură, nici o fugă,
Nici o plângere în piețele noastre.
Fericit este poporul care are aceste bunătăţi:
Fericit este poporul care îl are pe Domnul ca Dumnezeu.
Doamne, ce este omul ca Tu să-l ai la inimă? Fiul omului, ca să te gândești la el? Sfântul Ieronim ne spune că: „omul este în sine însuși un nimic: măreția lui stă în a-l cunoaște pe Creatorul său. Însă nu trebuie disprețuit trupul cu care Cristos stăpânește în ceruri”.
Omul e ca o suflare, zilele lui ca umbra care trece. Sfântul Grigore de Nisa ne aduce aminte că veninul fructului oprit a rănit de îndată viața primului om și „această capodoperă care era omul, imagine a naturii divine, a devenit ca o suflare”.
