În secolul al XVII-lea, o fetiță întristată i-a cerut abatelui benedictin al mănăstirii Doamnei Noastre din Montserrat să celebreze trei Sfinte Liturghii pentru tatăl său care a decedat.
Fetița era convinsă că acele Liturghii l-ar fi eliberat pe tatăl său de pedepsele Purgatorului și l-ar îndrepta mai repede spre Rai. Atins de credința fetiței, abatele a celebrat prima Liturghie în ziua următoare.
În timpul primei celebrări euharistice, fetița care stătea îngenuncheată, își vede tatăl lângă altarul la care slujea preotul. Îl descrise ca fiind „îngenuncheat, înconjurat de flăcări înfricoșătoare”, așezat pe prima treaptă a altarului. Preotul, după ce i s-a vorbit despre acest fenomen miraculos, i-a cerut fetiței să pună o bucată de țesătură în acel loc. Țesătura a fost cuprinsă de flăcări sub ochii tuturor. Cu toate acestea, preotul nu putea să-l vadă pe tatăl fetiței. Acel episod reprezenta purificarea prin flăcările Purgatorului.
În timpul celei de-a doua Liturghii pentru sufletul tatălui, fetița îl vede din nou. De această dată se afla pe o treaptă mai înaltă, lângă diacon. Purta o haină de culori luminoase. În acel moment, tatăl fetiței se afla tot în Purgator, dar nu mai era atins de flăcări.
Cu ocazia celei de-a treia Liturghii, fetița își vede tatăl pentru ultima oară. În timpul celebrării purta „o haină albă ca zăpada”. La sfârșitul Liturghiei fetița a exclamat: „Tatăl meu pleacă și se ridică spre cer!” Nu mai trebuia să-și facă griji pentru sufletul tatălui, deoarece acum era sigură că a ajuns la porțile Cerului!
Traducere: Liviu Ursu
