Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Cancerul dispare. O vindecare miraculoasă, prin mijlocirea Sfântului Anton

 
Cancerul dispare. O vindecare miraculoasă, prin mijlocirea Sfântului Anton
  • 30 Oct 2017
  • 7378

de GelsominoDelGuercio

 

Este o vindecare cu adevărat incredibilă. Se vorbește despre multe minuni – fie ele adevărate sau presupuse – atunci când este implicat Sfântul Anton de Padova. Vindecarea unor copii sau a unor adulți, adesea aflați în situații dramatice. Dar în acest caz, povestea care generează de atâta timp discuții, are ceva de necrezut la mijloc.

Cancer hepatic

Antonio Cataldi, un hotelier în vârstă de 54 de ani din Fondi, provincia Latina, susține că a fost vindecat miraculos. Iată mai pe larg ce s-a întâmplat. Acestui om îi fusese diagnosticată o teribilă tumoare malignă la ficat, pe care medicii o defineau ca fiind de neoperat (IlMessaggero).

Diagnostic lipsit de nădejde

Diagnosticul fusese dat de către medicii spitalului din Fondi și confirmat de către medicii de la Policlinica Gemelli din Roma, în 2007; diagnostic pe care omul l-a resimțit ca pe un adevărat duș rece și, astfel, după ce s-a supus mai multor tratamente, a decis să meargă în pelerinaj la Padova, la mormântul Sfântului Anton (IlGazzettino).

La mormântul Sfântului

«Sora mea Amalia – povestește acest om – care fusese de mai multe ori în pelerinaj la Padova, mi-a cerut insistent să o urmez într-o călătorie organizată, cu autocarul. Astfel, eu care aveam o devoțiune specială pentru acest Sfânt, ca și mama mea, dar nu mai fusesem nici o dată la mormântul său, am mers la Bazilica lui» (LatinaToday.it).

„Am simțit o arsură puternică...”

«Împreună cu sora mea – își amintește Antonio – m-am oprit dinaintea mormântului și, pe când îmi sprijineam mâinile de placa de marmură, am simțit o puternică arsură care m-a cuprins de la abdomen până la cap. Câteva secunde, în care probabil că expresia feței mele fusese alterată, pentru că Amalia m-a întrebat dacă mă simțeam bine... Mi-a trecut, mi-a trecut, i-am răspuns». Apoi? «Atât. Ne-am întors la Fondi și mi s-a părut că mă simțeam mai bine; de fapt, mă simțeam cu adevărat bine».

„Mă rog pentru ceilalți”

«M-am supus altor examinări și radiografii – continuă el – care îmi fuseseră prescrise. Era 1 noiembrie și la t.a.c. nu a apărut nimic. M-au reținut la „Gemelli” timp de douăzeci și cinci de zile pentru ulterioare investigații, și toate rezultatele au fost negative. Profesorul Baroni, medic primar oncolog, a spus că nu știa cum să-și explice fenomenul».

De atunci, Antonio Cataldi, merge în fiecare an la Bazilica Sfântului Anton de la Padova, ca să mulțumească pentru minune; să-i mulțumească Sfântului Anton și «să se roage... mai ales pentru ceilalți».

 

Traducere: Ștefan Munteanu



Sursa:it.aleteia.org

Știri din aceeași categorie