Dar cine poate certifica faptul că un mare păcătos este în iad?
"Fiecare om primeşte în sufletul său nemuritor răsplata veşnică îndată după moarte, la o judecată particulară care îi pune viaţa în relaţie cu Cristos, fie trecând printr-o purificare, fie intrând imediat în fericirea cerului, fie osândindu-se îndată pentru totdeauna." ( CBC, 1022).
Din motive evidente, nu putem spune cu certitudine absolută că o persoană este în Iad, în Cer sau în Purgatoriu.
1. În ceea ce privește Iadul
Înainte de toate trebuie spus că nu suntem noi cei care trebuie să judece, cu atât mai puțin să condamne pe cineva. Știm doar că există iad, pentru că este o dogmă de credință; după cum știm, cu certitudine absolută, că există rai. Dar cine este în iad? Nu avem nici o idee pentru a începe cercetarea noastră sau pentru a afla, deoarece acest lucru este practic imposibil.
Nu putem spune despre cineva că ar fi în iad deoarece nu știm ce este în inimile oamenilor și prin ce căi acțiunea milostivă a lui Dumnezeu ajunge în suflete; Dumnezeu care, prin vocea lui Isus, a spus că este interesat de a găsi oile pierdute. Cu toate acestea, există mulți sfinți cărora Cristos le-a dat harul de a avea viziuni cu iadul, printre aceștia numărându-se Sfânta Tereza de Avila: "Am văzut sufletele care cădeau în iad precum frunzele toamna" .
Biserica nu a făcut și nu va face niciodată o "canonizare" negativă, garantând că o anumită persoană este în iad; nici chiar atunci când Biserica a decretat o excomunicare. Faptul că o persoană este excomunicată nu înseamnă că este sortită iadului, pur și simplu Biserica declară doar că persoana se află în afara comuniunii Bisericii, dar fiind în afara Bisericii nu înseamnă neapărat o condamnare la Iad. O persoana excomunicată la un moment dat, înainte de moarte, s-ar putea pocăi de păcatele sale; și acest lucru este suficient pentru a fi salvată, atât este de mare și de spectaculoasă mila lui Dumnezeu. Și "aceia care, necunoscând, fără vina lor, evanghelia lui Cristos şi Biserica Sa, îl caută totuşi pe Dumnezeu cu inimă sinceră şi se străduiesc, sub impulsul harului, să împlinească în fapte voia lui cunoscută prin glasul conştiinţei, pot dobândi mântuirea veşnică (LG 16)."
Noi nu putem fi siguri 100% că o persoană pe care am văzut-o murind în păcat a ajuns în Iad. Și de ce nu putem avea această certitudine? Știm că toți cei care mor în păcat de moarte fără să se pocăiască, ajung iremediabil în iad, dar nu e ușor să știm dacă cineva a comis un păcat grav, dacă a făcut-o cu bună știință și cu libertate deplină, conform condițiilor necesare pentru a fi păcat de moarte. Și chiar dacă a comis un păcat de moarte, conștient și liber, nu putem ști dacă harul lui Dumnezeu nu l-a atins în ceasul morții și dacă, în ultimul moment, sufletul lui nu s-a pocăit și s-a întors la Dumnezeu.
Din cele menționate mai sus rezultă două lucruri: nu putem să nu ne rugăm sau să nu acordăm ajutorul nostru prin sacrificii și faptele bune, sufletului cuiva pe care noi îl credem în Iad și, totodată, nu putem ști numărul, starea sau numele celor condamnați.
2. În ceea ce privește Raiul
Certitudinea că cineva este în cer, reiese din următoarele cinci cazuri:
a. Cazul acelora pe care Biserica i-a declarat că sunt în ceruri (Fecioara Maria, Sfântul Iosif, Sfântul Petru, etc.).
b. Cazul persoanelor canonizate.
c. Cazul copiilor care au murit după botez, chiar și fără utilizarea rațiunii. Pentru copiii morți înainte sau după naștere și fără botezul tradițional, Biserica spune: "În ceea ce priveşte copiii morţi fără Botez, Biserica nu poate decât să-i încredinţeze îndurării lui Dumnezeu, aşa cum o face în funeraliile pentru ei. Într-adevăr, marea milostivire a lui Dumnezeu, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi, şi iubirea lui Isus faţă de copii, care l-a făcut să spună: "Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi" (Mc 10, 14) ne permit să sperăm că există o cale de mântuire pentru copiii morţi fără Botez. Cu atât mai stăruitor este totuşi apelul Bisericii de a nu-i împiedica pe prunci să vină la Cristos prin darul Sfântului Botez."(CBC, 1261).
d. Cazul celor care au beneficiat la moarte de privilegiul sabatin. Ce este privilegiul sabatin? Este privilegiul recunoscut de Papa Pius al XII-lea, pentru cei care mor purtând scapularul Fecioarei Carmelului. În virtutea acestui privilegiu, prin mijlocirea Fecioarei Carmelului, cei care practică această devoțiune îndeplinind toate condițiile, vor ajunge rapid în patria cerească sau, cel mai târziu, în sâmbăta imediat următoare morții lor.
e. Uneori, în mod excepțional, se poate întâmpla, în urma unei revelații și cu autoritatea lui Dumnezeu, ca o persoană iubită să ne ajute să simțim într-un mod sau altul prezența sa în apropierea lui Dumnezeu, precum și mijlocirea sa pentru noi; deoarece cei care sunt aproape de Dumnezeu nu rămân pasivi sau inactivi, ci în viață, așa cum Dumnezeu este viu. Ei contempla fără încetare chipul lui Dumnezeu și mijlocesc neîncetat pentru cei care sunt pelerini pe acest pământ.
3. În ceea ce privește Purgatoriul
Cei care mor în harul și prietenia lui Dumnezeu și sunt perfect purificați trăiesc pentru totdeauna cu Cristos. Ei sunt pentru totdeauna asemănători cu Dumnezeu, pentru că-l văd "așa cum este".
Dar câți mor în aceste condiții? Sunt puțini, foarte puțini, dar este posibil. Cum? Printr-o purificare încă de pe acest pământ.
Sfinții sunt exemple a acestor posibile purificări încă din timpul vieții noastre pământești: nimeni nu a reușit să se sfințească fără purificare prin suferința oferită și trăită în credință, abandonându-se total voinței lui Dumnezeu, practicând penitența, ascetismul și chiar martiriul. Toate acestea cu intenția de a "repara" toate ofensele aduse lui Dumnezeu. Pentru aceasta este nevoie ca posibilitățile de purificare să nu fie văzute ca o pedeapsă, ci ceea ce ele sunt cu adevărat: oportunități de purificare pentru a scurta sau a evita purgatoriul.
În viață trebuie să multiplicăm pe cât posibil talanții pe care Dumnezeu ni i-a dat. La naștere, Dumnezeu dă daruri, talente și calități persoanei pentru ca aceasta să le dezvolte de-a lungul vieții sale. Dacă la moartea sa, acestea nu sunt dezvoltate decât în parte de cei care le-au primit, persoana nu poate intra astfel în cer, dar în purgatoriu aceste virtuți imperfecte se desăvârșesc.
Un mod de a evita sau a reduce perioada de ședere în Purgatoriu, este primirea indulgențelor.
Cei care nu se purifică în timpul vieții în mod conștient și activ, vor fi purificați în Purgatoriu. Prin urmare, cu certitudine, putem spune că un creștin catolic căldicel care moare în harul lui Dumnezeu sau, în caz contrar, care are un moment lucid de pocăință sinceră înainte de moarte este în Purgatoriu.
Purgatoriul este o dogmă de credință: "Cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu dar imperfect purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea veşnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria cerului." ( CBC 1030).
Traducere: ACC
