Roman Melodul pentru Înălţarea Sfintei Cruci
De Manuel Nin
În imnul lui Roman Melodul pentru sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, poetul teolog (490-555) dă glas tâlharului bun, răstignit cu Isus pe Golgota, şi apoi pune pe buzele diavolului amărăciunea în faţa răscumpărării pe care Cristos o aduce în lume. Roman introduce imediat firul conducător al întregului poem: centralitatea crucii ca unic copac, prezent în Eden şi prezent pe Golgota, ignorat de Adam, dar recunoscut şi mărturisit de tâlhar: "Lemnul de trei ori fericit, dar de viaţă, a fost plantat de Cel Preaînalt în mijlocul paradisului pentru ca Adam să poată obţine viaţa veşnică şi nemuritoare. Dar el n-a recunoscut viaţa, a pierdut-o şi a descoperit moartea. În schimb tâlharul, care a văzut cu acest copac din Eden era transplantat pe Golgota, a recunoscut în el viaţa".
Roman subliniază cum crucea devine locul de unde tâlharul vede deja paradisul: "Când a fost înălţat pe lemn ochii inimii sale s-au deschis şi el a contemplat bucuriile Edenului. Atârnat pe cruce curgea viaţa pe lemn, dar simţea durere pentru Adam suferind". Imnograful introduce apoi pe Cristos însuşi pentru a formula tema paulină a vechiului şi a noului Adam: "Cristos a spus tâlharului: Nu-l regreta pe Adam strămoşul tău, pentru că eu sunt al doilea şi adevăratul Adam şi prin voinţa mea am venit să-l salvez pe Adam care-mi aparţine".
Este dezvoltată apoi tema răscumpărării neamului omenesc realizată de Cristos însuşi prin intermediul întrupării sale şi crucii sale: "În iubirea mea faţă de neamul omenesc am coborât pentru el din înaltul cerurilor şi am devenit blestem pentru că de el vreau să-l eliberez pe Adam. Printr-un lemn încălcarea a pătruns în strămoşul tău, dar el va intra din nou în paradis prin lemnul vieţii". Crucea devine deci cheia care redeschide Edenul, temă comună în literatura creştină orientală: "Când primul creat a fost alungat din paradis, heruvimii au blocat drumul, dar tu ia crucea mea pe umeri şi mergi în grabă la Eden".
Astfel tâlharul îndreptat spre paradis cântă crucii lui Cristos: "Tâlharul a luat pe umeri emblema harului, aşa cum spusese cel care este în întregime milostiv, şi a pornit la drum binecuvântând darul crucii şi cântând un cântec nou: Tu eşti altoiul pentru sufletele sterile, tu eşti plugul, tu eşti rădăcina bună a vieţii înviate, eşti varga pedepsei". Sunt foarte frumoase imaginile folosite pentru a descrie crucea: "Tu eşti bastonul care însoţeşte spre viaţă pe păcătoşii care speră în tine, tu eşti ciurul care pe mirişte separă paiele de recoltă. Tu eşti timona divină a bărcii Bisericii lui Cristos pentru a-i conduce pe cei drepţi şi pe cei care cred spre paradis".
La sosirea în paradis, cântecul tâlharului face aluzie şi la tema paulină a participării creştinului la crucea şi la suferinţele lui Cristos: "Văd ţara sfântă a părinţilor, care aparţinea strămoşului meu, şi dacă exteriorul este plin de lumină, mari vor fi cu adevărat comorile în interior. Ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit, nici inima n-a cunoscut ceea ce Domnul a pregătit pentru prietenii săi, răstigniţi cu el". Deci paradisul, graţie crucii, este restituit tâlharului, pentru că după Golgota, Adam redevine stăpân: "Şi heruvimii au spus: Vino, tâlharule, ia din nou în stăpânire drepturile tatălui tău; nouă paradisul nu ne-a fost dat ca şi cum am fi stăpâni: el este încredinţat de Dumnezeu primului om. Tu, o, tâlharule, ne-ai revelat că Adam a fost rechemat din exil".
În partea a doua a poemului, Roman pune pe buzele diavolului amărăciunea pentru înfrângerea sa. Cu imagini puternic contrastante, imnograful pune în paralel cele două "furturi" care-l amărăsc pe ispititor: "Şi diavolul, văzându-l pe tâlhar în Eden, a exclamat plângând: Este teribil ceea ce mi s-a întâmplat! Un tâlhar îndreptăţit care a deschis paradisul! În timp ce îmi bat joc de discipolul înnebunit, de trădătorul lui Cristos, am fost jucat de tâlharul care prin credinţa sa a alergat în paradis".
Diavolul, care încearcă să-i fure lui Cristos discipoli, este astfel furat de tâlharul care fusese un instrument al său, şi încheie plângerea sa: "Dacă l-aş fi văzut pe Iuda câştigând paradisul, n-aş fi suferit prea mult din cauza sa, pentru că nu era discipolul meu ci al lui Cristos. În schimb tâlharul era discipolul meu fidel, şi totuşi m-a abandonat pentru a alerga la Isus, m-a urât şi, ceea ce e mai rău, din cauza lemnului a devenit şi păzitor al paradisului". Şi la sfârşit Roman îl invocă pe Cristos: "Împreună cu tâlharul strigăm către tine, ca şi cum am fi pe cruce: Aminteşte-ţi de noi în împărăţia ta, de noi care am primit sigiliul crucii tale care ne face una în paradis".
(După L`Osservatore Romano, 14 septembrie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa:www.ercis.ro
