Cu o Sfântă Liturghie solemnă, prezidată duminică, 15 octombrie 2017, la ora 10.00 în Piața Sfântul Petru, papa Francisc a celebrat ceremonia de canonizare a 35 de Fericiți, dintre care 30 de martiri brazilieni, trei martiri mexicani și doi preoți europeni (un spaniol și un italian). Este vorba de Sfinții Andrei de Soveral, preot, Ambroziu Francisc Ferro, preot, Matei Moreira, laic, și alți 27 de însoțitori, martiri în Brazilia în 1645; de Sfinții Cristofor, Anton și Ioan, adolescenți martiri în Mexic între anii 1527-1529; și de sfinții europeni Faustin Miguez, preot spaniol (1831-1925), apostol al educației, și Anghel din Acri, preot italian, călugăr capucin (1669-1739), înflăcărat predicator al misiunilor populare. Ceea ce unește profilul noilor Sfinți, spunea cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru cauzele sfinților, este pasiunea pentru vestirea mesajului creștin pe care l-au oferit și pentru care au plătit cu viața.
La ceremonia de canonizare și la solemna Sfântă Liturghie de astăzi au luat parte zeci de mii de pelerini din diferite țări, precum și mai multe delegații oficiale din țările de origine a noilor Sfinți, numeroși cardinali, episcopi și preoți, alături de membri ai Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sf. Scaun. Printre delegațiile oficiale se aflau locotenentul Marelui Maestru al Ordinului de Malta, Fra’ Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto, ministrul francez pentru Afacerile Economice, Nathalie Loiseau, ministrul italian de Interne, Marco Minniti, ministrul brazilian al Avocaturii Generale a Statului, Grace Maria Fernandes Mendonça, secretarul general al Spaniei pentru Administrația Justiției, Antonio Dorado Picon, și directorul general adjunct al Afacerilor Religioase din Mexic, Roberto Herrera Mena. Pontiful a salutat șefii delegațiilor oficiale în Capela statuii ”La Pietà” înainte de celebrarea euharistică.
Pentru un scurt profil biografic al noilor sfinți, puteți citi un articol special pe pagina noastră web dedicat mărturiei eroice a acestor ”prieteni ai lui Dumnezeu” și mijlocitori ai creștinilor.
La omilia Sfintei Liturghii, papa Francisc a prezentat un comentariu la evanghelia duminicii (Mt 22,1-14), a 28-a din timpul liturgic de peste an, în care Isus prezintă parabola invitaților la ospățul de nuntă și prezența unui invitat care nu venise cu haina de nuntă. Asemenea sfinților canonizați astăzi, a spus papa la finalul predicii, avem nevoie să ne îmbrăcăm zi de zi cu iubirea lui Dumnezeu și să reînnoim în fiecare zi opțiunea noastră pentru Dumnezeu.
Vă prezentăm în continuare, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Francisc:
«Parabola pe care am ascultat-o ne vorbește de Împărăția lui Dumnezeu ca de o sărbătoare de nuntă (cf. Mt 22,1-14). Protagonistul este fiul regelui, mirele, în care este ușor să-l întrevedem pe Isus. În parabolă, însă, nu se vorbește niciodată de mireasă, ci de numeroșii invitați, doriți și așteptați: ei trebuie să îmbrace haina de nuntă. Acei invitați suntem noi, noi toți, pentru că Domnul dorește ”să celebreze nunta” cu fiecare dintre noi. Nunta inaugurează o comuniune pe toată viața: este ceea ce Dumnezeu dorește cu fiecare dintre noi. Raportul nostru cu El, atunci, nu poate să fie doar cel al supușilor devotați față de un rege, al servilor credincioși față de un stăpân sau al unor elevi sârguincioși față de un dascăl, dar este mai întâi de toate cel al unei mirese iubite față de mirele ei. Cu alte cuvinte, Domnul ne dorește, ne caută și ne invită, nu se mulțumește ca noi să îndeplinim bunele datorii și să-i respectăm legile, dar vrea să aibă cu noi o adevărată comuniune de viață, o legătură bazată pe dialog, încredere și iertare.
Aceasta este viața creștină, o poveste de iubire cu Dumnezeu, în care Domnul, în mod gratuit, ia inițiativa și în care nimeni dintre noi nu se poate lăuda cu exclusivitatea invitației: nimeni nu este privilegiat față de ceilalți, dar fiecare este privilegiat înaintea lui Dumnezeu. Din această iubire gratuită, blândă și privilegiată se naște și se renaște mereu viața creștină. Putem să ne întrebăm dacă, cel puțin o dată pe zi, îi mărturisim Domnului iubirea noastră față de El; dacă ne amintim, printre multele cuvinte, să-i spunem în fiecare zi: ”Te iubesc, Doamne, Tu ești viața mea!”. Pentru că, dacă se pierde iubirea, viața creștină devină sterilă, un trup fără suflet, o morală imposibilă, un mănunchi de principii și legi de pus cap la cap fără motiv. În schimb, Dumnezeul vieții așteaptă un răspuns de viață, Domnul iubirii așteaptă un răspuns de iubire. Adresându-se unei Biserici, în cartea Apocalipsului, El îi face un reproș precis: ”Ai părăsit iubirea ta cea de la început” (2,4). Iată pericolul: o viață creștină de rutină, în care unul se mulțumește cu ”normalul”, fără elan, fără entuziasm și cu memorie scurtă. Să revigorăm, în schimb, memoria primei iubiri: suntem cei iubiți, cei invitați la nuntă, și viața noastră este un dar pentru că fiecare zi este o șansă minunată de a onora invitația.
Dar Evanghelia ne pune în gardă: invitația poate fi refuzată. Mulți invitați au spus ”nu” pentru că erau luați de interesele lor: ”ei nu au luat în seamă și s-au dus care la ogorul lui, care la negustoria lui” (v. 5). Un cuvânt se repetă: ”al lui”. Este cheia prin care se înțelege motivația refuzului. Invitații, într-adevăr, nu se gândeau că nunta ar fi tristă sau plictisitoare, ci pur și simplu ”nu au luat în seamă”: erau distrați de interesele lor, preferau să aibă ceva decât să se expună, după cum cere iubirea. Iată cum unul începe să se distanțeze de iubire, nu din răutate, ci pentru că preferă ce este ”al lui”: siguranța, auto-afirmarea, comoditatea… Atunci, se tolănește în fotoliul câștigului, al plăcerilor, al unui hobby care îl face să se simtă un pic vesel, dar în acest fel îmbătrânește grabnic și rău, pentru că îmbătrânește pe interior: când inima nu se dilatează, se închide. Și când totul depinde de ”eu” – de ceea ce îmi place, de ceea ce îmi trebuie, de ceea ce vreau – unul devine și rigid și rău, se reacționează cu răutate la nimicuri, ca invitații din Evanghelie care ajung să-i batjocorească și chiar să-i ucidă (v. 6) pe cei care aduceau invitația, numai pentru că îi deranjau.
Evanghelia, așadar, ne cere să alegem de ce parte vrem să stăm: de partea unde stă ”eu” sau de partea în care stă Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu este contrarul egoismului, al autoreferențialității. El, ne spune Evanghelia, în fața refuzurilor repetate pe care le primește, în fața închiderii față de invitațiile sale, merge mai departe, nu amână sărbătoarea. Nu se resemnează, ci continuă să invite. În fața acelor ”nu”, el nu trântește ușa, ci include și mai mult. Dumnezeu, în fața nedreptăților îndurate, răspunde cu o iubire și mai mare. Noi, când suntem răniți de nedreptăți și refuzuri, deseori alimentăm insatisfacție și ranchiună. Dumnezeu, în timp ce suferă din cauza acelor ”nu” pe care le spunem, continuă să relanseze, merge înainte ca să pregătească binele chiar și pentru cel care face răul. Pentru că iubirea așa face, pentru că numai așa se învinge răul. Astăzi, acest Dumnezeu, care nu pierde niciodată speranța, ne cuprinde ca să facem ca El, să trăim după iubirea adevărată, să depășim resemnarea și mofturile eu-lui nostru răutăcios și leneș.
Mai este un ultim aspect pe care Evanghelia îl subliniază: haina invitaților, care este indispensabilă. Nu este îndeajuns să răspunzi o dată la invitație, să spui ”da” și gata, dar este necesar să îmbraci haina, este nevoie de obișnuința de a trăi iubirea zi de zi. Pentru că nu se poate spune: ”Doamne, Doamne” fără să trăiești și să pui în practică voința lui Dumnezeu (cf. Mt 7,21). Avem nevoie să ne îmbrăcăm zi de zi cu iubirea lui, să reînnoim zi de zi alegerea lui Dumnezeu. Sfinții canonizați astăzi, mai ales numeroșii martiri, ne arată această cale. Ei nu au spus ”da” iubirii cu vorba și pentru un scurt timp, dar cu viața și până la sfârșit. Haina lor de fiecare zi a fost iubirea lui Isus, acea iubire nebună care ne-a iubit până la sfârșit, care și-a lăsat iertarea și cămașa celor care îl răstigneau. Și noi am primit la Botez haina albă, haina de nuntă pentru Dumnezeu. Să-i cerem Lui, prin mijlocirea acestor frați și surori sfinți, harul să alegem și să îmbrăcăm zi de zi această haină și să o păstrăm curată. Cum să facem? Mai întâi de toate, mergând să primim fără teamă iertarea Domnului: este pasul hotărâtor pentru a intra în sala de nuntă ca să celebrăm sărbătoarea iubirii împreună cu El.».
La rugăciunea ”Angelus”, recitată la finalul Sf. Liturghii în Piața Sfântul Petru, papa Francisc a anunțat convocarea unei adunări speciale a Sinodului Episcopilor în 2019.
«Primind dorința unor Conferințe episcopale din America Latină, precum și vocea mai multor Păstori și credincioși din alte părți ale lumii, am hotărât să convoc o Adunare specială a Sinodului Episcopilor pentru regiunea Amazonului, ce se va desfășura la Roma în octombrie 2019. Scopul principal al acestei convocări este să găsim noi căi pentru evanghelizarea acelei porțiuni a Poporului lui Dumnezeu, mai ales a indigenilor, deseori uitați și fără perspectiva unui viitor senin, inclusiv din cauza crizei pădurii amazonice, plămân de importanță capitală pentru planeta noastră. Noii sfinți să mijlocească pentru acest eveniment bisericesc pentru ca, în spirit de respect față de frumusețea Creației, toate popoarele pământului să-l preamărească pe Dumnezeu, stăpânul universului, și fiind iluminate de El, să meargă pe drumuri de dreptate și pace».
(rv – A. Dancă)
