SFÂNTUL IOAN CLIMAC (SCĂRARUL) - (?-649), stareț
Ioan este numele de botez, iar Climac - un supranume ce i s-a dat pentru un tratat foarte renumit despre viaţa ascetică, tratat numit „Scara Paradisului”; şi deoarece, în greceşte, la scară se spune climax, Ioan a fost supranumit Climac sau Scărarul. Cel care i-a scris viaţa este un călugăr, Daniel, din mănăstirea de la Raithu, localitate la Sud-Est de Sinai. Acesta ne spune că Ioan s-a născut în Palestina, dar, la vârsta de şaisprezece ani, a părăsit locurile natale şi s-a retras într-o mănăstire de pe Muntele Sinai, unde, după patru ani de pregătire, a primit tonsura monahală. Au urmat nouăsprezece ani de aspră viaţă mănăstirească, trăită sub conducerea unui bătrân cu viaţă sfântă, numit Martiriu.
Murindu-i învăţătorul, Ioan s-a retras într-o chilie singuratică pe Muntele Sinai, la câteva leghe de mănăstire, unde se cobora sâmbăta şi duminica pentru a lua parte împreună cu ceilalţi fraţi la sfintele slujbe. Îşi întreţinea viaţa din muncă cu mâinile proprii. Chilia lui era fără nici o podoabă şi în ea ţinea o cruce de lemn, o masă şi o bancă ce-i servea drept scaun şi pat. Singura lui bogăţie erau cărţile Sfintelor Scripturi şi operele părinţilor învăţători ai Bisericii; între ele se afla şi Regula Pastoralis – „Îndrumări pentru Păstorire”, a Sfântului Papă Grigore cel Mare, operă tradusă în greceşte, pe la anul 600, de către un patriarh de Alexandria. Nu întâmplător am amintit de această operă. Între „Scara Paradisului” şi Regula Pastoralis există o asemănare evidentă, dar multă vreme nu s-a putut explica această legătură, deoarece istoricii erau de acord în a afirma că Sfântul Ioan Climac ar fi trăit în secolul al V-lea; descoperirea unor documente noi a permis să se stabilească cu precizie data morţii acestui sfânt, întâmplată în anul 649. Astfel se explică înrâurirea Sfântului Grigore cel Mare asupra învăţăturii ascetice a pustnicului din Sinai, îndeosebi în ultimul capitol al cărţii, intitulat Liber ad Pastorem – „Carte către Păstor”, în care sunt rezumate datoriile stareţilor şi ale tuturor celor ce conduc o comunitate religioasă. Ioan Climac a scris „Scara Paradisului”, această expunere clară a învăţăturii despre viaţă spirituală, în anii ce au urmat timpului petrecut în reculegere, după ce a fost smuls din singurătatea lui dragă şi aşezat la conducerea mănăstirii de pe Muntele Sinai.
Bătrânul anahoret – avea de acum şaizeci de ani – a primit din ascultare invitaţia de a aşterne în scris rezultatul meditaţiilor sale îndelungate asupra trăirii virtuţilor creştineşti. S-a născut, astfel, una dintre cele mai citite cărţi despre viaţa sufletească, carte ce a avut o nespus de mare răspândire chiar de la prima apariţie. Scara este făcută din treizeci de trepte, adică treizeci de capitole, corespunzând la treizeci de ani din viaţa lui Isus. Sfântul Ioan împarte în trei etape drumul sau înaintarea sufletului spre desăvârşire; se începe prin renunţarea la plăcerile lumii, se continuă cu lupta împotriva viciilor şi străduinţa de însuşire a virtuţilor, pentru a se ajunge la culmea desăvârşirii sufleteşti, care constă în unirea cu Dumnezeu prin iubire.
„Dumnezeu e bun şi are milă de noi”, „ne acordă darul său” – este adevărul pe care ni-l aminteşte numele Ioan; pentru a ne bucura cu adevărat de darul lui Dumnezeu, e necesar să facem efortul de a ne urca până la El, şi în acest scop avem trebuinţă de „scară” – climax. Sfântul Ioan Climac ne vine în ajutor, iar noi trebuie să evităm greşeala de a crede că putem ajunge la treapta a treia fără a fi păşit efectiv treapta I şi a II-a. Este, de fapt, desfăşurarea practică a legământului de la Botez: întâi, mă lepăd de Satana, de faptele şi de trufia lui, şi numai apoi: cred în Dumnezeu Tatăl, în Isus Mântuitorul, în Spiritul Sfânt, şi aşa ajung la viaţa veşnică.
