Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

MIRACOL: Ostie prefăcută în țesut de inimă de om pe moarte

 
MIRACOL: Ostie prefăcută în țesut de inimă de om pe moarte
  • 27 Sep 2017
  • 4230

Analizele de laborator confirmă faptul că structura fibrelor musculare cardiace și structura pâinii sunt interconectate într-un mod imposibil de reprodus prin mijloace umane.

În fiecare zi, pe altarele bisericilor catolice din întreaga lume, are loc cel mai mare miracol posibil: transformarea pâinii și vinului în adevăratul Trup și Sânge al lui Hristos.

Cu toate acestea, când primim Sfânta Împărtășanie, nu putem să atingem adevărata sa natură decât cu credința noastră, deoarece simțurile noastre percep doar pâine și vin, nealterate fizic de consacrare.

Care sunt deci implicațiile evenimentului euharistic din Sokolka, Polonia?

A avut loc duminică, 12 octombrie 2008, la două săptămâni după beatificarea servului lui Dumnezeu, pr. Michael Sopocko.

În timpul Sfintei Liturghii, celebrată la biserica parohială Sf. Anton de la Sokolka, la 8:30 dimineața, o ostie consacrată a căzut din mâinile unuia dintre preoți în timpul distribuirii Euharistiei, lângă altar. Preotul a întrerupt distribuirea Euharistiei și a luat ostia și, în conformitate cu normele liturgice, a pus-o într-un vas mic cu apă – în acest caz, este vorba despre vasul găsit în unele biserici lângă tabernacol, în care preotul își poate spăla degetele după distribuirea împărtășaniei. Se aștepta ca ostia să se dizolve în apă, care mai apoi avea să fie eliminată în mod corespunzător.

Sora Julia Dubowska, din Congregația Surorilor Euharistice, era sacristanul parohial. La sfârșitul liturghiei, la cererea preotului, pr. Stanislaw Gniedziejko, a turnat apa și ostia într-un alt recipient. Știind că ostia consacrată are nevoie de timp pentru a se dizolva, a pus noul recipient în seiful situat în sacristia parohială. Doar ea și preotul aveau cheile la seif.

O săptămână mai târziu, pe 19 octombrie, Duminica Misiunii, când preotul a întrebat-o despre starea ostiei, sora Julia a mers la seif. Când a deschis ușa, a observat o mireasmă delicată de pâine nedospită. Când a deschis recipientul, ea a văzut, în mijlocul ostiei – care era în mare parte intactă – o pată roșie rotundă, strălucitoare, ca o pată de sânge: o particulă vie a unui corp. Apa nu era colorată.

Sora a informat imediat preotul, care i-a adus și pe ceilalți preoți din parohie și pe misionarul venit în vizită, pr. Ryszard Gorowski. Toți au fost uimiți și au rămas fără cuvinte la vederea minunii.

Ei au păstrat o tăcere discretă și prudentă asupra evenimentului, având în vedere importanța sa; aceasta era o ostie consacrată care, prin puterea cuvintelor lui Hristos de la Cina cea de Taină, a devenit cu adevărat Trupul Său. Din punct de vedere uman, era dificil de stabilit în acel moment dacă forma modificată a restului ostiei era rezultatul unei creșteri organice, al unei reacții chimice sau al unei alte cauze.
Au anunțat imediat arhiepiscopul Mitropolit de Bialystok, Edward Ozorowski, care a mers la Sokolka împreună cu cancelarul Curiei și alți oficiali arhidiecezani. Toți au fost profund emoționați de ceea ce au văzut. Arhiepiscopul a poruncit ca ostia să fie protejată în timp ce așteptau să vadă ce se va întâmpla.

Pe 29 octombrie, recipientul cu ostia a fost transferat la Capela Divinei Milostiviri în rectorat și depusă în tabernacol. A doua zi, prin decizia arhiepiscopului, ostia pătată a fost scoasă din apă și așezată pe un mic corporal, care a fost apoi pus înapoi în tabernacol. Ostia a fost păstrată astfel timp de trei ani, până când a fost adusă solemn la biserică, în 2 octombrie 2011. În primul an, a fost ținută secret. În acea perioadă, autoritățile bisericești au reflectat la ceea ce aveau de făcut, pentru că aveau de-a face cu un semn de la Dumnezeu care trebuia interpretat.

Până la jumătatea lunii ianuarie 2009, fragmentul modificat al ostiei s-a uscat în mod natural și a rămas ca o pată de sânge sau cheag; de atunci, aspectul său nu s-a schimbat.

În aceeași lună, arhiepiscopul a cerut să se facă studii histopatologice asupra ostiei. La 30 martie, a creat o comisie eclezială pentru a studia fenomenul.

Un fragment din ostia modificată a fost luată și analizată independent de doi experți, prof. Maria Sobaniec-Lotowska, medic și prof. Stanislaw Sulkowski, medic, pentru a asigura credibilitatea rezultatelor. Ambii sunt histopatologi de la Universitatea de Medicină din Bialystok. Studiile au fost efectuate la Departamentul de Patomorfologie al Universității.

Activitatea specialiștilor a fost guvernată de normele și obligațiile științifice care se aplică în analiza oricărei probleme științifice în conformitate cu directivele Comitetului de Etică Științifică al Academiei Poloneze de Științe. Studiile au fost descrise și fotografiate în mod exhaustiv. Documentația completă a fost dată Curiei Metropolitane din Bialystok.

Când probele au fost luate pentru analiză, partea nedizolvată a ostiei consacrate era îmbibată în cârpă. Cu toate acestea, cheagul roșu de sânge era la fel de clar ca întotdeauna. Această parte transformată a ostiei era uscată și fragilă, interconectată inextricabil cu restul fragmentului, care păstra forma pâinii. Eșantionul care a fost luat a fost suficient de mare pentru a efectua toate studiile necesare.

Rezultatele ambelor studii independente au dus la aceleași rezultate. Ei au concluzionat că structura fragmentului transformat al ostiei este identic cu țesutul miocardic (inimă) al unei persoane vii care se apropie de moarte. Structura fibrelor musculare cardiace este strâns legată de cea a pâinii, într-un mod imposibil de atins prin mijloace umane, conform declarației prof. Maria Sobaniec-Lotowska.

Studiile au demonstrat că nu a fost adăugată nicio substanță străină la ostia consacrată; mai degrabă, o parte din ostie a luat forma mușchiului inimii unei persoane aproape de moarte. Acest tip de fenomen nu poate fi explicat de științele naturii. În același timp, Biserica ne învață că ostia consacrată devine Trupul lui Hristos prin puterea cuvintelor Sale de la Cina cea de Taină, repetate de preoți în timpul consacrării Liturghiei.

Rezultatele studiilor histopatologice, din data de 21 ianuarie 2009, au fost incluse în dosarul dat Curiei Metropolitane din Bialystok.
În comunicatul său oficial, Curia Mitropolitană din Bialystok a declarat:

„Evenimentul de la Sokolka nu se opune credinței Bisericii; ci, mai degrabă, o confirmă. Biserica afirmă că, după cuvintele consacrării, prin puterea Spiritului Sfânt, pâinea este transformată în Trupul lui Hristos și vinul în Sângele Său. În plus, aceasta este o invitație pentru toți celebranții Euharistiei de a distribui Trupul Domnului cu credință și cu grijă, și pentru credincioși de a-L primi cu adorație”.

Sursa: aleteia.org

Traducere: SM

 



Sursa:assimklein.it