La 51 de kilometri de Oradea, într-un sat modest, bate o inimă mare. Este a unui preot romano-catolic, care a înţeles cât de important este să iubeşti şi să ajuţi copiii, care nu au primit aceste lucruri de la părinţi.
"Cu un pic de bunăvoinţă, putem face foarte multe", spune p[rintele Marton Kiss.
Sunt cuvinte simple, dar care înseamnă enorm pentru copiii îngrijiţi de preotul din Belfir. Nandy are 10 ani din care ultimii patru i-a petrecut în casa de copii înfiinţată în anul 2000. Îşi aduce aminte de părinţi şi de cei patru fraţi, dar nu mai ştie unde locuiesc. "E mai bine aici decât acasă? Da. De ce? Pentru că aici pot să mă joc."
Marius are 16 ani. A venit în Belfir de trei săptămâni şi încearcă să se obişnuiască cu noua viaţă. "Taică-meu a băut mult şi m-a trimis aici preotul de acolo. Am un frate, dar nu îl cunosc. E mai mic cu un an. Dacă aş putea, l-aş cunoaşte. Mama mea m-a lăsat când eram mic."
"Acasă au altă lume şi când vin la noi ei trăiesc o altă lume", spune pedagogul Csilla Socoşan. "Nu vrem să îi despărţim de părinţi sau să îi facem să creadă că sunt alungaţi de acasă. Încercăm să le explicăm că ăsta, de fapt, este doar un cămin sau un internat, cum sunt şi ceilalţi copii de la oraş, doar că părinţii nu au posibilităţile financiare de care ei au nevoie."
Copii care acasă nu au simţit că le-ar păsa cuiva de ei sunt aici iubiţi, îngrijiţi, iar preotul se asigură că merg la şcoală: la liceu, la şcoala profesională sau chiar la facultate. "Eu le-am spus copiilor: diploma voastră sunt mâinile voastre", îşi aminteşte părintele Kiss.
Trăiesc din donaţiile primite de fundaţia înfiinţată de părintele Kiss; statul nu le-a dat niciun leu în afara alocaţiilor pentru cei mici. Sunt ca o familie, cu bune, şi cu grele. Acum trei ani, în februarie au rămas fără carne, iar preotul le-a spus copiilor că o perioadă vor mânca altceva. Cu zâmbetul pe buze, părintele îşi aminteşte cum a rezolvat problema unul dintre cei mici.
"Domn părinte, noi am văzut în podul de la biserică mulţi porumbei. Ne lasaţi să urcăm şi să aducem de acolo mulţi porumbei? Şi s-au urcat în pod şi au adus 50 de porumbei şi i-am gătit, i-am aranjat, am avut două zile prânz şi cină."
De întâmplare a auzit un pastor baptist care le-a trimis un porc şi un preot greco catolic care le-a trimis câţiva miei. Aşa că, acum, la casa de copii din Belfir există şi o mică fermă: un porc, peste 100 de gâini şi pui, câteva capre, doi câini şi un motan. Fiecare copil ajută după puteri la treburile gospodăriei.
Din când în când, copiii primesc oaspeţi de seamă. Contesa maghiară Jeanne-Marie Wenckheim Dickens, soţia unuia dintre descendenţii direcţi ai lui Charles Dickens şi fondatoarea "The Charles Dickens Heritage Foundation" a venit să viziteze casa de copii din Belfir.
"Am vrut să îi văd casa şi munca minunată pe care o face aici. Este un lucru minunat să le dai copiilor o şansă în viaţă. Are grijă ca aceşti copii să fie bine, să trăiască bine, dar are grijă şi de sufletele lor", a remarcat contesa.
Dar cine e preotul devenit salvator pentru zeci de copii? Marton Kiss s-a născut acum 45 de ani la Târgu Mureş. A lucrat ca electrician în minele de la Lupeni, iar în 17 noiembrie 1989, după ce a scăpat ca prin minune de grăniceri în timpul unei încercări nereuşite de a trece frontiera spre lumea liberă, a rămas în ţară şi s-a hotărât să se facă preot.
De 16 ani are grijă de copiii care vin din întreaga ţară, în căutarea unui cămin, în Belfir. Peste 100 de copii a avut în grijă şi se mândreşte cu faptul că majoritatea a absolvit o şcoală, unii au deprins o meserie, iar alţii sunt chiar absolvenţi de facultate. Părintele spune că întreaga viaţă s-a ghidat după un principiu simplu:
"Să fim un pic solidari unii cu alţii. Nu să căutăm zidurile care ne despart, ci trebuie să facem poduri care ne unesc."
