Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Motu proprio "Maiorem hac dilectionem". Papa introduce o nouă cale pentru beatificarea servilor lui Dumnezeu

 
Motu proprio "Maiorem hac dilectionem". Papa introduce o nouă cale pentru beatificarea servilor lui Dumnezeu
  • 11 Iul 2017
  • 3894

Prin publicarea Scrisorii Apostolice în formă de Motu proprio „Maiorem hac dilectionem”, de astăzi, 11 iulie 2017, Papa Francisc deschide calea spre beatificarea acelor credincioși care, mișcați de caritate, și-au dat propria viață în mod eroic pentru aproapele, acceptând în mod liber și de bunăvoie o moarte sigură și prematură, cu intenția de a-L urma pe Isus.

Motu proprio „Maiorem hac dilectionem” începe cu cuvintele lui Isus din Evanghelia după Ioan: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (In 15, 13).

Într-un articol publicat astăzi în „L'Osservatore Romano", secretarul Congregației pentru Cauzele Sfinților, Arhiepiscopul Marcello Bartolucci, explică că prin această decizie, Pontiful Roman a stabilit o „a patra cale” posibilă pentru beatificarea servilor lui Dumnezeu.

Până în prezent, cele trei căi prestabilite erau: calea martiriului, a virtuților eroice și „casus excepti”.

Acum, acestor trei căi li se adaugă cea de-a patra „oferirea vieții” care, chiar dacă are unele elemente care se aseamănă cu calea martiriului și a virtuților eroice, este o cale nouă care intenționează să valorifice o mărturie creștină eroică, care nu a beneficiat până în prezent de o procedură specifică, tocmai pentru faptul că nu se încadrează în întregime în categoria martiriului sau în cea a virtuților eroice.

Mai exact, în Scrisoarea Apostolică în formă de Motu proprio „Maiorem hac dilectionem”, se precizează că „oferirea vieții, pentru a fi validă și eficientă în vederea beatificării unui serv al lui Dumnezeu, trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

a. oferirea liberă și de bunăvoie a vieții și acceptarea propter caritatem a unei morți sigure și în termen scurt;

b. legătura dintre oferirea vieții și moartea prematură;

c. exercițiul, cel puțin într-un grad obișnuit, virtuților creștine înainte de oferirea vieții și, apoi, până la moarte;

d. existența faimei de sfințenie și a semnelor, cel puțin după moarte; este nevoie de un miracol pentru beatificare, care să aibă loc după moartea servului lui Dumnezeu, prin mijlocirea lui.

 

Traducere: Liviu Ursu



Sursa:avvenire.it

Știri din aceeași categorie