De Antonio Gaspari
La 13 mai 1981 toată lumea se opreşte. Papa Ioan Paul al II-lea a fost victimă a unui atentat în piaţa "Sfântul Petru". Nimeni nu ştie dacă este muribund sau dacă va supravieţui, nici cine a tras împotriva lui şi de ce. Restul este istorie.
Despre acel moment dramatic pentru istoria Bisericii şi a omenirii a dat mărturie pentru agenţia Zenit, Włodzimierz Rędzioch, jurnalist şi scriitor polonez, de aproape patruzeci de ani rezident la Roma. Redactor al săptămânalului Niedziela, Rędzioch este autor al Alături de Ioan Paul al II-lea (Ares, 2014), culegere de interviuri luate personalităţilor ilustre care l-au cunoscut de aproape pe pontiful polonez. Între aceştia papa emerit Benedict al XVI-lea, ale cărui declaraţii unice nepublicate vreodată într-o carte după renunţarea sa, au fost prezentat chiar în cartea lui Rędzioch.
Ce făceai la 13 mai 1981?
La 13 mai 1981 pentru mine era o zi de muncă normală în birourile de la L'Osservatore romano. Stând în ziarul vatican urmăream şi activitatea papei. În schimb pentru el era o zi intensă: în acea zi Ioan Paul al II-lea a instituit Institutul Pontifical pentru Studii despre Căsătorie şi Familie şi a primit în audienţă privată pe geneticianul francez foarte vestit Jérôme Lejeune cu soţia, cu care s-a întreţinut cu prietenie la prânz.
Unde erai când a fost făcut atentatul la papa?
În după-amiaza zilei de 13 mai i-am însoţit pe prietenii mei polonezi în Piaţa "Sfântul Petru" pentru audienţa generală de miercuri, dar n-am rămas cu ei: a stat la umbră sub coloanele din stânga, pentru a mă bucura de spectacolul pieţei aglomerate de oameni în sărbătoare care îl aşteptau pe Ioan Paul al II-lea. La ora 17, din Arcul Clopotelor, sub faţada bazilicii "Sfântul Petru", a ieşit jeepul alb al papei şi a început să meargă prin piaţă. Pontiful se mişca lent prin pădurea de braţe ridicate ale credincioşilor înarmate cu steguleţe, batiste şi aparate de fotografiat. La un moment dat Ioan Paul al II-lea a luat în braţe o fetiţă cu un balon: a sărutat-o şi a dat-o înapoi părinţilor. În acel moment s-a întâmplat un lucru straniu: toţi porumbeii care erau în piaţă s-au ridicat în zbor; imediat după aceea am văzut o agitaţie în jurul maşinii papei care a virat şi a început să se întoarcă înapoi spre Arcul Clopotelor.
La ce te-ai gândit?
Eu, ca toţi credincioşii adunaţi în piaţă, nu ştiam exact ce anume s-a întâmplat în Piaţa "Sfântul Petru". Dar din gură în gură trecea un glas teribil: "Atentat! Atentat!". Oamenii au plâns, s-au disperat, sau au rămas amuţiţi. Se vedeau persoane îngenuncheate în rugăciune, pentru că mulţi credeau că papa a murit. În timpul audienţei acelei zile fatale de 13 mai 1981, Ioan Paul al II-lea ar fi trebuit să rostească o cateheză, în care, vorbind despre Maria, afirma: "Ea a cunoscut bucuria cea mai intimă şi profundă unită cu tristeţea şi încercarea cea mai teribilă. Aşa se întâmplă fiecăruia dintre noi; şi bucuria se alternează cu durerea, amestecând în viaţa noastră spinii cu trandafirii". Mă gândeam în acea zi că şi în viaţa mea a venit momentul dramatic şi de încercare teribilă: părăsisem ţara mea, familia mea, cariera mea profesională pentru a veni în Roma lui Ioan Paul al II-lea ca să dau contribuţia mea foarte mică la acest "pontificat polonez", dar în acel moment mi s-a părut că s-a terminat totul.
Ce se întâmpla în piaţă după atentat?
Oamenii nu primeau nicio ştire pentru că toţi organizatorii audienţei şi supraveghetorii vaticani au dispărut. Din fericire în acele momente dramatice, în piaţă se afla părintele Cazimir Przydatek, responsabil al Centrului pentru Pelerinii Polonezi, care s-a apropiat de microfon şi a început rugăciunea rozariului: oamenii s-au rugat şi au cântat. Unul dintre cei prezenţi a adus din Polonia în dar pentru Ioan Paul al II-lea o copie a icoanei Sfintei Fecioare Maria de la Czestochowa. Părintele Cazimir a luat-o şi a aşezat-o pe fotoliul gol al papei. După aceea m-am dus la Casa pentru Pelerinii Polonezi la doi paşi de "Sfântul Petru", pe via Pfeiffer. Mergând într-acolo m-am oprit puţin în Sala de Presă vaticană, deja plină de jurnalişti. Toţi erau foarte preocupaţi, şi pentru că iniţial părintele Panciroli, responsabil al Sălii de Presă, a vorbit despre posibilitatea perforării pancreasului Sfântului Părinte. La Casa Polonă m-am aşezat în faţa televizorului care transmitea în direct de la Spitalul Policlinic Gemelli. De la televizor am aflat că ambulanţa a ajuns la spital în timp record, de aceea operaţia a început deja la ora 17.55. Condiţiile pontifului erau disperate, de aceea părintele Stanislav a dat papei dezlegarea şi ungerea bolnavilor. Am rămas în faţa televizorului până la 23.30, când a venit comunicatul medicului prof. Castiglioni, care i-a informat pe jurnalişti că operaţia a avut rezultat pozitiv, adăugând: "Am făcut tot ceea ce se putea face. Acum trebuie să aşteptăm". Totuşi prognoza a rămas rezervată. A fost o noapte lungă de aşteptare marcată de rugăciune şi de reflecţii.
După părerea ta cine a organizat atentatul şi cine a înarmat mâna lui Ali Agca?
Desigur, urmăream procesul lui Ali Agca şi, ca toţi, mă întrebam cine erau mandatarii săi. Vorbeam despre această temă cu atâtea persoane. Într-o zi l-am întâlnit pe cardinalul Andrzej Maria Deskur şi l-am întrebat ce crede despre diferite "piste" referitoare la mandatarii atentatului. Cardinalul, prieten fratern al lui Ioan Paul al II-lea, mi-a răspuns: "Ştii că în seara zilei de 12 mai, papa, ca toţi preoţii, în timpul rugăciunii de seară citea pasajul din Scrisoarea sfântului Petru: «Fiţi cumpătaţi, vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită». Aşadar este clar că diavolul a fost cel care voia «să-l înghită» pe Ioan Paul al II-lea, dar pentru mine este complet indiferent ce «mână» a folosit".
În acea perioadă tu erai foarte aproape de grupuri de colaboratori ai lui Ioan Paul al II-lea. Ce credeau? Ce spuneau?
Cuvintele cardinalului Deskur dau de înţeles că papa şi colaboratorii săi priveau la atentat din perspectiva escatologică. Ioan Paul al II-lea în timpul celei de-a doua internări la Spitalul Policlinic Gemelli, în luna iulie, a cerut să i se aducă plicul cu textul original al celui de-al "treilea secret" de la Fatima scris de sora Lucia, pentru că şi-a dat seama că în ziua în care au încercat să-l ucidă era aniversarea primei apariţii a Fecioarei. Din acea zi papa, vorbind despre atentat spunea mereu: "O mână a tras şi o altă mână a condus glonţul". Într-o zi, cardinalul Dziwisz a spus: "Atentatul este misterul, pe care în pofida dramei pe care am trăit-o, încercăm să-l vedem în perspectiva planurilor de mântuire ale Providenţei Divine". De aceea nu putem separa evenimentul atentatului de apariţiile Sfintei Fecioare Maria la Fatima care au început întocmai la 13 mai. Pentru acest motiv Ioan Paul al II-lea a voit ca glonţul din pistolul lui Agca care ar fi trebuit să schimbe istoria Bisericii şi a lumii să fie prins în coroana statuii Sfintei Fecioare Maria la Fatima.
Ce părere ai despre procesul lui Ali Agca?
Investigaţiile au fost făcute rău, toţi recunosc asta. De exemplu, se vorbeşte oficial despre două împuşcături, în schimb Arturo Mari, fotograful papei, este convins că a auzit patru împuşcături. Şi procesul a clarificat puţin cu privire la mandatarii atentatorului. Pentru acest motiv judecătorul Ferdinando Imposimato a spus că procesul a fost ruinat înadins. În schimb nu toţi ştiu că în Polonia Institutul Memoriei Naţionale a desfăşurat propriile investigaţii. Procurorul Michal Skwara şi istoricul Andrzej Grajewski au publicat o carte cu rezultatele investigaţiilor şi cercetărilor lor. Din ele rezultă că mandatarii direcţi ai lui Ali Agca au fost serviciile secrete din Bulgaria comunistă. Ei i-au dat atentatorului fie pistolul, fie banii. Investigatorii polonezi au ascultat un fost oficial al Ministerului Siguranţei Publice din Germania comunistă, Günter Bohnsack, care i-a informat că în martie 1983 colonelul Jordan Ormankov de la serviciile bulgare i-a vizitat pe tovarăşii germani pentru a organiza o acţiune de dezinformare pentru a acoperi "pista bulgară" a atentatului. Serviciile germane i-au mobilizat pe oamenii lor în Germania Federală şi în Austria: ei, dându-se drept naţionalişti turci au început să inunde agenţiile de presă şi consulatele italiene cu ameninţări cerând eliberarea lui Ali Agca. Se făcea orice pentru a lega persoana atentatorului de mediile extremismului turc în Germania Federală şi Turcia. Însă investigatorii polonezi nu au îndoieli că serviciile secrete bulgare nu putea să acţioneze pe cont propriu, fără consensul puternicului KGB rus. Aş vrea să amintesc un document al Comitetului Central al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică din 1978 unde ordonează KGB-ului să contrasteze politica "papei polonez" cu toate mijloacele, în afară de acţiunile de dezinformare şi discreditare.
Vom descoperi într-o zi cine au fost principalii mandatari ai lui Ali Agca?
Probabil în 10, 20 sau 50 de ani când se va putea avea acces la anumite arhive, astăzi inaccesibile.
(După Zenit)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
