Intilnirea mea cu acest scriitor de autentica insemnatate a fost neasteptata. Ma aflam pentru intiia oara pe pamintul noii mele patrii, Statele Unite, la studii doctorale, in California, si eram destul de perplex: lumea, oamenii, obiceiurile, toate erau noi si neobisnuite inca. Ma supara atitudinea tinerilor studiosi, colegii si colegele mele, ale caror vederi si comportari ideologice si politice mi se pareau gresite. Iata insa ca unul din autorii lor favoriti, la care mai toti pareau sa tina calduros si pe care mai toti pareau sa-l cunoasca era J.R.R. Tolkien. Am citit tetralogia acestuia, mi-a placut si am regasit in ea o legatura puternica cu propriile mele traditii de lectura, cu propriile mele gusturi.
Am cautat sa aflu mai multe despre el si am ramas inca si mai derutat: era vorba de un profesor catolic in Anglia protestanta, originar din Africa de Sud, specialist bine recunoscut in domenii “exotice”: vechea limba si literatura anglosaxona (pre-medievala), culturile scandinave si irlandeze pre-crestine si altele asemenea. Au trecut un numar de ani pina cind l-am inteles ca membru al unei miscari literare cu limpede structura din care faceau parte intelectuali de mare valoare: un CS Lewis (istoric si critic literar proeminent, autor de proza si poezie, apologet al crestinismului), Dorothy Sayers (creatoare de pasionante romane politiste, dar si traducatoare de mare competenta a lui Dante si autoare a unei piese radiofonice despre viata lui Isus), Charles Williams (romancier complex, pe linia expresionista, si critic literar cu tonuri religioase) si altii inca.
Mai raminea intrebarea cea mai dificila: dece se pasionau acesti tineri de stinga de un autor “prafuit”, oricum foarte traditional, precum Tolkien, cu balaurii si cavalerii si vrajitorii sai? Dupa o bucata de vreme am inceput sa inteleg ce gaseau admiratorii si admiratoarele la Tolkien, iar incepind din acea clipa am inceput sa-l inteleg si pe autor mult mai bine. Tineretul acesta, radical si progresist cum era, avea totusi o anume sete de spiritualitate si de imaginatie, isi cauta radacini alternative, diferite de cele ale lumii utilitare si contractuale in care crescuse. Pe acestea le intuia fie chiar si vag sau confuz, in scrierile lui Tolkien. Era tocmai o compensatie pentru romantismul de care duceau lipsa.
Foarte bine, dar in acest caz Tolkien era mai adinc sau mai complex decit mi se paruse mie la prima vedere. Dincolo de suprafata atit de colorata se aflau adincimi pe care observatorii le descopera treptat. Exista un prim strat al mitologicului: o reinventare a mitologicului, am putea spune, caci eruditul autor nu se multumeste cu reluarea legendelor Nordului indepartat, ci le rescrie in mod spectaculos si uneori enorm de complicat. Exista apoi un nivel alegoric. Acesta avea in buna masura implicatii politice. Gindirea lui Tolkien descinde din miscarea “distributista” care a inflorit in Anglia cam intre 1910-1930, teoretizata mai cu seama de Chesterton si de Belloc. Aceasta efemera miscare politica era potrivnica atit socialismului (adica puterii statale, centrale, asupra economiei si a politicii statale) cit si marelui capitalism (care implica mari diferente de clasa, de avere, de putere si de influenta in stat). “Distributismul” cauta o cale de mijloc in care mica proprietate sa fie cit mai raspindita si mai stabila. La rindul sau “distributismul” descindea din invataturile unei serii de enciclici papale de la “Rerum Novarum “ al lui Leo XIII incoace, adica mai inainte de 1900. E clar ca in “Lord of the Rings” organizatia statala cea mai dezirabila pentru autor si pentru cititori este cea prezentata in “the Shire” . Totodata insa e limpede ca Tolkien este un partizan al monarhiei, cu legatura sugerata intre regalitate si divinitate si ca e un adversar neimpacat al puterilor infernale ale totalitarismului. (Monarhismul lui Tolkien nu are surse in principal politice sau ideologice, ci mai curind muzicale, as zice ca descinde din nobilele “Imnuri de incoronare” ale lui G.F. Handel). Oricum, nu ne putem indoi ca alegoria politica este deosebit de substantiala si de bine articulata in “Lord of the Rings”.
Mai mult, am putea vorbi chiar si de o anume filozofie a istoriei. “Lord of the Rings” se plaseaza intr-un moment de tranzitie: acela al instalarii societatii umane pe suprafata pamintului. Puterile negre ale Raului se ciocnesc de o lume pestrita, in care fantasticul si/sau supranaturalul se desfasoara in toata bogatia sa: neamurile si tipologiile abunda. Un rai multi-culturalist, ba chiar o multiplicitate a speciilor! Atit unele, cit si altele sunt menite declinului, inlocuite fiind de o lume mai pasnica, mai ordonata, mai banala totodata, in care raul si binele se vor ciocni de-acum inainte (intelege cititorul) mai cu seama in chiar sufletele individuale, iar nu ca pina acum in societati si sisteme si infatisari sau chipuri externe.
Iata insa ca indaratul acestor alegorii, naratiuni, perspective istorice, descoperim fara prea mare greutate si un nivel spiritual, etic, in esenta religios. Ecourile evanghelice si christice (la Gandalf, la Frodo, in alte imprejurari) ar fi greu de ocolit. Elogiul si sublinierea unor valori precum familia, sacrificiul, loialitatea, generozitatea, vitejia, prietenia, dreptatea cumpanita, traditia ocupa un loc central in cartile lui Tolkien. Fantasticul se intemeiaza pe realitati morale dintre cele mai dure si mai puternice, realitati in fond imposibil de inlaturat in viata oamenilor.
Poate ca astfel incepem sa intelegem mai bine si apelul acesta atit de surprinzator la milioanele si milioanele de cititori din secolele 20 si 21 carora li se adauga in ziua de azi si milioanele si milioanele de spectatori cinematografici. O adinca nevoie si sete de imagine mitica, de valori religioase, de alegorii ale Binelui caracterizeaza, constatam cu sincera surpriza si bucurie, pe semenii nostri. “Cristofobia” impusa cu atita vigoare de sus in jos pe intreaga suprafata a Pamintului nu a izbutit (inca?) sa invinga. Sondajele, tirajele ne spun contrarul.
Sunt oare operele lui Tolkien “cele mai bune” sau macar printre cele mai bune ale ultimilor 100 de ani cum cred atit de multi? Greu de hotarit: e net prea de vreme. Dar o durabilitate si chiar un spor care dureaza de 50 de ani nu e lucru de trecut de vederea in lumea accelerata in care traim. In plus, un autor ce a impus pur si simplu o noua subspecie literara, o varianta a “stiintifico-fantasticului” eliberata de insistentele tehnologice, cistiga incontestabil, daca nu altceva, o anume pondere in istoria literaturii. Deocamdata sa ne bucuram de lectura si sa reflectam asupra unghiurilor multiple, nu in ultimul rind religios-spirituale prezente in opera lui J.R.R. Tolkien.
Virgil Nemoianu
Sursa:
lapunkt.ro
