Giusy Buscemi este o tânără actriță italiancă, cu o carieră în cele mai populare seriale de televiziune și cu o faimă de model. În vârstă de 24 de ani, Giusy este una dintre actrițele cele mai iubite de public. Aceasta își povestește itinerariul de credință, prezentând cu fermitate valorile în care crede, sfinții pe care îi iubește și rugăciunile pe care le rostește: „Nu vorbesc foarte des în public despre credința mea, deoarece nu doresc ca aceasta să fie asuprită. Cu toate acestea nu o ascund și, dacă cineva mă întreabă despre ea, îi răspund cu plăcere”.
A primit titlul de Miss Italia, iar astăzi este una dintre reginele micului ecran. Cu toate acestea, este cu picioarele pe pământ și povestește cu mare plăcere unele dintre cele mai frumoase amintiri pe care le are din Sicilia, locul nașterii: întâlnirile catehetice. „Mă ocupam de copiii care se pregăteau să primească prima Împărtășanie”, își amintește. „Provin dintr-o familie catolică, care mi-a transmis credința. Eu, la rândul meu, am participat la întâlnirile catehetice, până la confirmare (Sfântul Mir). Apoi, m-am pregătit doi ani pentru a putea să-i învăț și pe alții. Astăzi, după o pregătire spirituală pe care am făcut-o aici la Roma, unde locuiesc, mă simt mult mai pregătită, cu o conștientiare nouă”.
În același timp, ea trăiește un moment de mare seninătate și din punct de vedere spiritual: „Împreună cu iubitul meu am participat la cursurile de pregătire pentru căsătorie, deoarece printre proiectele noastre se află și căsătoria”.
În trecutul lui Giusy există amintirile unei fete care, timp de 19 ani, a locuit la Menfi, un orășel mediteranean fermecător din Sicilia, încărcat de istorie. Aceasta povestește: „am avut o copilărie asemenea multora copii de vârsta mea. Liceu, dans, catehizare, mulți prieteni... Apoi, după terminarea liceului, am plecat pe drumul meu, încercând diferite opțiuni: am încercat să intru la diferite universități și, de asemenea, m-am înscris la concursul Miss Italia. La Roma, Giusy a avut întânirea cea mai „autentică” cu Dumnezeu: „Trăiam în acest oraș de un an de zile. Frecventând parohia, am avut darul de a întâlni bărbați și femei ai lui Dumnezeu, în special două călugărițe care mi-au arătat o față a Bisericii pe care nu o cunoșteam. M-am îndrăgostit de lumina pe care o aveau în ochi și am avut certitudinea că Domnul mă chema să-mi aprofundez credința. De atunci, împreună cu prietenul meu, am început un itinerar de credință, prin care am făcut diferite pelerinaje la multe dintre sanctuarele cele mai iubite. La Lourdes m-am simțit minunat, este un loc care mi-a rămas în suflet, datorită climatului intens de rugăciune care te face să te simți învăluit de o binecuvântare specială”.
Actrița are un devotament special pentru Sfânta Tereza de Lisieux: „iubesc foarte mult umilința și „micimea” sa, care apoi devine măreție în ochii lui Dumnezeu”. Tinerilor, celor de o vârstă cu ea, Giusy le transmite: „Le cer tinerilor să-i ofere lui Dumnezeu posibilitatea de a intra în viețile lor: trebuie să fim deschiși în fața unei eventuale întâlniri cu El. Pentru fiecare dintre noi există un „moment potrivit”, dar este nevoie să învățăm să interpretăm semnele pe care Dumnezeu ni le oferă în realitatea zilelor noastre, cum ar fi, de exemplu, invitația pe care o primim de la un prieten sau de la o persoană dragă nouă. Tinerilor trebuie să le spunem că Dumnezeu există și ne iubește. El este acela care ne va transformă inimile, făcând să se nască în fiecare dintre noi dorința de rugăciune și de instituire a unui dialog profund și sincer”.
Giusy mai are încă multe obiective de atins și vise de realizat, însă afirmă: „Mai presus de toate, doresc să pun în aplicare planul pe care Dumnezeu l-a conceput pentru mine, și să trimit lumii un mesaj de speranță”. Încheie: „Adevărata iubire în lume există, dar pentru a o vedea în totalitate, trebuie doar să focalizăm lumina asupra ei”.
Traducere: Liviu Ursu