(Duminica Floriilor sau a Intrării Domnului în Ierusalim)
Lumea noastră de astăzi e atât de diferită față de lumea creată întru început de Dumnezeu! Căzuți într-o ciudată formă de amnezie din cauza păcatului, avem mari dificultăți în a percepe cu acuratețe atât realitatea ce ne înconjoară, cât și pe Dumnezeu. Deoarece prin căderea noastră am pierdut bună parte a capacității noastre de a auzi și a înțelege Cuvântul lui Dumnezeu, Mântuitorul este nevoit să se comporte precum un mim: prin semne și gesturi ne ajută să înțelegem realitatea la care se referă. Atât apostolii cât și noi, de cele mai multe ori dăm variante greșite, însa Dumnezeu ne dă tot timpul o nouă șansă și de la umilele noastre răspunsuri construiește cu răbdare varianta finală. Așa face cu ucenicii de la Emaus, lăsându-i să dea liber frâu frustrărilor lor și ascultându-i cu răbdare; așa face cu Ioan și Zebedeu când îi întreabă: ce doriți să vă fac? Plecând de la micile noastre nevoi și intuiții, reface tabloul complet.
Psihologii spun că un parfum, un cuvânt sau o culoare pot redeștepta în noi lucruri și fapte aparent pierdute pentru totdeauna. De câte ori nu ni s-a întâmplat și nouă să simțim o mireasmă ce ne-a făcut să ne întoarcem în timp la vremurile copilăriei noastre... La fel e și cu mirul din evanghelia de astăzi: ne readuce aminte de lume, așa cum era ea când Dumnezeu a creat-o. O lume liberă de păcat, de ură, de invidie. O lume în care iubirea de Dumnezeu și de aproapele erau temeliile unei armonii și a unei păci fără margini. Semn al morții Domnului, mirul este totodată semn al Învierii, fiindcă mirosul greu al morții, nu va reuși să cuprindă aroma Mirului coborât din Cer. Isus va coborî la iad nu pentru a fi înghițit de el, ci pentru a-l birui și a-i elibera pe protoparinții noștri. Sfinții Părinți ne spun că și acest moment este un apel la memoria vremurilor dintâi: Adam și Eva, auzind pașii Mântuitorului și-ar fi adus aminte de momentele din Paradisul proaspăt creat când, în răcoarea serii, se plimbau împreună cu Domnul.
Isus intră astăzi în Ierusalim pe spatele mânzului asinei, animalul legat de primii regi ai lui Israel, pentru a spune tuturor că este un Rege. Ce fel de Rege, vor descoperi cu toții, chiar și ucenicii, în scurt timp.
De-a lungul anului liturgic primim și noi diferite piese din puzzle-ul vieții noastre spirituale. Peste câteva zile, de Sfintele Paști tabloul va fi complet. Îl vom putea contempla pe Regele nostru răstignit și viața noastră ascunsă în rănile lui. Parfumul Mirului ne va chema la iubirea noastră dintru început. Vom găsi ușile Raiului deschise iarăși. Vom intra sau nu? Aceasta este adevărata întrebare!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 12,1-18
Cu şase zile înainte de Paşti, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Isus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Isus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Isus. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Isus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris:"Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei". Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preamărit Isus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui. Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.
